Știri 10 noiembrie 2015
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta liturghie arhierească de la ora 8:30 la biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie.
Joi, ierarhul nostru va săvârși slujba de sfințire a bisericii din satul Lanurile, de la ora 7, urmată de Sfânta Liturghie arhierească.
Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârși de la ora 9, Sfânta Liturghie la biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din cartierul Palazu Mare, unde se află moaștele Sf. Ioan Gură de Aur.
După slujbă, vor fi premiați copiii participanți la concursul de creație ’’Sf. Ioan Gură de Aur, oratorul model și învățătorul înțelept.’’
Apoi, de la ora 14.30, medici din cadrul Spitalului Județean Constanța vor vorbi despre importanța postului.
Astăzi este Ziua Artileriei Române.
Domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu a legiferat, printr-o Poruncă Domnească din 10 noiembrie 1843, înființarea primei baterii a Țării Românești, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.
Direcțiile strategice de înzestrare ale artileriei române, pe lângă cele pe termen scurt și mediu, sunt trasate până în orizontul anului 2020 și, într-o perspectivă mai îndepărtată, până în anul 2030.
Nivelul de sărăcie va fi agravat de schimbările climatice.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, peste 100 milioane de oameni ar putea fi împinşi spre sărăcie până în 2030 dacă nu se adoptă măsuri adecvate pentru a-i feri pe săraci de efectele fenomenelor meteo extreme şi a schimbărilor climatice.
Toate ţările s-au angajat să pună capăt sărăciei în toate formele sale.
Specialiștii spun că acest obiectiv ar fi imposibil de realizat dacă nu se va ţine cont de încălzirea globală şi efectele sale asupra săracilor.
Pentru acest an, Banca Mondială se aşteaptă ca numărul persoanelor sărace să ajungă la 702 milioane.
Telefonul mobil provoacă insomnie.
Cercetătorii suedezi au descoperit că, înainte de somn, conversațiile la telefonul mobil afectează negativ sănătatea, provocând dureri de cap, insomnie şi dispersarea atenției. Potrivit unui experiment la care au participat 35 de bărbaţi și 36 de femei cu vârsta între 18 și 45 de ani, subiecții au început să se plângă de dureri de cap și probleme de somn după ce au vorbit la telefon aproximativ 30 de minute înainte de somn.
Peste un sfert din populaţia României lucrează în agricultură sau în domenii care au legătură directă cu această ramură a economiei.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, ţara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană, la mare distanţă de următoarele ţări din clasament: Grecia cu 13 % şi Polonia cu 11%.
În ce priveşte industria, Cehia are cea mai mare pondere a populaţiei ocupate în acest domeniu: puţin peste 38%, urmată de Slovacia cu 35%.
În ţara noastră, o treime din populaţie era anul trecut ocupată în industrie, în timp ce în domeniul serviciilor munceau peste 44% dintre români.
Tratamentul fără interferon va fi prescris, luna aceasta, în nouă centre din ţară.
Este vorba despre Tîrgu Mureş, Cluj, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Oradea.
Bolnavii vor putea beneficia de noul tratament, însă medicamentele vor fi prescrise doar acelor pacienţi care îndeplinesc anumite criterii.
Pacienţii vor fi cei aflaţi în stadiul 4 al bolii, care au epuizat toate variantele de tratament existente până la această dată.
Guvernul a aprobat ieri, acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor răniţilor în incendiul din clubul Colectiv din Capitală.
Astfel, se vor acorda 7.500 de euro lunar familiilor răniţilor transportaţi la spitale în străinătate şi 6.000 de lei familiilor celor internaţi în ţară, pentru toată perioada de spitalizare.
Banii se asigură din Fondul de rezervă bugetară pus la dispoziţia Guvernului pentru toată perioada de spitalizare.
Emisiile de gaze cu efect de seră au atins un nivel-record în 2014.
Organizația Meteorologică Mondială subliniază că emisiile de CO2 au atins un nivel-record în fiecare an de la debutul publicării de date statistice, în 1984.
Graficele publicate de organizație arată că, anul trecut, concentrația de CO2 în atmosferă a ajuns la o medie de 397,7 părți per milion și, la începutul lui 2014, în emisfera nordică a trecut, peste pragul de 400 părți per milion.
În doi ani vor începe lucrările de construcție a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
Declarația a fost făcută de ministrul Economiei, Andrei Gerea, după ce ieri Nuclearelectrica a semnat un acord cu o companie chineză în domeniul energiei.
Valoarea investiţiei este estimată la 6 miliarde şi jumătate de euro.
Pentru ca proiectul să fie realizat, atât românii cât şi partenerii asiatici trebuie să vină cu garanţii de stat.
Partea chineză va avea pachetul majoritar de acțiuni, în timp ce partea română va deține cel puțin 30%.
Carburanții s-ar putea ieftini cu 2,2% până la sfârșitul acestui an.
Potrivit datelor prezentate de BNR în raportul trimestrial asupra inflației, se estimează o ieftinire a carburanților de 2,3% în decembrie 2016.
În raportul din luna august, banca centrală anticipa o revenire a prețului combustibililor spre finalul anului și, prin urmare, o creștere de 4%, în timp ce pentru 2016 estima o ieftinire anuală mai abruptă, de peste 6%.
BNR a încorporat atunci eliminarea supra-accizei de 7 eurocenți pe litru de la 1 ianuarie 2016, care ulterior a fost amânată pentru 2017.