Știri 7 mai 2014

Biserica Ortodoxă nu trebuie să cedeze în fața retoricii naţionaliste sau rasiale.
Afirmația aparține patriarhului ecumenic Bartolomeu I.
Potrivit acestuia, conceptul de națiune nu poate deveni un factor determinant al vieții bisericeşti sau o linie organizatorică a Bisericii.
El a mai spus că stabilitatea Ortodoxiei este o chestiune de importanță totală pentru întreaga creștinătate și constituie una dintre preocuparile primordiale.
Patriarhul Bartolomeu a făcut aceste comentarii, în timpul unei discuţii despre viitorul Sinod Pan-Ortodox.

Bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe revine la Constanța cu o nouă conferință duhovnicească.
Aceasta poartă tema ’’Fericire versus divertisment în epoca mass-media’’.
Autorul ne-a spus că va analiza cauzele pentru care depresia este în creștere, într-o epocă a distracției mediatice:


Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură și este organizat de Școala și Grădinița Brâncovenească.

Țigările și alcoolul ar putea cauza moartea a 37 de milioane de persoane până în anul 2025.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de oamenii de știință britanici.
Astfel, prin reducerea cu o treime sau cu o jumătate a fumatului, cu 10% a alcoolului și cu 30% a cantității de sare consumată s-ar putea evita peste 16 milioane de decese premature în rândul populaţiei mondiale cu vârsta cuprinsă între 30 și 70 de ani.
Respectarea acestor obiective de viață sănătoasă ar putea duce la scăderea mortalităţii prin boli cardiovasculare și prin boli respiratorii cronice, la reducerea numărului deceselor cauzate de cancerul de plămâni și de stomac.

Pacienții vor putea vedea oricând care sunt furnizorii de servicii medicale care au plafon alocat prin intermediul site-ului CNAS.
Acesta va deveni operabil odată cu implementarea pachetului de servicii medicale de bază.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Radu Țibichi a declarat că prin această măsură se doreşte apropierea de cetățeni și inaugurarea serviciilor pe site prin care pacienții vor avea posibilitatea să vadă dacă plafoanele contractate de casă cu furnizorii s-au epuizat.

Numărul interceptărilor telefonice a crescut cu 250% anul trecut.
Potrivit raportului CSM, cifrele raportului naţional pe justiţie arată că judecătorii din România au autorizat anul trecut aproape 15.000 de interceptări.
Cele mai multe autorizații pentru interceptări au fost date de judecătorii Curţilor de Apel din România – 503, în 2013, faţă de 126, cu un an înainte.

Trei sferturi dintre români consideră că banii nu sunt igienici.
De asemenea, potrivit unui studiu, trei din zece persoane afirmă că se spală pe mâini după utilizarea bancnotelor şi monedelor.
În ceea ce priveşte plăţile alternative, 77% dintre respondenţi iau în considerare plata cu cardul, 56% ar folosi plata online iar 27% preferă plata cu ajutorul mobilului.
Studiul a fost realizat în 12 ţări europene pentru a arăta că este mult mai probabil ca populaţia să se spele pe mâini după alte activităţi, cum ar fi mângâierea unui animal sau după călătoria cu transportul în comun, decât după manevrarea numerarului.

Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea la zona euro.
Anunțul a fost făcut de ministrul Bugetului, Liviu Voinea, la Bruxelles.
Decizia Executivului vine ca urmare a progreselor realizate în privinţa convergenței reale și nominale, a evoluţiei reformelor structurale și a perspectivelor solide de creştere economică.
Până la 1 ianuarie 2017, România trebuie să închidă toate acordurile cu FMI.

În România sunt aproximativ 1 milion de bolnavi de astmă.
Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălţan, prevalenţa astmului este în continuă creştere, mai ales în rândul copiilor.
Acesta a declarat că în Europa sunt 32.000.000 de cazuri, iar în întreaga lume – peste 300.000.000.
Boala începe ca o pseudo-viroză, ca o viroză respiratorie sau ca o infecţie, iar medicul este înclinat să prescrie antibiotic.

Tot mai puțini români vor fi scutiți de plata impozitelor locale.
Măsura a fost anunţată la Bruxelles, în cadrul programului de convergenţă pentru perioada 2014-2017 care a fost transmis Comisiei Europene.
Astfel, Guvernul va lăsa autorităţile locale să decidă cine mai poate fi beneficia de aceste scutiri ori va contribui cu o sumă mai mică.
Acum, veteranii şi văduvele de război, persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, persoanele persecutate politic de regimul comunist și revoluţionarii nu plătesc impozitul pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport.

Aproximativ 290.000 de femei au murit anul trecut, în toată lumea, din cauza complicaţiilor la sarcină şi naştere.
Potrivit unor studii ale ONU, în cele mai multe cazuri mama suferea de boli precum diabet, SIDA, malarie şi obezitate.
Țările care aveau cele mai ridicate niveluri de mortalitate maternă în 1990 erau România, alături de Bhutan, Cambodgia, Capul Verde, Eritreea sau Laos.
În prezent țările în care mortalitatea este cea mai crescută sunt India, Nigeria, Congo, Etiopia şi Uganda.

Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un decret ce interzice limbajul obscen.
Astfel, expresiile licențioase nu vor mai putea apărea în niciun fel de publicaţii şi nici folosite în spectacole de teatru sau în concerte.
Cărţile, CD-urile sau filmele care conţin înjurături vor putea fi distribuite doar în ambalaje pe care va scrie “conţine limbaj obscen”.
Persoanele care încalcă prevederile vor primi o amendă de 70 de dolari, funcţionarii vor primi amenzi de 40 de dolari, iar oamenii de afaceri 1.400 de dolari.
Legea va intra în vigoare de la 1 iulie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept