Știri 3 aprilie 2014
Astfel, mâine, de la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Denia Acatistul Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală.
Totodată, sâmbătă, de la ora 17.00, Ierarhul Tomisului va sfinți locul pentru capela „Buna Vestire și Sf. Maria Egipteanca”, situată la intrarea în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Perla.
Constănţenii sunt invitaţi la concertul religios „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, astăzi, de la ora 18.00 la Casa de Cultură din Constanţa.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului,după cum ne-a spus Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru, orchestrația aparține lui Constantin Arvinte, iar regia este semnată Liviu Manolache.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Universitatea Ovidius și Facultatea de Teologie.
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a numit încercările de schimbare a percepției oamenilor față de sex, o “fantezie morbidă” și un “caz clinic”.
El a reamintit faptul că reţelele de socializare de astăzi le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege dintre cincizeci de așa-numite opţiuni sexuale, pe care aceştia le consideră cele mai potrivite pentru ei.
Potrivit patriarhului, astfel de fenomene sunt create “în numele libertății”, iar cu toate acestea “captivitatea cea mai teribilă rămâne cea a păcatului”.
Declaraţiile au fost făcute în timpul unei întâlniri cu mai multe femei întreprinzătoare, în Catedrala Hristos Mântuitorul.
Guvernul a aprobat ordonanța prin care se restituie transportatorilor suma de 4 eurocenți din acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litrul de combustibil.
Sunt eligibili transportatorii licențiați în Uniunea Europeană care efectuează transport rutier de mărfuri cu autovehicule cu o greutate maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone.
Actul normativ are în vedere faptul că sectorul transporturilor de bunuri poate influența pe orizontală evoluţia prețurilor în întreaga economie națională.
Românii aruncă anual 5 milioane de tone de mâncare la gunoi.
În timp ce 840 de milioane de oameni suferă zilnic de foame, adică 12% din populaţia mondială, omenirea iroseşte anual peste un miliard de tone de alimente.
Așa arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură pentru Europa şi Asia Centrală.
În medie, un român aruncă aproape 100 de kilograme de mâncare pe an, adică aproximativ trei miliarde de dolari.
La nivel european cantitatea ajunge la 90 de milioane de tone, iar media pe cap de locuitor este de 180 de kilograme.
Ziua de 2 mai 2014 a fost declarată nelucrătoare.
Guvernul a aprobat ieri o hotărâre în acest sens.
Astfel, 2 mai este declarată zi liberă pentru personalul bugetar, cu excepția celor din instituțiile publice a căror activitate trebuie asigurată.
Ziua liberă va fi recuperată în avans, pe 26 aprilie.
În România, există de două ori mai multe credite decât economii.
Acest raport se menține de aproximativ patru ani, în timp ce în Germania și Austria raportul între împrumuturi și produse de economisire este de 1 la 3.
Datele reies dintr-un studiu ce analizează piața bancară și pe cea a asigurărilor din 16 țări din Europa Centrală și de Est.
La polul opus se află Serbia, Ucraina și Turcia, țări în care creditele depășesc economiile de 4,7 ori, 3,3 respectiv 3 ori.
Tulcenii ar putea intra în Ucraina doar cu buletinul.
Ministrul de Externe român, Titus Corlăţean, şi omologul său ucrainean, Andrii Deşciţa au semnat ieri la Bruxelles, Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina.
Înţelegerea bilaterală, permite trecerea frecventă a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă.
Pensionarii vor primi luna aceasta pensiile mai devreme.
Guvernul României a anunţat că drepturile băneşti vor fi plătite înainte de Paşte.
Astfel, potrivit premierului Victor Ponta, toate pensiile vor fi plătite în intervalul 11 – 18 aprilie.
Salariul minim pe economie va crește semnificativ în acest an, în România, dar va rămâne scăzut în comparaţie cu nivelul salariului minim din alte țări din regiune.
O creştere a salariului minim de la 800 la 900 de lei, are loc în două trepte, respectiv până la 850 de lei, de la 1 ianuarie 2014, și până la 900 de lei, de la 1 iulie.
Salariul minim din România este al doilea cel mai scăzut din regiune, după cel din Bulgaria și cu aproape jumătate mai mic decât în alte state ale Uniunii Europene, cum ar fi Croaţia, Polonia și Slovacia.
Totodată, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în România este cu aproximativ 40% mai mic decât în cele trei țări amintite.
Australia va recunoaşte existența celui de-al treilea sex.
Norrie, un locuitor din Sidney, care a declanşat o acţiune în instanță pentru a i se recunoaşte dreptul de a fi o persoană fără gen, a obţinut o hotărâre a Înaltei Curţi a Australiei prin care autorităţile sunt obligate să recunoască categoria persoanelor fără o identitate sexuală specifică.
Norrie s-a născut bărbat, dar a trecut printr-o operaţie de schimbare de sex nereuşita și nu se mai identifică nici ca bărbat, nici ca femeie.