Știri 28 martie 2014
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie, de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel”.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură la Evanghelia fiului lunatic.
Constănțenii sunt invitați la un spectacol de folclor religios.
Acesta se numește ‚‚Hristos a Înviat’’ și se va desfășura mâine, de la ora 18, la Casa de Cultură.
Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor legate de săptămâna patimilor – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.
Grupul cameral instrumental “Cantores” va acompania soliștii: Mariana Anghel și Ionut Fulea într-un recital, la care se va alătura Grupul Psaltic “Anghelos”.
De asemenea, invitat special va fi actrița Maria Ploae care va recita din Psalmi.
Spectacolul este organizat de Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România și Asociaţia Culturală Obârşia, iar biletele se găsesc la Casa de Cultură.
Mănăstirea Putna va fi restaurată din fonduri nerambursabile.
Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat, ieri, contractul de finanţare pentru proiectul de restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului şi infrastructurii acestei mănăstiri, în valoare de peste trei milioane de euro.
Banii vor fi folosiți pentru restaurarea şi consolidarea Casei domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul mănăstirii Putna, dar şi pentru sistemul electric şi termic al mânăstirii.
Liviu Dragnea a precizat că proiectul va fi demarat în cel mai scurt timp astfel încât peste doi ani, când se vor sărbători 550 de ani de la ctitorire, mănăstirea să arate aşa cum se cuvine.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
A început eutanasierea maidanezilor la Constanţa.
Potrivit şefului Serviciului de Ecarisaj, Cristina Itoafă, două echipe de hingheri sunt în permanenţă pe străzile din municipiu.
Maidanezii care sunt grav bolnavi sau răniţi sunt eutanasiaţi, ceilalţi sunt ţinuţi 14 zile lucrătoare, timp în care pot fi revendicaţi sau adoptaţi.
În cazul în care trece acest termen, se aplică legea şi câinii care nu sunt nici revendicaţi, nici adoptaţi la distanţă sau luaţi din Biobază sunt eutanasiaţi.
Această procedură costă 42 de lei, iar întreţinerea unui câine în Biobază costă aproximativ 400 de lei.
Persoanele care obțin venituri din chirii trebuie să plătească din acest an contribuții de sănătate de 5,5%.
Acestea vor fi calculate fie la nivelul chiriei, dacă persoana mai are și alte venituri, indiferent de nivelul acestora, fie la nivelul salariului minim pe economie, dacă acesta este singurul venit.
Astfel, baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mica de 800 de lei și nici mai mare de cinci salarii medii brute, adică 11.115 lei.
Plata contribuției se va efectua trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
CNA le impune prezentatorilor şi realizatorilor să nu folosească un limbaj injurios.
Decizia consiliului a fost adoptată ieri.
Noul articol introdus în legislaţia audiovizualului prevede că “moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.
Decizia va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
O treime din populaţia Republicii Moldova vrea unirea cu România.
Așa arată un sondaj realizat de Centrul Român de Studii şi Strategii.
La întrebarea: “Ce poziţie aveţi faţă de reunirea României cu Republica Moldova?”, 27 la sută dintre moldoveni s-au declarat categoric PENTRU, un sfert dintre ei au spus că sunt PENTRU și 12% s-au exprimat categoric împotriva acestei idei.
Sondajul mai arată că 40 la sută dintre moldoveni sunt de acord că România şi Republica Moldova au aceleaşi tradiţii, iar peste 60 la sută afirmă că vorbesc în limba română.
Incidenţa cazurilor de cancer în România este cea mai mică din Europa, însă mortalitatea este cea mai mare.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, cauza o reprezintă sistemul de depistare precoce care nu funcţionează.
El a mai spus că mortalitatea prin cancer de col uterin este de trei ori mai mare decât în Europa, iar cea de cancer de sân este mai mare de 3,5 ori.
De asemenea, președintele CMR a precizat că în România resursele sunt alocate în funcţie de paturile de spital, ceea ce creează inechitate în tratarea bolnavilor.
Copiii de 4 ani din Marea Britanie vor fi supuşi unei testări în primele săptămâni de școală.
Anunțul a fost făcut de Ministerul britanic al Educaţiei.
Copiii vor fi testaţi pentru a vedea dacă recunosc literele și care este nivelul lor de bază la matematică.
Rezultatele vor fi folosite pentru a vedea care este progresul înregistrat de elevi de la vârsta de 4 ani și până la 11 ani, înainte de primele examene formale.
Această evaluare face parte dintr-o reformă mai largă a sistemului şcolar de examinare și va fi implementată din anul 2016.
Bacteriile ar putea fi folosite pentru a produce energie electrică nepoluantă.
Un nou studiu arată că deşeurile de origine umană şi animală ar putea fi convertite în energie utilizabilă.
Această idee unică de reciclare vine în urma unei descoperiri importante cu privire la modul în care bacteriile transferă sarcini electrice, lucru care ar putea duce la crearea de biobaterii sau electrozi alimentaţi de bacterii.
Pe de altă parte, specialiștii spun că descoperirea ar putea ajuta şi în curăţarea poluării provocate de petrol sau uraniu.