Știri 20 martie 2014
Tema o constituie ‚De ce și cum ne spovedim’ și va fi susținută de părintele Cezar Axinte.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 16 la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.
Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sâmbătă de la ora 12, pe traseul Catedrala Arhiepiscopală, Piaţa Ovidiu, Poştă, Spitalul Judeţean, Dacia, Tomis Nord.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Mișcarea Provita, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Facultatea de Teologie şi organizaţiile ASCOR şi ATOR Constanţa.
Astăzi are loc echinocţiul de primăvară.
Astfel, ziua este egală cu noaptea.
De acum, durata zilei va creşte, iar a nopţii va scădea, până pe 21 iunie, la solstiţiul de vară.
Fenomenul astronomic este datorat înclinării axei Pământului, faţă de direcţia luminii Soarelui.
RATC va introduce două linii speciale de la 1 aprilie.
Acestea vor apărea prin comasarea liniilor 5 cu 40 şi 2 cu 43.
Prima linie va face legătura între cartierele Km 5 – Gara CFR – Faleză Nord (Pescărie), iar a doua linie va circula între Poarta 6 Port – Gara CFR – Tomis Nord (Cireşica).
Preţul unei călătorii va rămâne cel de până acum, respectiv 1,50 de lei, iar cel al unui abonament pe aceste linii este similar cu cel de pe alte linii, anume 55 lei.
În plus, de la aceeaşi dată, transportul între Poarta 2 Port – Poarta 1 Port şi retur se va face fără validare de bilet.
Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii.
Data a fost aleasa de Adunarea Generala a ONU, pe 12 iulie 2012.
Potrivit declaraţiei ONU, “urmărirea fericirii este un scop fundamental uman”.
Prin această iniţiativă, Organizația Națiunilor Unite recunoaşte importanța fericirii și a bunăstării, pe care le consideră țeluri universale și aspiraţii de seamă în viața oamenilor de pretutindeni, precum și importanța integrării acestora în obiectivele de politici publice.
Minivacanţa de 1 Mai ar putea fi prelungită.
Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică au propus Guvernului să acorde liber pe 2 mai.
Anul acesta, 1 mai, este joi, iar declararea zilei de 2 mai ca nelucrătoare, le-ar oferi bugetarilor o vacanţă de patru zile.
Hotelierii şi agenţiile de turism de pe litoral au pregătit deja oferta pentru 1 Mai.
Preţurile, în funcţie de serviciile pe care le oferă fiecare unitate de cazare, pornesc de la 80 de lei de persoană pe noapte la hotelurile de trei stele şi ajung la 300 de lei de persoană pe noapte la hotelurile de cinci stele.
Casele şi maşinile se pot cumpăra cu bani cash.
Ministerul Finanţelor a eliminat din proiectul de lege cu privire la plăţile în numerar interdicţia de tranzacţionare a imobilelor şi autovehiculelor cu banii jos.
De asemenea a fost introdus un plafon de 10.000 de lei la fiecare cumpărare, la fel ca în cazul tranzacţiilor generale între persoane fizice.
Ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, a spus că limitarea plăţilor cash este o măsură foarte bună, care va reduce evaziunea fiscală.
Prețul energiei nu va crește.
Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a adăugat că scăderea numărului de certificate verzi înseamnă, practic, diminuarea subvențiilor de stat acordate producătorilor de energie din surse regenerabile.
El a mai precizat că prețul la energie va rămâne cel puțin la valoarea actuală.
Toate intersecţiile şi sensurile giratorii din Constanța vor avea spații verzi.
Potrivit Serviciului de Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din Primăria Constanţa, a fost reluat programul de plantări în cele mai importante zone din oraş.
Vor fi plantaţi arbori de talie mare şi medie şi arbuşti cu inflorescenţă.
Programul se va derula până la deschiderea sezonului estival.
Comisioanele la cardurile bancare au fost plafonate prin lege.
Nerespectarea plafoanelor va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 200.000 lei.
În ultimii ani, piaţa plăţilor cu cardul la comercianţi a avut creşteri de 30 – 40% datorită investiţiilor masive realizate în infrastructură.
Fără ele, odată cu reducerea comisioanelor, avansul s-ar putea diminua serios, mai ales că plăţile electronice în România reprezintă doar 6%, faţă de 30% cât este media comunitară.
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgență prin care vor avea loc alegeri simultane.
Astfel, pe 25 mai vor avea loc atât alegeri europarlamentare, cât și alegeri parțiale, pe locurile de senator, deputat, primar sau consilier local.
Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea a precizat că alegerile vor avea un singur tur de scrutin.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile parțiale este 5 mai, iar campania electorală va începe pe 10 mai.