Știri 30 octombrie 2015
Aceasta va primi hramul Sfântul Apostol Andrei.
Totodată, vor sosi și moaştele Sf. Mc. Pantelimon, ale Sfântului Cuvios Stelian și ale Sfinților Epictet și Astion.
Săptămâna aceasta s-au desfășurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Printre hotărârile adoptate se numără înscrierea în calendarul bisericesc a Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama cu ziua de prăznuire la 4 noiembrie, declararea anului 2017 ca Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpului comunismului în Patriarhia Română.
De asemenea, BOR a decis actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi, care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor.
Totodată, de anul viitor, se va extinde Programul Sănătate pentru sate, la nivel naţional.
Peste 110.000 de copii care provin din familii defavorizate vor beneficia de tichete sociale pentru a merge la grădiniță.
Părinţii acestora vor primi tichete în valoare de 50 de lei pe lună.
Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată, ieri, de preşedintele Klaus Iohannis.
Reprezentanţii Ministerului Muncii estimează costul anual al tichetelor sociale, suportat de la bugetul de stat prin cotele defalcate de TVA, la 39 de milioane de lei.
China renunţă la restricţia copilului unic impusă în 1979 şi permite cuplurilor să aibă câte doi copii.
Decizia este de importanță istorică și vine după o primă relaxare din noiembrie 2013, prin care statul comunist a permis chinezilor să aibă doi copii, dacă unul dintre părinți era el însuși copil unic.
Indicele de natalitate este în prezent de 1,7 copii la o familie, sub nivelul de întinerire a populaţiei şi mult mai mic decât al altor puteri emergente.
India are un indice de natalitate de 2,5 copii pentru fiecare femeie, cifră care reprezintă şi media mondială de natalitate.
Potrivit autorităților, China a înregistrat 16,8 milioane de naşteri în 2014, cu 470.000 mai mult decât în anul precedent.
Primele vouchere de vacanţă au fost emise săptămâna aceasta.
O companie de călătorii a semnat primul contract pentru acceptarea voucherelor de vacanţă, emise de o unitate emitentă autorizată de Ministerul Finanţelor.
Angajaţii pot primi vouchere de vacanţă cu o valoare totală de până la 6.300 de lei, adică şase salarii minime brute pe economie, în cursul unui an calendaristic, emise pe suport de hârtie sau în format electronic, de emitenţii autorizaţi de Ministerul Finanţelor.
Meteorologii avertizează că vremea se va răci considerabil în Dobrogea.
Astăzi cerul va fi variabil, parțial înnorat și este posibil să plouă. De mâine, însă minimele vor coborî până la 1 grad celsius iar maximele nu vor depăși 6 grade.
Duminică, vremea va fi chiar și mai răcoroasă, cu maxime cuprinse între 5 și 7 grade Celsius și minime între -1 și 6 grade Celsius.
Spitalul Județean Constanța va primi mai mulți bani de la Ministerul Sănătății.
Pentru clinica de pediatrie va fi alocată suma de 12 milioane lei.
De asemenea, vor fi finalizate lucrările Clinicii de chirurgie, iar 805 mii lei vor ajunge la Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare, potrivit hotărârii de Consiliu Județean Constanța. Totodată, spitalul județean va avea și un aparat angiograf. Academia de Științe Medicale a achiziționat mai multe asemenea aparate din fonduri europene.
Consilierii județeni au aprobat tarifele pentru deszăpezire, pentru sezonul rece 2015-2016.
Potrivit hotărârii, valoarea totală estimată a programului de deszăpezire se ridică la 9 milioane de lei.
Astfel, în programul normal de lucru Consiliul Județean va plăti pentru intervenții peste 18 lei pe oră iar pentru perioada de staționare aproximativ 14 lei pe oră, fără TVA.
Reprezentanții RAJDP spun că în cel mai scurt timp vor fi finalizate și licitațiile pentru completarea stocurilor de material antiderapant și combustibil.
În ceea ce privește pregătirea utilajelor, peste 80% au fost deja verificate.
Mai multe străzi din Constanța vor intra în reparație.
În perioada următoare, vor fi reabilitate patru artere rutiere din oraș și mai multe alei pietonale și trotuare din Complex Km 4-5.
Se va lucra pe străzile: Pandurului, Lahovari, Portiței, dar și pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Reprezentanții Primăriei Constanța recomandă șoferilor să nu își parcheze mașinile pe străzile care sunt în reparații, în intervalul orar 8.00 – 16.00, când se desfășoară lucrările.
Mai multe trenuri care circulă pe ruta Constanța – Mangalia vor fi anulate.
Până pe 15 noiembrie va fi întreruptă circulația mai multor trenuri Regio si Interregio din cauza lucrărilor de întreținere a căii ferate.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului din stații sau să consulte pagina de internet a companiei, www.cfrcalatori.ro.
Transfăgărăşanul şi Transalpina se vor închide începând de luni.
Astfel, până la jumătatea anului viitor, drumul Transfăgărășan va fi închis din cauza riscurilor implicate de căderile de stânci şi alunecările de teren.
De asemenea, începând de până la 31 martie, va fi închis sectorul de drum DN 67 C, Transalpina, cuprins între Rânca şi Curpat.