Știri 27 martie 2014
Acesta se numește ‚‚Hristos a Înviat’’ și se va desfășura sâmbătă, de la ora 18, la Casa de Cultură.
Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor legate de săptămâna patimilor – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental “Cantores” va acompania soliștii: Mariana Anghel și Ionut Fulea într-un recital, la care se va alătura Grupul Psaltic “Anghelos”.
De asemenea, invitat special va fi actrița Maria Ploae care va recita din Psalmi.
Spectacolul este organizat de Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură.
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului.
Această zi a fost înfiinţată de Institutul Internaţional de Teatru de la Viena, în cadrul Congresului Mondial din anul 1961.
A fost sărbătorită pentru prima oară în 1962, în ziua in care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
De atunci, în fiecare an, comunitatea teatrală internaţională, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări-membre ale Institutului Internaţional de Teatru celebrează această zi, ca semn de preţuire a uneia din cele mai vechi arte din lume, arta scenică.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
RATC va prelungi programul în weekend al chioşcurilor de bilete.
Decizia a fost luată în urma sesizărilor călătorilor.
O altă problemă ridicată de constănțeni se referă la numărul chioşcurilor de bilete.
Aceștia spun că ele sunt insuficiente și că în weekend nu au de unde să îşi cumpere tichete din anumite zone.
Părinţii care își ajută copiii la teme ar putea să le afecteze performanțele şcolare.
Concluzia aparține unor cercetători americani.
Studiul arată că odată ce copiii trec de școală primară, ajutorul pe care îl primesc de la părinți pentru teme îi poate determina să ia note mai mici la teste.
Printre motive se numără faptul că părinții au uitat materia sau este posibil să nu o fi înțeles încă de când erau în băncile şcolilor.
Mai mult, dacă părinții aplică măsuri disciplinare pentru rezultatele proaste, copiii pot deveni mai degrabă îngrijorați decât entuziasmați de învățatul pentru școală.
Acciza la carburanți va fi aplicată de luna viitoare.
Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va introduce și un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecți, neimplicați în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o scrisoare premierului în care îi cere să renunţe la aplicarea creşterii taxei la carburanţi.
El a argumentat că prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului.
Durerile de spate sunt principala cauză a incapacității de muncă la scară mondială.
Potrivit unui studiu, durerile lombare se află și la originea unei treimi din cazurile de invaliditate provocate de muncă.
Cele mai afectate țări se află în Europa occidentală, Africa de nord și Orientul Mijlociu, iar cele mai scăzute nivele, în America latină și Caraibe.
Problemele de spate cresc odată cu vârsta, fenomen care va duce în deceniile următoare la creșterea masivă a numărului de persoane care suferă de dureri lombare în țările unde populația are venituri mici și mijlocii.
FMI a aprobat prima și a doua evaluare a acordului cu România.
Statul român va avea la dispoziţie o sumă suplimentară de aproximativ 436 milioane de euro.
Potrivit FMI, singura ţintă ratată de autorităţile de la Bucureşti este cea referitoare la reducerea arieratelor acumulate de companiile de stat pentru ultimul trimestru al anului trecut.
Gazoductul dintre România și Bulgaria va intra în funcţiune în luna iunie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei de la Sofia, Dragomir Stoinev.
Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului a fost iunie 2013, însă interconectorul a fost întârziat din cauza unor probleme tehnice.
Potrivit autorităților de la Sofia, Bulgaria va putea importa până la 500 de milioane de metri cubi de gaz natural anual prin interconectorul cu România.
Statele Unite și Uniunea Europeană vor liberalizarea regimului de vize pentru toate statele membre cât mai curând posibil.
Așa se arată într-o declarație comună emisă ieri la sfârșitul summitului Europa-America, de la Bruxelles.
Cetățenii din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză, cu excepția celor din Croația, Cipru, Polonia, Bulgaria și România.