Ştiri 7 ianuarie 2014
Conform unei vechi reguli bisericeşti, în ziua imediat următoare unui praznic împărătesc se face pomenirea persoanelor care au avut legătură cu praznicul respectiv, iar în cazul de faţă este vorba despre Sfântul Proroc Ioan, cel care l-a Botezat pe Mântuitorul Hristos în apa Iordanului.
Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Vechiului Testament, deoarece el a fost cel care a proorocit şi mărturisit despre Hristos că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care va mântui întreaga umanitate din robia păcatului.
Totodată, Sfântul Ioan este cel care a fost mărturisit de către Dumnezeu ca cel mai mare dintre cei născuţi din femeie, conform Sfintei Evanghelii de la Luca.
Acest lucru va fundamenta învăţătura creştină a Bisericii conform căreia Sfântul Ioan este cel care va face legătura între drepţii Vechiului Testament şi sfinţii noului Testament.
În iconografia creştină, Sfântul Ioan este reprezentat conform calităţilor sale de Prooroc, Botezător şi Înainte-mergător al Domnului.
Peste două milioane de români poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul acestora trei sferturi sunt bărbaţi şi un sfert sunt femei.
Numele de Ioan provine din vechiul nume ebraic Iohanan şi se traduce prin expresia „Dumnezeu a avut milă”.
La noi prima atestare documentară a acestui nume este datată în 1247, când Diploma Cavalerilor Ioaniţi atestă un conducător pe nume Ioan, cneaz al unei formaţiuni de prin nordul Olteniei.
Constănţenii vor plăti cele mai mari taxe locale.
Guvernul a permis anul trecut primarilor să majoreze taxele şi impozitele locale de la 1 ianuarie.
În Constanţa, taxele au crescut cu 16%, însă doar pentru impozitele pe clădiri şi terenuri.
Pe de altă parte, în Oradea, impozitele au crescut cu doar 2,5%.
Majorarea taxelor locale şi impozitelor este cuprinsă în calendarul de reforme cu FMI.
Cota de biocarburanţi în benzină a fost redusă.
Hotărârea de Guvern care prevede acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, cota de biocarburant în benzină a scăzut de la 1 ianuarie la 4,5%, iar la motorină va rămâne la 5%.
De asemenea, a fost modificat calendarul creşterii cotei de biocarburant.
Iniţial era prevăzută pentru acest an o creştere a cotei de biocarburanţi de la 5 la 6%.
Condiţiile de obţinere a permiselor pentru armele neletale vor fi înăsprite.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.
El a explicat că exigenţa în cazul testărilor psihologice va fi ridicată.
În plus, cei care vor dori să obţină dreptul de a avea o armă neletală vor trebui să treacă şi un test practic şi unul teoretic, în aşa fel încât să existe o selecţie riguroasă a persoanelor care intră în posesia unui pistol cu bile de cauciuc sau cu gaze.
Vârstnicii vor primi mai mulţi bani luna aceasta, la pensie.
De la 1 ianuarie, Ministerul Muncii a mărit punctul de pensie cu 28,6 lei.
Astfel, valoarea punctului de pensie creşte de la 762,1 lei, cât a fost în anul 2013, la 790,7 lei.
De asemenea, dosarele de pensie deschise între 1 ianuarie 2011 şi 31 ianuarie 2013 vor fi recalculate, după ce a fost publicată motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României.
Regimul hipocaloric poate vindeca diabetul de tip 2.
O dietă hipocalorică, bazată pe sucuri şi legume, testată clinic în Marea Britanie, a ajutat pacienţii cu diabet de tip 2 să renunţe la medicamente şi a inversat evoluţia bolii după câteva luni.
Specialiştii au emis ipoteza conform căreia grăsimea din jurul organelor vitale ar putea fi cauza principală a acestei boli.
Odată cu această dietă strictă, însă, grăsimile sunt arse, iar organele vitale sunt readuse la funcţionarea lor normală.
CNA recomandă posturilor TV şi radio să fie prudente în privinţa promovării jocurilor de noroc.
Acestea trebuie să se consulte cu Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, pentru a fi informaţi dacă acestea se desfăşoară legal pe teritoriul României.
Pe de altă parte, mai multe spoturi publicitare pentru jocurile de poker au fost interzise de la difuzarea pe posturile de televiziune şi radio.