Știri 4 februarie 2015
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța va fi adusă vineri, la ora 17 de la Mănăstirea Baytali de lângă Odessa, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea și va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Icoana datează din secolul 18 și a fost salvată din jaful turcilor și tăinuită de către mai mulți monahi.
A fost readusă la Mănăstirea Baytali din Ucraina în urmă cu 8 ani, dar înnegrită din cauza trecerii timpului.
Încercările de a fi repictată au eșuat, însă în urma rugăciunilor, icoana a început să fie din ce în ce mai clară și este cunoscută ca făcătoare de minuni.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord până miercuri, 11 februarie.
Astăzi se împlinesc 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.
După Primul Război Mondial, România şi-a recuperat provinciile sale istorice, Basarabia, Bucovina şi Transilvania și a format România Mare.
Astfel, ortodocşii români din respectivele provincii s-au unit cu Biserica Ortodoxă Română și au reușit pentru prima dată în istorie unificarea Ortodoxiei româneşti.
La 4 februarie 1925, Sfântul Sinod „în unanimitate şi cu însufleţire“ a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române şi ridicarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Ungrovlahiei, în calitatea sa de primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Primăria Constanţa oferă un milion de euro pentru proiectele şcolare.
Potrivit primarului Radu Mazăre, municipalitatea aşteaptă ca și elevii să vină cu propuneri care să ajute punerea în practică a proiectului intitulat „Şi eu pot”.
Acesta este adresat elevilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dar şi studenţilor şi îşi propune să stimuleze competiţiile sportive și culturale.
Radu Mazăre spune că toate competiţiile dintre licee trebuie încurajate, iar aceste activităţi pot cuprinde diverse ramuri cum ar fi campionate de fotbal, concursuri de biciclete, patinaj, concursuri de fotografie, muzică, poezie sau activităţi de voluntariat.
CEDO obligă România să plătească 196.400 euro din cauza condiţiilor din închisori.
Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, “supraaglomerarea reprezintă o provocare majoră a sistemului penitenciar românesc”, iar deficitul de locuri de cazare este în prezent de 11.170.
Oficiali ai ANP au explicat că, potrivit legislaţiei europene, fiecare deţinut are dreptul la un spaţiu de patru metri pătraţi, obligaţie pe care sistemul penitenciar românesc nu poate să o respecte.
Conducătorii auto surprinşi că vorbesc la telefon în timp ce şofează vor fi amendaţi cu 1600 de lei.
Potrivit noului cod rutier, cu aceeaşi sumă, 1600 de lei, vor fi sancţionaţi şi şoferii care nu poartă centura de siguranţă.
De asemenea, depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a 4-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei.
În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.
Mai multe medicamente ar putea dispărea de pe piaţa românească în următoarele luni.
De asemenea, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Medicamente, unele companii farmaceutice ar putea intra în insolvenţă.
Potrivit directorului executiv, Laurenţiu Mihai, situaţia este determinată de introducerea taxei clawback ce prevede ca producătorii de medicamente eliberate pe bază de reţetă să plătească trimestrial o contribuţie la bugetul de stat raportată la valoarea vânzărilor realizate.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a precizat, la rândul său, că taxa clawback a crescut în ultimul trimestru al anului trecut din cauza bolilor de sezon care au generat un consum mai mare de medicamente.
În Statele Unite a fost lansată insulina inhalabilă.
Cercetătorii au declarat ca aceasta va ameliora calitatea vieții pentru persoanele diabetice.
Potrivit specialiștilor, inhalarea are o acțiune mai rapidă în organism și prezintă mai multe avantaje decât injectarea.
Noul tip de medicament folosește un dispozitiv de inhalare sub formă de fluier și poate fi folosit în cazurile de diabet de tip 1 și 2.
Prețul unei doze va fi de 7,5 dolari.
Un acord pentru construirea unui cablu submarin între România și Turcia fost semnat.
Transelectrica și o firmă italiană vor forma o echipă de experți care să analizeze implicațiile tehnice și financiare în vederea construirii cablului submarin de transport electricitate între cele două țări.
Prezent la ceremonia de semnare a documentului a fost și premierul Victor Ponta.
Practic, prin această conexiune li se dă posibilitatea furnizorilor români să exporte către alte state, printre care și Turcia energie electrică.
Asiguratorii recunosc că poliţele RCA pentru tinerii din România sunt printre cele mai scumpe din Europa.
Unii plătesc de patru ori mai mult faţă de şoferii care au peste 30 de ani.
Companiile spun că ieftinirea lor va influenţa preţul poliţelor pentru ceilalţi şoferi.
Costul se va muta în primele achitate de cei mai în vârstă, pentru a acoperi daunele din accidentele produse de şoferii lipsiţi de experienţă.
Lunca Dunării are nevoie urgentă de măsuri de conservare.
Organizaţia World Wide Fund România precizează că programele derulate în lungul Dunării au demonstrat că refacerea zonelor umede poate aduce beneficii comunităţilor locale.
Trei zone de reconstrucţie ecologică a luncii Dunării, adică aproximativ 3.000 ha, au fost sau sunt deja în curs de renaturare.
Copiii abandonaţi care cresc în centre de plasament prezintă un risc sporit de a dezvolta autism.
Așa arată un studiu american realizat pe copii din România. Cercetătorii subliniază că starea lor poate fi îmbunătăţită prin plasament familial timpuriu.
În cercetare au fost strânse informaţii de la 117 copii cu vârsta de 10 ani, aflaţi în centre sau în plasament familial.
Ambele grupuri de copii cu simptome de autism suferă lipsuri, dar de diferite tipuri.
Încălzirea globală ar putea devasta o țară din Europa.
Potrivit unui studiu recent, topirea gheţarilor din Islanda ca urmare a încălzirii globale conduce la ridicarea insulei cu aproape 4 cm pe an, dar și la o activitate mai mare a vulcanilor, care ar putea pune în pericol populaţia țării.
În fiecare an au dispărut 11 miliarde de tone de gheață din regiune, iar, odată ce a scăpat de această greutate, insula a început să se înalțe.
Mai mult, fenomenul ar putea conduce și la creşterea activităţii vulcanice din regiune, iar, dacă erupţiile se vor înmulţi, atunci toţi locuitorii Islandei vor fi ameninţaţi.