Știri 19 iunie 2014
Titlul volumului ’’Are evoluționismul dovezi științifice?’’ constituie și tema conferinței care va fi susținută de autorul cărții, părintele Ioan Bute.
Moderator va fi profesorul Ioan Vlăducă.
Conferința se va desfășura astăzi de la orele 18 la Casa de Cultură din Constanța.
Evenimentul este organizat de Mănăstirea Sf. Ioan Casian și Asociația Tinerilor Ortodocși Români Constanța.
Televiziunile naţionale vor fi obligate să traducă mimico-gestual programele de importanţă majoră.
Senatorii au adoptat, ieri, o inițiativă legislativă în acest sens.
Aceasta prevede că televiziunile vor interpreta, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron, în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, analize şi dezbateri pe teme politice sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie.
Nerespectarea acestor obligații se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 și 200.000 lei.
Copiii din mediul rural sunt prea săraci ca să meargă la școală.
Lipsa rechizitelor, a hainelor, dar și lipsa banilor pentru a se deplasa la școli îi determină pe tineri să renunțe la studii.
De cele mai multe ori, cei care abandonează școala timpuriu nu se mai întorc la cursuri pe parcursul vieții.
Potrivit unui studiu realizat la nivel național de Organizaţia World Vision România, 2,3% dintre familiile din mediul rural recunosc că au cel puțin un copil care a abandonat școala.
ANM a emis un cod portocaliu de vreme rea pentru județele Constanţa, Tulcea și Călărași.
Astfel, din această seară de la ora 21,00 până mâine la ora 15,00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării unde va ploua torenţial, se vor semnala descărcări electrice şi izolat căderi de grindină.
În judeţele Constanţa, Tulcea şi Cãlãraşi se vor cumula 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp, iar vântul va sufla tare, cu precãdere în zona litoralului, unde rafalele vor depãşi 70 km/h.
Programul Cornul şi laptele ar putea fi înlocuit cu o masă caldă.
Senatul a adoptat tacit ieri propunerea legislativă.
Iniţiatorii arată în expunerea de motive că propunerea legislativă porneşte de la deficienţa Programului Cornul şi laptele, care se bazează pe impunerea unui singur tip de aliment şi nu încurajează un mod de viaţă sănătos.
Senatul este prima cameră sesizată.
Românii cu credite la bănci vor putea sa își aleagă o moneda mai avantajoasa in care sa își achite ratele.
Aşa prevede un proiect adoptat ieri de Senat.
Măsura este susținută de guvern și va intra în vigoare după ce va fi aprobată și de Camera Deputaților.
Astfel, o persoană care a luat un împrumut în euro sau în franci elvețieni va putea cere băncii să îi convertească ratele din valută în lei.
Pacea în lume s-a deteriorat constant în ultimii șapte ani.
Potrivit unui raport, conflictele din Irak, Siria, Afganistan, Sudan și Republica Centrafricană au fost cele care au contribuit în cea mai mare măsură la deteriorarea indicilor globali ai păcii.
În același timp, în Orientul Mijlociu, Asia de sud și Africa a crescut numărul celor uciși în atacuri comise de militanți, iar rata criminalității a înregistrat o creștere.
Țările cel mai puțin pașnice din lume sunt Siria și Afganistan, iar Sudanul, Republica Centrafricană, Ucraina și Egiptul au cunoscut unele dintre cele mai drastice scăderi ale nivelului de securitate.
Islanda este statul cel mai pașnic de pe glob, iar România se află pe poziția 35 din cele 162 de țări.
Preţul energiei electrice va scădea de luna viitoare.
Măsura se va aplica deoarece, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali.
Vicepreședintele ANRE, Emil Calotă a declarat că o decizie finală cu privire la procentul de reducere va fi luată în şedinţa Comitetului de Reglementare din perioada următoare.
Părinții vor avea liber în prima zi de școală a copiilor.
Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat ieri un raport favorabil pentru acest proiect de lege.
Respectiva zi ar urma să fie recuperată în următoarele 30 de zile printr-un acord între angajat şi angajator.
Măsura este una opțională.
Guvernul a aprobat reducerea CAS cu 5%.
Proiectul de lege urmează să fie adoptat de Parlament.
Reglementările din actul normativ prevăd diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcție de condițiile de muncă, pentru contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat.
Guvernul a majorat sporurile acordate angajaţilor din armată, servicii de informaţii și penitenciare.
Aceștia vor fi plătiţi, de la 1 iulie, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.
În luna decembrie 2011, nivelul remuneraţiilor a fost drastic tăiat pe fondul crizei economice.