Ştiri 13 noiembrie 2013
Acesta s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă.
Este atras de viaţă călugărească, astfel că în anul 374, petrece patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 este hirotonit diacon şi apoi sfinţit preot.
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoţească, Sfântul Ioan devine vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.
În anul 398 este ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.
Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.
S-a mutat către Domnul în anul 407, în oraşul Comane din Armenia.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se celebrează în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor si sărbătorilor de peste an este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare părinte al Bisericii.
Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Filip.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, sfânta liturghie la Mănăstirea Sf. Ap. Filip din localitatea Adamclisi.
Tot joi, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la reintegrarea Dobrogei în graniţele României, Ierarhul Tomisului va oficia de la ora 13.00, slujba de Te Deum la Catedrala arhiepiscopală.
Credincioşii ortodocşi vor intra de vineri în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Cu acest prilej, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din localitatea Ovidiu se vor desfăşura mai multe evenimente religioase.
Astfel, la ora 8.00 vor fi aduse în procesiune sfintele moaşte ale Sf. Nectarie, ale Sf. Luca al Crimeii, Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Mina, Teodor Tiron şi ale Sf. Trifon Romanul.
Apoi va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la orele 17.00 va fi săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi.
Biserica va fi deschisă toată ziua pentru închinarea credincioşilor la sfintele odoare.
Biserica Anglicană îşi cere scuze pentru contestarea teoriei lui Charles Darwin.
În secolul 19, Biserica Anglicană l-a atacat pe Chales Darwin pentru teoria evoluţionistă, însă Vaticanul a desemnat această teorie în conformitate cu Biblia.
În comunicatul purtătorului de cuvânt al Bisericii Anglicane, se arată că în reacţiile lor faţă de teoria lui Darwin, creştinii au repetat greşeala făcută în cazul lui Galileo Galilei în secolul 17.
Instructorii auto independenţi nu vor mai fi autorizaţi de astăzi.
Reprezentanţii acestora se vor întâlni mâine cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru a discuta pe această temă.
Vor avea dreptul să mai predea viitorilor şoferi doar cei care s-au angajat la o şcoală de şoferi, s-au asociat cu alţi instructori auto independenţi, în asociaţii, şi au deschis o şcoală auto, cât şi cei care s-au adresat instanţei şi au cerut anularea normei.
Centrele de colectare a deşeurilor feroase ar trebui închise.
Declaraţia aparţine comisarului şef Adrian Rapotan, adjunctul Poliţiei Constanţa, care atrage atenţia că aceste centre încurajează furturile.
În judeţul nostru, zeci de furturi de materiale feroase au loc, zilnic.
Multe furturi au fost semnalate, în ultima perioadă, şi din structura căilor ferate, iar astfel a fost pusă în pericol siguranţa transportului pe liniile ferate.
Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani după anul 2035.
Atunci va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani.
Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport de data naşterii.
Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.
Părinţii ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori.
Decizia a fost luată, ieri, de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Potrivit proiectului, ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.
Apa rece nu va mai fi oprită mâine.
Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrarea programată pentru mâine se amână pentru o dată ulterioară ce va fi comunicată din timp de RAJA Constanţa.
Datorită acestei măsuri, nici autobuzele RATC Constanţa nu-şi vor mai devia traseele.
Alocaţia de stat pentru copii va fi indexată.
Senatorii din Comisia de muncă au votat ca alocaţia de stat pentru copii să fie indexată de anul viitor.
În cazul adoptării propunerii, majorarea ar fi de 1,8 – 1,9 lei pentru copiii între 2-18 ani şi de 7-8 lei pentru copiii între 0-2 ani.
În prezent, alocaţia de stat pentru copiii între 0 şi 2 ani este de 200 de lei, iar pentru copiii între 2 şi 18 ani este de 42 de lei.