Știri 23 iunie 2014
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, de la ora 19, slujba Vecerniei la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța în zona Brotăcei.
Mâine, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” cu ocazia hramului.
Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Acesta va fi susținut de corul de cameră Krysostomos din Finlanda.
În deschidere va cânta corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Evenimentul se va desfășura duminică, 29 iunie, de la ora 18:30 la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Ambasada Finlandei.
Intrarea va fi liberă.
Absolvenții de clasa a 8-a încep astăzi examenele Evaluării Naționale.
Prima probă este cea la limba și literatura română, iar miercuri, ei vor susține proba la matematică.
Afişarea rezultatelor se va face pe 27 iunie, până la ora 16.00, după care vor putea fi depuse contestaţiile.
Marea Britanie va lansa un amplu studiu asupra demenţei.
Premierul britanic, David Cameron, a declarat că maladia Alzheimer trebuie combătută cu aceeaşi hotărâre ca şi cancerul.
Oamenii de știință britanici au strâns date referitoare la sănătatea şi modul de viaţă a două milioane de voluntari cu vârsta peste 50 de ani, pentru a identifica mai exact cauzele şi tratamentul posibil al maladiei.
În decembrie 2013, miniştrii Sănătăţii din ţările membre ale grupului G8 şi-au propus ca obiectiv să găsească, până în 2025, un tratament împotriva demenţei, în timpul unui summit care a avut loc la Londra.
Transportatorii pot cere de luna viitoare restituirea unei părţi din acciza pe carburanţi.
Aceștia trebuie să se înscrie la Autoritatea Rutieră Română, apoi pot cere restituirea sumei de 4 eurocenți din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, aplicată de la 1 aprilie 2014.
Ministerul Finanţelor Publice a postat vineri proiectul de Hotărâre de Guvern.
Televizorul aprins în fundal afectează dezvoltarea limbajului copiilor.
Aceasta este concluzia unui studiu american.
Argumentul oamenilor de ştiinţă este că limbajul copiilor se dezvoltă când aceştia îşi ascultă părinţii, iar părinţii discută mai puţin cu copiii când televizorul este aprins.
Rezultatele studiului arată că emisiunile de televiziune care nu sunt adresate copiilor ar trebui evitate cât mai mult posibil.
În Statele Unite ale Americii, copiii sub 2 ani au parte, în medie, de 5,5 ore de zgomot de fond produs de televizor pe zi.
Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică ar putea avea consecințe catastrofale pe termen mediu și lung.
Aceasta este una dintre concluziile unei lucrări pe această temă, elaborată de mai mulți experți români.
De asemenea, aceștia susțin că o consecință a aplicării acestei metode este conversia unei mari cantități de apă dulce în fluid toxic, contaminat, iar arealul afectat de exploatare nu mai poate fi explorat ulterior în alte scopuri.
Muzeul Național de Artă al României din București a primit certificatul de excelență.
Premiul de prestigiu TripAdvisor se acordă în urma analizei calitative a opiniei celor care au vizitat muzeul și reflectă imaginea pozitivă a instituției.
Muzeul Național de Artă al României este deținătorul celui mai bogat patrimoniu de artă românească și universală din țară.
Anul trecut numărul total de vizitatori a fost de 90.700.
Papa Francisc cere să se respingă orice tip de droguri.
El a criticat legalizarea drogurilor uşoare, despre care este convins că nu au efectele aşteptate şi care sunt discutabile din punct de vedere legislativ.
Suveranul Pontif a mai spus că substitutele drogurilor nu reprezintă un tratament eficient, ci un mod voalat de a ceda acestui fenomen.
Recipientele din plastic pot provoca sterilitatea.
Oamenii de știință germani au stabilit că substanţa Bisfenol-A, din compoziţia recipientelor și ambalajelor din plastic, este un analog chimic al hormonilor sexuali feminini și provoacă disfuncţii atât în organismul femeii, dar și al bărbatului.
De asemenea, potrivit specialiștilor, ambalajele din masă plastică sunt dăunătoare și copiilor, cărora le slăbesc sistemul imunitar.