Știri 10 iunie 2014
Aceasta va fi adusă de IPS Teodosie si un sobor de preoţi la ora 17.00, și este un dar al Mănăstirii Vatopedu de pe Sfântul Munte.
Apoi, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei.
Cazurile de răpiri s-au intensificat în estul Ucrainei unde sunt vizați preoți și jurnaliști.
Răpirile au început odată cu debutul insurgenței și se estimează că numărul celor deţinuţi ilegal este de 200.
ONU a transmis ca ostaticii riscă bătăi, torturi și chiar execuţii.
Restituirea taxei de poluare se va face în cinci ani, în rate.
Ministerul de Finanţe a pus în dezbatere publică proiectul de ordin privind procedura de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită prin hotărâri judecătoreşti.
Potrivit documentului, plata se realizează pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin achitarea, în fiecare an, a 20% din valoarea acestora.
De asemenea, cererile de restituire se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Românii ar mai putea avea 4 zile libere.
Parlamentarii propun ca ziua de 10 mai, Ziua Independenţei, şi 15 mai, dată propusă pentru ziua dedicată familiei să fie declarate nelucrătoare.
De asemenea, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor au mai fost incluse alte două zile libere, Ziua Înălţării şi prima zi de şcoală, pentru ca părinţii să-şi poată însoţi copiii la festivităţile unităţilor şcolare.
În clasamentul ţărilor europene care oferă cele mai multe zile libere, România ocupă un loc inferior, cu doar 13 sărbători legale.
Trenurile Soarelui vor circula din acest week-end.
Astfel, timp de 3 luni, până pe 15 septembrie, cei care vor dori să călătorească spre mare şi în Delta Dunării vor putea alege aceste trenuri.
CFR Călători va asigura legături directe dus-întors cu staţiunile de la Marea Neagră şi facilităţi turistice din Delta Dunării.
Românii vor primi cardurile de sănătate prin poştă, din toamnă.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care au mai spus că până la această dată au fost tipărite peste 11 milioane de exemplare.
Asigurații vor primi cardurile prin poștă, cu confirmare de primire, iar în cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu de două ori, documentul va fi returnat casei de asigurări teritoriale.
Fumatul poate provoca surditate.
Conform unui studiu britanic, oamenii expuși la fumul de țigară ar prezenta un risc cu circa 30% mai mare să își piardă auzul decât nefumătorii.
Riscul este mai mare cu 39% dacă timpul de expunere este mai mare de zece ore pe săptămână.
Potrivit specialiștilor, și fumatul pasiv are efecte aproape la fel de nefaste ca fumatul direct.
Peste 100 de bănci din România vor pune la dispoziția Statelor Unite date despre americanii care au conturi în țara noastră.
Statul român a încheiat un acord de principiu cu autoritățile de la Washington, prin care se obligă să le informeze despre americanii ce dețin în România depozite bancare mai mari de 50 .000 dolari.
Până în prezent, 70 de țări au acceptat să transmită informații de acest gen pentru combaterea evaziunii fiscale.
Centrala Nucleară de la Cernavodă va trebui să treacă prin evaluarea impactului de mediu.
Decizia aparține Comitetului de Implementare a Convenţiei de la Espoo și vine pe fondul extinderii duratei de viaţă a reactoarelor nucleare 1 şi 2 ale centralei de la Rivne, în Ucraina.
Înnoirea licenţelor permite centralelor nucleare să îşi extindă durata de viaţă cu încă 10 ani.
Prima sesiune a Bacalaureatului începe astăzi.
Liceenii susţin proba orală la limba şi literatura română.
Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la cele scrise, însă nu poate promova examenul de Bacalaureat.
Peste 3.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi zilnic, în perioada examenului, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.
Un proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman de pe teritoriul României va fi demarat în curând.
Acesta se referă la întreg Limes-ul roman, care porneşte din Banat, de la Dunăre, trece prin Transilvania, pe Valea Someşului, apoi pe râul Olt până în Muntenia, unde ajunge, din nou, la Dunăre.
Specialiștii spun că se doreşte obţinerea de date despre patrimoniul arheologic prin imagini din satelit şi prin tehnici de scanare aeriană cu laser.
Demersul face parte din procedura de introducere a zonei respective în patrimoniul UNESCO.
Proiectul va fi demarat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj.
Averea netă a populaţiei din Statele Unite a înregistrat un record.
Aceasta a avansat cu 2% în primul trimestru, la nivelul-record de 81.800 miliarde de dolari.
Avansul a fost susţinut de creşterea bursei şi a pieţei imobiliare.
Datoriile gospodăriilor americane au crescut, de asemenea, cu 2% în primele trei luni ale acestui an.