Știri 8 iulie 2014
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată şi a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la invitația Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcei, participă la prăznuirea sfinților dobrogeni Epictet și Astion la mănăstirea Halmyris din localitatea Murighiol, locul descoperirii sfintelor moaște.
Turiştii care doresc să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc beneficiază în continuare de programul Zile gratuite de vacanţă.
Oferta se referă la sejururi de minim cinci nopţi şi este disponibilă sub forma „Plăteşti cinci nopţi şi stai şase” sau „Plăteşti şase nopţi şi stai şapte”.
În Mamaia, la hotelurile de două stele, cel mai mic tarif este de 288 de lei pentru o persoană, timp de şase nopţi, în cameră dublă, şi cel mai mare tarif este de 425 de lei, în aceleaşi condiţii.
Ministerul Educației va monitoriza Universitatea „Ovidius” în următorii 3 ani.
Contractele semnate în perioada în care fosta conducere a fost acuzată de luare de mită vor fi verificate.
Din acest motiv, a fost solicitat un audit extern pe probleme financiare.
De asemenea carta universitară va fi modificată deoarece există puncte în contradicție cu legea.
Compania Chevron își poate continua activitatea în vederea explorării gazelor de şist în judeţul Vaslui.
Așa a decis Tribunalul Iași, însă sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Compania petrolieră a demarat, la începutul lunii mai, lucrările de foraj în comuna Pungești.
Transalpina este deschisă circulaţiei.
În urma unor discuţii a prefectului de Vâlcea cu directorul CNADNR, s-a decis necesitatea marcării zonelor periculoase, care pot provoca prejudicii persoanelor care circulă în zona respectivă.
În urma cu trei săptămâni, sectorul de drum de pe şoseaua Transalpina cuprins între Obârşia Lotrului și Rânca, era închis circulaţiei.
Decizia de atunci a CNADNR a provocat mai multe luări de poziţie din partea primarilor staţiunilor montane prin care trece Transalpina.
Copiii reclamă “măsuri extreme” din partea părinţilor, din cauza notelor mici.
În primele șase luni ale acestui an, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat peste 56.000 de apeluri, iar în mai mult de 2.600 de cazuri a fost necesară și intervenţia instituţiilor abilitate.
Copiii au fost expuși la măsuri extreme care au inclus și violență fizică, pentru că au obținut note mici la școală.
Alte situaţii în care copiii și adolescenții au contactat asociația sunt depresia, tulburările de comportament, frica și anxietatea, criza de identitate sau problemele sentimentale.
Mai multe organizaţii neguvernamentale spun că legea înregistrării utilizatorilor de cartele prepay ar afecta grav dreptul la viața privată consfinţit de Constituţie.
Acestea au cerut preşedintelui Traian Băsescu să sesizeze Curtea Constituţională a României cu privire la potenţiale aspecte de neconstituţionalitate ale legii.
Potrivit acesteia, de la 1 ianuarie 2015, toţi cei care deţin cartele pre-plătite au la dispoziţie 12 luni pentru a furniza către operatorii mobili datele de identificare, altfel serviciile sunt suspendate.
În plus, toate persoanele juridice care oferă acces la internet prin reţele Wireless, sunt obligate să rețină datele de identificare ale celor care se conectează și să le păstreze timp de 6 luni.
Cafeaua conţine o substanţă care produce cancer.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor a emis recent o alertă prin care avertizează populaţia să aibă grijă cât de des consumă alimente care conţin acrilamidă.
Cafeaua este puternic oxidantă și neurotoxică, rezultată din degradarea amidonului la temperaturi înalte, iar efectul este producerea de tumori.
Substanţa nocivă se regăseşte și în alimente de tip “pane”, chipsuri, măsline și toate produsele de patiserie.
Pacienţii au suspendat demersurile prin care dădeau în judecată statul, pentru medicamente.
Alianţa Pacienţilor Cronici a luat această decizie, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a anunţat că, din toamnă, vor fi introduse 30-40 de molecule noi.
Luna trecută, şapte persoane, care au dat în judecată Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi CNAS, au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate în proporţie de 100%, iar decizia a fost pusă de îndată în executare.
Conservatorii britanici vor să reducă numărul imigranţilor din România şi Bulgaria.
Conform unui proiect, vor fi impuse limite persoanelor ce provin din ţări în care salariile şi beneficiile sociale sunt mai mici decât în Marea Britanie.
Astfel, acestea includ state membre ale Uniunii Europene, precum România şi Bulgaria, precum şi state care vor adera în viitor.
Cetăţenii acestor ţări vor putea să meargă în continuare în Marea Britanie, dar numărul lor va fi limitat.