Știri 11 august 2015
Acesta a fost grec de origine, mitropolit al Tesalonicului între anii 1483-1486 şi patriarh al Constantinopolului, unde a păstorit în două rânduri,până în anul 1498, când a fost exilat la Adrianopol.
Aici l-a întâlnit pe voievodul muntean Radu cel Mare, care l-a rugat să păstorească în Ţara Românească.
Ajuns la Târgovişte, sfântul Nifon a înfiinţat două noi episcopii, a Râmnicului şi a Buzăului, şi a propovăduit cu vrednicie cuvântul Domnului.
În anul 1505, ierarhul grec a intrat în conflict cu Radu cel Mare, motiv pentru care a plecat în Sfântul Munte , unde s-a mutat către Domnul în ziua de 11 august a anului 1508, la vârsta de 90 de ani.
Capul şi o mână a sfântului au fost aduse în Ţara Românească, la mânăstirea Curtea de Argeş, după care, în 1949 au fost mutate la catedrala Mitropoliei Olteniei, unde se află şi astăzi.
În anul 1517 Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat de Sinodul Bisericii noastre.
Mai multe județe, printre care și Constanța se află sub atenționare cod galben de caniculă.
Astăzi și mâine, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile.
Temperaturile maxime vor atinge 35….37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.
Lucrările de reabilitare a drumurilor județene continuă.
Pentru acestea Consiliul Județean Constanța a acordat, la începutul anului, 26 de milioane de lei.
Programul prevede asfaltarea și plombarea a 20 de kilometri de drumuri.
Ieri au început lucrările de asfaltare pe drumul județean 391A, între orașul Băneasa și satul Dobromir, unde circulația a fost restrânsă la o singură bandă pe sens.
Tot săptămâna aceasta, urmează să se toarne covor asfaltic pe un segment de doi kilometri din DJ 225, aflat pe raza comunei Târgușor.
De asemenea, până la sfârșitul anului, drumarii vor plomba drumurile deteriorate din județ pe o suprafață însumată de 30.000 de metri pătrați.
Traficul rutier va fi restricționat sâmbătă, de Ziua Marinei.
Peste 150 de jandarmi vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa la sărbătorirea ,,Zilei Marinei Române”.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, între orele 09.00 – 14.00, în zona Faleză Cazino – Portul Tomis.
Pentru fluidizarea traficului pietonal şi evitarea blocajelor rutiere, accesul autovehiculelor va fi restricţionat între orele 07.00-15.00, astfel: bulevardul Regina Elisabeta, între intersecţia cu strada Termele Romane şi strada Remus Opreanu; strada Remus Opreanu între intersecţia cu bulevardul Regina Elisabeta şi strada Marinei; strada Marinei, începând cu intersecţia acesteia cu strada Remus Opreanu şi până în dreptul Hotelului Palace.
Bricul Mircea va intra în reparații.
Nava-școală „Mircea“ a sosit ieri în portul militar Constanța, după efectuarea marșului de instruire practică în Marea Neagră și Marea Mediterană.
La ceremonia de întoarcere a navei a fost prezent și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a declarat că bricul va intra în reparații într-un șantier naval din Constanța, după ce va participa la festivitățile organizate de Ziua Marinei.
Potrivit ministrului Apărării Naționale, anul acesta a fost alocată o sumă de bani mai mare pentru pregătirea practică a militarilor.
În 10 ani se va înjumătăţi numărul de elevi.
Conform datelor prezentate în Strategia Naţională pentru Învăţământul Terţiar 2015 – 2020, adoptată recent de Guvern, procentul elevilor care părăsesc timpuriu şcoala trebuie să se situeze sub 10%.
În prezent ponderea acestora este de 18,5%.
Potrivit documentului, ţinta pentru 2020 este ca doar 11,3% dintre elevi să mai părăsească timpuriu şcoala.
Comisia Europeană va implementa un nou program transfrontalier România – Serbia destinat protejării mediului.
Potrivit Comisiei, peste două milioane de persoane care locuiesc în regiunile de frontieră vor beneficia de efectele programului cu o valoare de peste 88 milioane de euro.
Va fi dezvoltată infrastructura de transport transfrontalier, iar cetățenilor le vor fi oferite oportunități de ocupare a forței de muncă, va fi îmbunătățită asistența medicală și acces sporit la învățământul terțiar.
Regiunile românești implicate în programul de cooperare transfrontalieră sunt Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți,
Programul este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale din România.
Sute de mii de hectare din suprafaţa agricolă au fost afectate de seceta prelungită.
Cel mai afectat este vestul ţării, unde trei judeţe sunt de 4 zile sub avertizare de cod portocaliu.
Au fost afectate în special culturile de porumb, floarea-soarelui, cartoful şi sfecla de zahăr.
Situaţia se va înrăutăţi şi mai mult, spun meteorologii, din cauza deficitului de umiditate din sol şi a temperaturilor ridicate.
Ministerul Agriculturii spune că România ar putea cere ajutorul Uniunii Europene pentru a-i despăgubi pe fermierii ale căror culturi au fost distruse.
Comisia Europeană a aprobat finanţare pentru migraţie în valoare de 2,4 miliarde euro.
România poate accesa 98,5 milioane de euro.
Banii sunt disponibili pentru susţinerea eforturilor naţionale pentru îmbunătăţirea managementului și supravegherea graniţelor prin tehnologie moderna.
De asemenea, aceste fonduri pot fi folosite pentru cooperarea în operaţiunile interstatale și întărirea capacitaţii statelor membre de a acţiona în caz de terorism, extremism violent, trafic de droguri, trafic de persoane și alte forme de crimă organizată.
Românii din diaspora cer o strategie coerentă pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.
Ei susţin că şi-ar dori să aibă acelaşi tratament pe care îl au românii din Republica Moldova.
Părintele Bojan Alexandrovici a atras atenţia că, în absenţa unei strategii coerente a României pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a comunităţilor româneşti din afara graniţelor, românismul din Valea Timocului se va pierde.
La rândul său, Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, a declarat că au fost ridicate 17 şcoli românești, care au fost însă închise, iar copiii nu mai vorbesc limba română.
Lucrările Universităţii de vară ”România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”de la Izvoru Mureşului au fost deschise de episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Moldovan.