Știri 8 septembrie 2015
Denumită popular şi Sfântă Măria Mică sărbătoarea ne aduce aminte de momentul naşterii Sfintei Fecioare Maria din Sfinţii şi Dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana, după îndelungate rugăciuni şi posturi ale acestora, din cauza faptului că nu puteau avea copii.
Conform documentelor istorice, începutul acestei sărbători este între al 3-lea şi al 4-lea Sinod Ecumenic, adică între anii 431-451.
Originea sărbătorii constă în sfinţirea unei biserici din Ierusalim, închinate Sfintei Fecioare Maria, şi zidită pe la anii 430 pe locul unde fusese casa părinţilor ei.
Sfântul Roman Melodul va compune în secolul 4 Condacul şi Icosul sărbătorii, iar în anul 715 Sfântul Andrei Criteanul va compune 4 predici şi un canon.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.30, Sfânta Liturghie cu prilejul hramului, la biserica „Sf. Maria” din Constanța, din zona Far.
Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți, Ioachim și Ana.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 7:45 Sfânta Liturghie la Biserica Sfinții Ioachim și Ana din Constanța, în zona Badea Cârțan.
Biblia este cea mai furată carte din lume.
Așa arată un top al celor mai des furate lucruri din lume.
În afara faptului că Biblia este cea mai vândută carte din lume, ea se numără şi printre preferinţele persoanelor care obişnuiesc să fure.
De cele mai multe ori, Bibliile dispar din camerele de hotel. Topul a fost realizat in 124 de țări ale lumii.
România nu va primi mai mult de 1700 de refugiați.
Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri că în acest moment România este pentru cote voluntare de refugiați și nu este supusă presiunii unui val migraționist
În schimb cifrele prezentate de presă sunt simple speculații, motiv pentru care nu este cazul să reactionam isteric sau xenofob.
Presedintele României, Klaus Iohannis
La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că România trebuie să fie solidară cu criza refugiaților dar că nu poate primi mai mulți refugiați decât capacitatea existentă de 1500 de persoane
Premierul Victor Ponta
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Codul fiscal.
Codul fiscal prevede, între altele, reducerea TVA în două etape: 20% de la 1 ianuarie 2016 și 19% de la 1 ianuarie 2017.
Tot din 2017 vor fi eliminate supraaciza la carburanți și taxa pe stâlp.
A fost reintrodusă în Codul fiscal și prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora cu până la 500 la sută impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite.
Măsura intră în vigoare de anul viitor.
Părinţii ar putea fi obligaţi să-şi vaccineze copiii.
Autorităţile doresc astfel să prevină reapariţia poliomielitei în ţară.
Ministerul Sănătăţii a finalizat proiectul de lege prin care părinţii ar fi obligaţi să accepte vaccinarea.
Totodată, medicilor care se declară împotriva vaccinării li s-ar putea retrage dreptul de practică.
Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat la noi în 1996.
Din 2002, Europa a fost declarată liberă de poliomielită, o boală care poate cauza paralizii grave şi chiar moartea.
Codul Muncii va fi modificat semnificativ.
Potrivit unei iniţiative legislative ce a fost adoptată de Senat, noul cod prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului dintre salariaţi şi angajatori.
Printre principalele noutăţi incluse în proiect se numără modificarea contractului individual de muncă, durata concediului de odihnă şi sporurile pentru muncă suplimentară.
De asemenea, proiectul de lege introduce obligaţia angajatorului de a comunica în scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de muncă
Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Cazinourile trebuie să cotizeze la tratarea dependenţei de jocuri.
Noua legislaţie presupune şi o colectare mai riguroasă a taxelor. Toate aparatele de sloturi din ţară vor fi în evidenţa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
Piaţa jocurilor de noroc cotizează în prezent un miliard de euro la buget.
Operatorii de jocuri online mai au termen până la 10 septembrie să-şi plătească datoriile la stat şi sa obţină licenţa.