Știri 20 ianuarie 2015
În următorii doi ani, cu finanţarea aprobată de Ministerul Dezvoltării, se vor reconstrui faţada şi interioarele cazinoului.
Valoarea lucrărilor este de 9,5 milioane de euro, iar clădirea va reveni în administrarea primăriei.
Autoritățile bulgare cresc finanţarea cultelor religioase din țară.
În acest an, 4,5 milioane leva din bugetul de stat bulgar vor fi alocate comunităților religioase.
De asemenea, 450.000 de leva vor fi alocati pentru restaurarea clădirilor religioase de importanță națională.
Totodată, o parte din bani va fi dedicată literaturii religioase și publicării de lucrări științifice.
Asociația franţuzească “Portes Ouvertes” a publicat Indexul Mondial al Persecuţiilor 2015″, un raport global referitor la persecuția împotriva creștinilor.
În raport, se estimează că “cel puțin 4.300 de creștini au fost uciși în lume, în 2014, din motive legate de convingerile lor”, de două ori mai mulţi decât în anul 2013.
În plus, raportul notează cel puţin 1.000 de biserici vizate “în scopul distrugerii, deteriorării sau închiderii lor”.
Medicii sunt din ce în ce mai îngrijorați de tinerii care doresc să își tatueze ochiul.
Cabinetele de tatuaj din Statele Unite primesc cereri de tatuare a scleroticii.
Operațiunea constă în injectarea de pigmenți în globul ocular iar riscul este o apropiere periculoasă de retină și provocarea unor pagube grave, chiar permanente.
Din acest motiv autoritățile americane se gândesc să interzică această practică.
1% dintre oameni va deține jumătate din bogățiile lumii, anul viitor.
Așa arată un un raport al organizaţiei Oxfam.
Astfel, avuția celor mai bogați oameni din lume va depăși jumătate din averea globală.
Anul trecut, cei mai importanți miliardari ai lumii dețineau 48% din averea mondială, în creștere față de anul 2009, când această cotă se situa la 44%.
O cincime dintre cei mai bogați oameni la nivel global au afaceri în sectoarele financiar și de asigurări.
Miliardarii din domeniile farmaceutic și îngrijirea sănătății au avut mai mult de câștigat în 2014, astfel că activele acestora au urcat cu 47% față de anul precedent.
Studiul Oxfam se bazează datele furnizate de Credit Suisse și de Forbes.
O biserică ascunsă a fost descoperită în peşterile din complexul mănăstiresc David-Gareja, la granița dintre Georgia și Azerbaidjan.
Capela conține fresce care o reprezintă pe Maica Domnului și pe mai mulţi sfinți, iar cercetătorii cred că picturile murale datează din secolul al 13-lea.
Biserica a fost descoperită accidental, de către un călugăr, iar Mitropolitul Iov a raportat, ulterior, descoperirea pentru studiu.
Agenția Națională pentru Conservarea Patrimoniului Cultural a constatat că descoperirea este fără precedent, din punct de vedere științific.
45 de biserici au fost incendiate în Niger în protestele faţă de caricaturi cu Mahomed.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei din Niger, pe lângă biserici, 36 de restaurante, un orfelinat şi o şcoală creştină au fost jefuite şi incendiate.
Preşedintele ţării, Mahamadou Issoufou, a declarat că violenţele s-au soldat cu cinci morţi şi 128 de răniţi, dintre care 94 în rândul serviciilor de securitate şi 34 în rândul manifestanţilor.
Forţele de ordine au reţinut 189 de persoane.
Filosoful Gheorghe Vlăduțescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității”Ovidius”.
Acesta este profesor univ. dr. la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București și membru titular al Academiei Române.
Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa are loc la propunerea Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă ”Sfântul Apostol Andrei” și se va desfășura mâine, de la ora 10.00, la Sala Senatului din Campusul universitar.
Academicianul Gheorghe Vlăduțescu este unul dintre cei mai importanți profesori din România contemporană, care predă în domeniul filosofiei universale.
Contribuțiile sale majore sunt legate de cercetarea operei lui Aristotel cu conceptele și categoriile ei și nu numai.
România a intrat în cel de-al 26-lea an de declin demografic.
Scăderea populaţiei ameninţă în primul rând sistemul public de pensii.
Aceasta deoarece numărul salariaţilor va fi tot mai mic comparativ cu cel al pensionarilor.
Declinul demografic a început imediat după Revoluție.
În 1990, populația României depășea 23 de milioane de locuitori.
În 2014, eram cu peste 3 milioane mai puțini, iar statisticile arată că în 2050 țara noastră va avea doar 17 milioane de locuitori, dintre care o treime pensionari.
O bibliotecă din România este considerată printre cele mai frumoase din lume.
Este vorba despre Biblioteca Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Mulți dintre utilizatorii de internet și-au exprimat votul apreciativ pe site-ul boredpanda.com căruia îi aparține inițiativa.
Între cele mai frumoase bibioteci din lume, în opinia internauților, se află cea a Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, biblioteca Mănăstirii Admont sau Biblioteca Națională din Praga.
Oamenii sunt pe punctul de a provoca daune fără precedent oceanelor și animalelor care trăiesc în ele.
Așa rezultă dintr-o analiză a datelor provenite din sute de surse, realizată de o echipă de oameni de știință.
Aceștia au adunat date dintr-o gamă enormă de surse, de la descoperiri de fosile la statistici referitoare la transportul maritim, capturile de pește și mineritul pe fundul mării.
Există semne clare că oamenii fac rău oceanelor într-un grad remarcabil.
Recifele de corali, de exemplu, au scăzut cu 40 la sută la nivel mondial, în parte ca urmare a schimbărilor climatice generate de încălzirea globală.