Știri 26 iunie 2014
Cu acest prilej, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică dimineața, de la ora 6.00, Taina Sfântului Maslu, slujbă urmată de Sfânta Liturghie.
Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Acesta va fi susținut de corul de cameră Krysostomos din Finlanda.
În deschidere va cânta corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 18:30 la Casa de Cultură din Constanța.
Concertul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Ambasada Finlandei.
Intrarea va fi liberă.
Constănțenii sunt invitați la o conferință-dezbatere.
Tema se numește „Cancerul nu e o boală – este o reacţie disperată a organismului” și constituie mărturia unui om care s-a vindecat de cancer şi care va fi prezent la Constanţa.
Astfel, profesorul şi nutriţionistul, Adrian Radu va conferenția alături de dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfășura astăzi de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.
RATC va introduce, de mâine, cinci trasee care vor face legătura între principalele cartiere şi staţiunea Mamaia.
Astfel, 20 de autobuze vor circula tot timpul zilei, la intervale de 6 – 10 minute.
Este vorba despre liniile 100, 102, 5 – 40 şi 2 – 43.
Potrivit reprezentanților RATC, traseul Mamaia Estival, deservit de trei autobuze etajate, va avea un program zilnic între 10.00 – 20.00, cu plecare din 30 în 30 de minute din Gară, până la hotel Caraiman din Mamaia.
Biletele se pot procura de la conducătorul auto, la tariful unic de 4 lei pe semicursă.
Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect.
Cu acest prilej, pe Esplanada din faţa Comandamentului Flotei se desfăşoară ceremonia publică de înălţare a drapelului României.
Evenimentul este organizat de Prefectura Constanţa, în colaborare cu Comandamentul Flotei.
Gazele naturale se scumpesc de la 1 iulie.
Anunțul a fost făcut de președintele ANRE, Niculae Havrileț.
El a precizat că în urma conflictului dintre Rusia și Ucraina, se va ajunge la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze și a întări siguranța în aprovizionare. Acest lucru va însemna o scumpire de 1,5% pentru consumatorii industriali și de 2,5% pentru consumatorii casnici.
Românii sunt europenii cei mai nemulţumiţi de sistemul de sănătate.
Potrivit unui sondaj, la polul opus se află belgienii.
71 la sută dintre europeni apreciază ca bună, calitatea îngrijirii medicale pe care o primesc în țara lor.
În schimb, doar în Spania, Suedia, Franta, Slovacia și Marea Britanie, opinia generală este a unei înrăutăţiri a sistemului medical, în ultimii cinci ani.
Șoseaua Transalpina rămâne închisă toată vara.
Drumul de 148 de kilometri, pentru asfaltarea şi modernizarea căruia statul român a plătit 432 de milioane de euro, este încă neterminat.
Şoferii care pătrund pe această șosea riscă amenzi de până la 680 de lei.
Transalpina este cea mai înaltă șosea montană din România și leagă oraşele Novaci, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din Alba.
Salariaţii din România muncesc cel mai mult dintre europeni.
Un studiu arată că românii au lucrat anul trecut în medie 2.099 de ore, cel mai mult în rândul țărilor europene, în timp ce liber-profesioniştii români, cu 2.024 de ore, se numără printre europenii cu cea mai redusă activitate.
România și Grecia sunt singurele două țări europene unde numărul de ore lucrate de angajaţii cu normă întreagă a depăşit anul trecut pragul de 2.000 de ore.
Țara cu cel mai redus număr de ore lucrate a fost anul trecut Franţa, cu 1.661 ore, urmată de Finlanda și Suedia.