Știri 6 ianuarie 2015
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.
Astfel, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Apoi, de la ora 11.30, cei prezenți la slujbă vor merge în tradiționala procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Tot astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța din zona Cora.
Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.45, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.
La această biserică, vor fi aduse în această seară moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip și vor rămâne spre închinare până mâine, la sfârșitul Sfintei Liturghii.
ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ger și intensificări ale vântului.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 14 până vineri, 9 ianuarie la ora 10.
În intervalul menţionat, în toată ţara vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.
Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.
În cursul zilei de astăzi şi în această noapte vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 55…65 km/h.
Taxele şi impozitele locale rămân anul acesta la nivelul celor de anul trecut, potrivit administraţiilor locale.
Conform Codului fiscal în vigoare pentru 2015, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% din valoarea imobilului şi a unor indici în funcţie de suprafaţă, tipul clădirii, dotările acesteia, anul construirii, rangul localităţii şi zona în care este situată.
În cazul proprietarilor care deţin mai multe clădiri în afara celei de domiciliu, impozitul datorat creşte cu 65% pentru cea de-a doua, 150% pentru cea de-a treia şi este de trei ori mai mare în cazul în care se deţin mai multe imobile.
Cardurile de sănătate care nu vor fi distribuite prin intermediul serviciilor poștale, vor fi date asiguraților de medicii de familie.
CNAS a anunțat că distribuirea prin servicii poștale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă.
Medicii de familie, însă, resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor de sănătate în detrimentul consultațiilor medicale. Utilizarea cardului național se va face de la 1 februarie 2015.
Copiii care au tablete și smartphone-uri în camera lor au parte de mai puțin somn decât cei care nu au acces la astfel de dispozitive.
Potrivit unui studiu american, s-a observat că, aceia care au la îndemână tablete și smartphone-uri în camera lor dorm în medie cu 21 de minute mai puțin decât cei care nu au acces la astfel de aparate.
Pe de altă parte, copiii care au în camera lor un televizor dorm în medie cu 18 minute mai puțin decât cei care nu au o telecomandă la îndemână.
Angajaţii grădiniţelor din Marea Britanie vor fi obligaţi să raporteze copiii care riscă să devină terorişti.
Așa prevede o strategie de prevenire a terorismului redactată de Ministerul britanic de Interne.
Această regulă, care vizează de asemenea angajaţii şcolilor, colegiilor, universităţilor, închisorilor şi spitalelor, are ca scop “să împiedice oamenii să fie implicaţi în terorism.
Ministerul de Interne a precizat că trebuie raportate, de exemplu, comentariile antisemite făcute în faţa angajaţilor unei grădiniţe.
Uniunea Europeană va înființa o echipă de șase experți, care îi va consilia pe oficialii guvernamentali din statele membre, cu privire la modul de abordare a propagandei islamiste.
Proiectul-pilot va avea sediul în Belgia.
În ultimii ani, islamiștii și-au intensificat propaganda, în special cu ajutorul social-media, vizând potențialii recruți.
Statul Islamic, grupul militant cel mai brutal din Orientul Mijlociu, este cunoscut pentru utilizarea rețelelor sociale in a atrage tineri din regiune și la nivel global, prin imagini, sloganuri și videoclipuri bine editate.
Căsătoriile între persoane de același sex au devenit legale în Florida.
Judecătorii au hotărât că din data de 5 ianuarie căsătoriile între persoane de același sex sunt permise în statul Florida.
Biserica a declarat că va respecta decizia justiției și va elibera certificate de căsătorie tuturor cuplurilor indiferent de sexul celor doi soți.