Știri 29 mai 2015
Duminică, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.45.
La sfârșitul slujbei, ierarhul Tomisului va citi rugăciunea de sfințire a ramurilor de nuc.
Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Odessa rămâne în biserica Sf. Ioan Rusul din Ovidiu timp de o săptămână.
Astfel, credincioșii se vor putea închina icoanei făcătoare de minuni până joi, 4 iunie.
Biserica Sf. Ioan Rusul este situată lângă podul de cale ferată din localitatea Ovidiu.
Biserica Ortodoxă va cinsti luni pe Sf. Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, Mănăstirea Galeșu Poarta Albă își va sărbători hramul.
Astfel, duminică, de la ora 20, se va oficia slujba Vecerniei, iar luni de la ora 9, se va săvârși sf. liturghie.
Mănăstirea a fost ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.
Armenii islamiști din Turcia se convertesc în masă la Creştinism.
Cazurile de convertire care au o frecvență din ce în ce mai mare, indică faptul că armenii și-au păstrat credința strămoșilor lor adânc înrădăcinată în propria memorie.
Astfel, doar în sâmbăta din 9 mai, clericii Bisericii turceşti a Sfântului Ștefan au botezat 12 armeni foşti islamiști.
În ochii experților, acest eveniment este doar un exemplu al numărului mare de convertiri ale armenilor din Turcia.
Mitropolitul Republicii Moldova va boteza toţi nou-născuţii familiilor cu peste 3 copii.
Mitropolitul Vladimir a promis zilele trecute, cu ocazia „Marșului Familiei” desfășurat în Chişinău, că va boteza personal, la Catedrala Mitropolitană, toți nou-născuții familiilor cu 4 sau mai mulți copii.
Marșul a fost organizat de către Mitropolia Moldovei și a culminat cu un Te Deum de mulţumire în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului”.
Sute de oameni au cerut ca Hagia Sophia din Istanbul, fosta catedrală creştină, să fie transformată în moschee.
Oamenii s-au strâns în fața muzeului, cu bannere pe care se putea citi: “Sacrificaţi-vă vieţile pentru Islam!”, “Hagia Sophia trebuie redeschisa ca moschee!”.
Protestul a fost condus de mai multe organizații neguvernamentale din Turcia.
Ridicată ca bazilică creștină în secolul al VI-lea, de Anthemios de Tralles și Isidorus din Milet, Hagia Sophia este acum un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Un sistem electronic de verificare a votanţilor va fi introdus la alegerile locale din 2016, în fiecare secţie de votare.
Astfel, se va şti instantaneu dacă o persoana a mai votat în acea zi.
Legea alegerilor locale prevede ca, la intrarea în secţia de votare, CNP-ul fiecărui votant să fie introdus de către un operator într-o bază de date valabilă la nivel naţional.
Pentru realizarea sistemului electronic de verificare a alegătorilor există un angajament din partea Guvernului, iar achiziţia va fi coordonată de Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
România trebuie să ajungă, în următorii cinci ani, la o rată a reciclării deșeurilor de 50%, de la 3% cât există la ora actuală.
La nivel european se prefigurează creșterea până la 70-80% a obligațiilor de reciclare globale, din anul 2020.
La finele lunii aprilie, Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții Europene de Justiție pentru neîndeplinirea la termen a obligației de a transpune în dreptul său intern legislația europeană cu privire la deșeurile de ambalaje.
Constanţa va avea până la sfârşitul lunii august o nouă Secţie de Chirurgie la standarde europene.
Consiliul Judeţean Constanţa a alocat 3 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor.
Apoi, va urma Clinica de Neurologie să intre în reparaţii capitale.
Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, iar Consiliul Județean va asigura confinanţarea.
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a încheie astăzi cursurile.
Aceștia s-au putut înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat până astăzi.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va face în perioada 8-10 iunie.
Evaluarea competențelor digitale va avea loc între 15 și 19 iunie, iar proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 22 și 26 iunie.
Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, va fi susținută pe 29 iunie, proba obligatorie a profilului, pe 1 iulie, iar proba la alegere a profilului și specializării, pe 3 iulie.
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după contestații, vor fi afișate pe 10 iulie.