Știri 2 octombrie 2015
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Astăzi este Ziua Internațională a Non-Violenței.
Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2007 și aniversează nașterea lui Mahatma Gandhi, părintele mișcării de independență a Indiei și unul dintre filosofii de frunte ai curentului non-violenței.
Prin această decizie, ONU susține soluționarea pașnică a disputelor și respectul reciproc între culturi, religii și oameni.
Societatea Română de Pneumologie cere interzicerea prin lege a fumatului în spaţiile publice închise, la locul de muncă, în parcuri, pe plaje, precum şi în locurile de joacă pentru copii şi în spaţiile în care se practică sportul.
Preşedintele Societăţii, dr. Florin Mihălţan, cere, de asemenea, modificarea Legii antifumat, în sensul ca punctele de comercializare a ţigărilor să fie la cel puţin 200 de metri de şcoli şi licee.
El spune că este necesară o lege care să-i protejeze pe nefumători de expunerea la fum de ţigară, după ce soluţia separării spaţiilor pentru fumători şi nefumători s-a dovedit complet nefuncţională.
Anglia a interzis fumatul în maşinile personale, dacă în interior se află minori.
Legea îi va sancţiona pe fumătorii care o încalcă, şofer sau pasager, cu o amendă de 50 de lire.
De asemenea, fumatul va fi interzis în închisori, unde deţinuţii nu vor mai avea voie să fumeze în celule, ci doar în locuri special amenajate în Penitenciar.
Pe de altă parte, autorităţile din Paris au introdus amenzi de 68 de euro pentru fumătorii care aruncă la întâmplare mucuri de ţigară.
Se estimează că în jur de 350 de tone de resturi de ţigară sunt aruncate pe străzile Parisului în fiecare an.
Franţa a interzis fumatul în baruri și restaurante din anul 2008.
România intenționează reducerea conținutului de sulf în combustibilii folosiți în transportul maritim.
Potrivit unui proiect legislativ, navele care arborează pavilionul românesc în mările teritoriale și zonele economice exclusive ale statelor membre UE nu vor folosi combustibili al căror conţinut de sulf depăşeşte 0,10% din masă.
Actul normativ prevede responsabilităţi şi pentru administraţiile portuare.
Acestea trebuie să se asigure de respectarea acestor cerinţe şi să informeze Comisia Europeană asupra disponibilităţii lor în porturile şi danele României.
Copiii ar putea beneficia de consultaţii medicale doar în baza cardului de sănătate.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că ia în calcul această posibilitate, din luna martie a anului viitor.
Astfel, autorităţile din Sănătate vor să extindă acoperirea cardului de sănătate şi pentru categoria de vârstă 0 – 18 ani, care la ora actuală beneficiază de consultaţii şi tratamente fără card.
Studenții vor putea beneficia de credite speciale prin intermediul Agenției de Credite pentru Studenți.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Acesta a adăugat că începând din anul universitar viitor, se vor putea oferi credite de studii în valoare medie de 10.000 de euro pentru un număr de 700 de studenți din țara noastră.
Condiția esențială ar fi aceea de a studia în România.
Proiectul prevede rambursarea cu o perioadă de grație și dobânzi preferențiale.
România se afla pe locul 21 în ce priveşte satisfacţia vieţii la persoanele vârstnice.
Un studiu Eurostat realizat în 31 de țări, a evaluat viața, situaţia financiară, relaţiile personale, folosirea timpului, locuinţa si mediul in care trăiesc vârstnicii.
Țara noastră sta mult mai bine decât alte țări din regiune.
Vârstnicii români sunt cel mai mulţumiţi de mediul înconjurător dar și de situaţia financiară dintre toate statele din regiune.
Bătrânii cei mai mulţumiţi în general, trăiesc în Elveţia, iar în Danemarca ei sunt cei mai mulţumiţi de situaţia financiară.
Candidaţii respinşi la proba practică a examinării pentru obţinerea permisului auto nu vor mai fi nevoiţi să susţină din nou proba teoretică.
Potrivit unor prevederi publicate în Monitorul Oficial, candidații vor avea la dispoziţie un an pentru a trece proba practica.
Însă, înainte de a încerca din nou sa treacă proba practică, elevii trebuie sa mai urmeze cel puţin 6 ore de conducere practică și să plătească o taxă suplimentară de examinare.
Salariile medicilor s-au majorat de ieri cu 25%.
De această măsură beneficiază peste 200 de mii de angajați din sistemul sanitar.
În plus, medicii rezidenți vor fi incluși în categoria tinerilor specialiști din sănătate și pot beneficia de închirierea unei locuințe ANL.
Mai mult, plafonul stabilit pentru salariul lunar în funcție de care se acordă bursa de rezidențiat crește de la 3.100 lei la 3.875 lei.
Fosta Biserica creștină Capernaum din Hamburg va deveni in curând moschee.
Comunitatea islamică din orașul german transformă în prezent clădirea intr-o moschee, după ce biserica n-a mai fost folosită timp de zece ani, potrivit ziarului german “Die Welt”.
În acest sens, statul Kuwait a donat comunității islamice din Hamburg peste 1 milion de euro.
Întregul proiect se ridica la o valoare aproximativa de 2,5 milioane de euro, iar moscheea ar trebui sa fie gata in primăvara anului viitor.
Unele televizoare Samsung din Europa consumă mai multă energie electrică în realitate decât în testele oficiale.
Studiul de laborator a relevat că opţiunea “motion lighting” a televizoarelor, reduce luminozitatea acestora, precum și consumul de energie.
În condiţii reale însă, nu s-a înregistrat nicio reducere a consumului de energie, astfel că televizoarele consumă mai mult, poluează mai mult și încarcă facturile de electricitate.
Comisia Europeană a promis să scoată în afara legii dispozitivele TV care înșală testele și că va investiga acuzaţiile.