Ştiri 1 noiembrie 2013
Aceasta evidenţiază preocuparea creştinilor faţă de activităţi care promovează “maleficul, ocultul şi superstiţiile”, “incompatibile cu credinţa creştină”.
Totodată, aproape 30 de ONG-uri din România cer Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru oprirea manifestărilor organizate în şcoli cu ocazia “sărbătorii sataniste” Halloween şi au ameninţat că vor da în judecată instituţia în caz contrar.
Organizaţiile consideră că acestea ar leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Femeile însărcinate care nu fac exerciţii fizice riscă să nască copii supraponderali.
Specialiştii numesc această stare macrosomie fetală, caracterizată printr-o greutate de peste 4 kg la naştere.
În timpul naşterii sau imediat după pot apărea dificultăţi majore, cu riscuri pentru copil şi pentru mamă.
Specialiştii recomandă viitoarelor mame să efectueze exerciţii de intensitate moderată pe toată perioada sarcinii.
Judecătorii şi procurorii vor participa la orele de educaţie civică din şcoli şi licee.
Ministerul Educaţiei a semnat ieri un protocol împreună cu Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Elevii vor avea ocazia să viziteze instanţele şi Parchetele şi să participe la concursuri cu teme juridice.
Comitetul de monitorizare, alcătuit din reprezentanţii instituţiilor implicate în proiect, va autoriza temele care vor fi abordate şi conţinutul materialelor prezentate elevilor.
4 tone de carne de pui au fost retrase din magazinele din Constanţa.
Cantitatea care va fi supusă testelor a fost livrată în 2 hipermarketuri de Avicola Călăraşi.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa spun că aşteaptă analizele de la Bucureşti pentru a dispune măsuri în privinţa cărnii suspecte.
Cinematografele vor trece în subordinea autorităţilor locale.
Astfel, Consiliul Local Constanţa va prelua grădina de vară „Albatros” din staţiunea Mamaia şi fostul cinematograf „Bulevard”.
Transferul le oferă şansa autorităţilor locale să modernizeze o parte din aceste instituţii abandonate de ani de zile.
România este mai bine pregătită în această iarnă decât în iernile trecute.
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat că în depozitele subterane de gaze s-a înmagazinat o cantitate foarte mare, ca procent, din gazul intern.
Gazul intern are un preţ de două ori mai mic decât cel din import şi reprezintă 95% din acest depozit.
Cu toate acestea, de la 1 ianuarie preţul gazelor naturale va creşte cu 2% pentru consumatorii casnici.
Numărul tinerilor care suferă de infarct şi afecţiuni cardiace a crescut alarmant.
Este vorba în special despre persoane cu vârste între 20 şi 45 de ani, iar problemele sunt cauzate de sedentarism, fumat, stres, dar şi de abuzul de energizante.
Medicii spun că efectuarea electrocardiogramei şi o vizită la cardiolog sunt obligatorii după 30 de ani.
Statisticile arată că ţara noastră ocupă locul trei, în lume, în topul deceselor cauzate de bolile de inimă.
Condimente false si cancerigene au ajuns in magazinele din ţara noastră.
Este vorba despre un condiment folosit sa dea un gust mai intens mâncării.
Falsificatorii au făcut un amestec periculos de aditivi, sare si coloranţi nocivi.
Specialiştii spun ca toţi acei coloranţi adăugaţi fără sa respecte un an anumit gramaj, pot dauna grav sănătăţii consumatorilor.
Psihologii americani au “descoperit” o nouă orientare sexuală.
Potrivit acestora, pedofilia devine preferinţă sexuală în momentul în care respectivul individ nu o consumă, spre deosebire de pedofilia ca boală mentală, care este o compulsie ce generează consumarea “relaţiei”.
În manualul de Diagnosticare şi Statistică a Bolilor Mentale apar mai multe “trăsături” ale pedofiliei ca boală.
Pedofilia este orientare sexuală în momentul în care interesul pentru copii minori nu poate fi modificat prin nicio metodă care a fost încercată până acum.
România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră.
Afirmaţia aparţine Prinţului Charles al Marii Britanii, într-un mesaj transmis miercuri seară la lansarea părţii a treia a documentarului “Wild Carpathia”.
De asemenea, acesta a adăugat că jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate.
Prinţul Charles a declarat că cei mai mulţi europeni şi chiar şi mulţi dintre români nu sunt conştienţi de bogăţia unică pe care o au alături de ei şi nu ştiu că aceasta este pusă în pericol.