Știri 12 noiembrie 2014
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Parohia Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu va organiza evenimente religioase cu prilejul sărbătoririi Sfântului Nectarie de Eghina.
Astfel, vineri, de la orele 8.30 vor fi aduse moaștele Sfinților Nectarie, Vasile cel Mare, Mina, Gheorghe, Teodor Tiron, ale Sfântului Trifon și ale Sf. Luca al Crimeii.
Apoi va avea loc o procesiune cu sfintele moaște în jurul bisericii, iar de la ora 9.00 se va oficia Sfânta Liturghie.
De la orele 17.30 se va săvârși Taina Sfântului Maslu în sobor de peste 7 preoți.
Sfintele Moaște vor rămâne în biserică toată ziua.
Programul liturgic are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
De asemenea, vineri după-amiază vor fi aduse moaştele sfântului Nectarie la Biserica Adormirea Maicii Domnului 1 din spatele magazinului Tomis, apoi se va oficia Taina Sfântului Maslu.
Tot vineri, la miezul nopții, la această biserică va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat lista ierarhilor eligibili pentru funcția de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului.
Este vorba despre PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului și PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei.
Cei doi candidați au fost prezentați săptămâna trecută la şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului.
Ieri au început testele de rezistenţă la noul pod rutier peste Canalul Dunăre – Marea Neagră.
În cadrul acestora, structura podului este supusă la încercări cu forţe statice şi dinamice.
Scopul lor este acela de a obţine informaţii asupra comportării podului la eforturile avute în vedere la proiectare.
Darea în exploatare a podului se va face după efectuarea tuturor testelor şi după obţinerea avizului proiectantului şi al comisiei de recepţie.
Românii îşi achită tot mai greu ratele pentru credite.
Locuitorii țării noastre au strâns restanţe de peste zece miliarde de lei în septembrie.
Cei care au întârzieri foarte mari, trebuie să meargă la bancă şi să anunţe că nu mai poate plăti ratele la timp.
Banca va propune astfel amânarea plăţii ratei timp de trei luni, prelungirea perioadei de rambursare sau reducerea temporară a ratei pe o anumită perioadă de timp.
Romsilva a început de ieri instalarea perdelei de protecție a Autostrăzii Soarelui.
Aceasta se va întinde în apropiere de Fetești, pe o suprafață de 24 hectare, respectiv pe o lungime de circa 11 kilometri.
Valoarea lucrărilor de împăduriri ce se vor executa în această toamnă va fi de circa 21 milioane de lei și va fi suportată din fondul de conservare și regenerare a pădurilor constituit de regie.
Astăzi este Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei.
Cu această ocazie, specialiştii trag numeroase semnale de alarmă cu privire la incidenţa acestei boli, dar vorbesc şi despre importanţa măsurilor de prevenţie.
Reprezentanţii Societăţii Române de Pediatrie au declarat că pneumonia rămâne principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, atât la nivel internaţional, cât şi în România.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de mortalitate provocată de pneumonie în categoria de vârstă 0-5 ani.
FMI cere României să nu pună în pericol progresele din ultimii ani.
Potrivit reprezentantului Fondului Monetar Internațional în România, există un angajament din partea statului român să continue consolidarea situaţiei fiscale.
FMI a susţinut țara noastră în 2009, când a încurajat reducerea deficitului bugetar şi implementarea reformelor, printr-o serie de acorduri care au refăcut credibilitatea ţării în faţa investitorilor.
Studenții vor avea liber vineri și luni.
Guvernul a aprobat ieri propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale de a suspenda cursurile din instituţiile de învăţământ superior în zilele de vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie. Măsura a fost luată pentru a sprijini exercitarea dreptului de vot.
Ministrul a argumentat că astfel tinerii vor putea merge acasă pentru a vota pe listele permanente.