Știri 19 noiembrie 2015
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Varsanufie și va participa la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Bistrița Olteană, cu prilejul hramului.
Sâmbătă, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Ierarhul nostru va oficia, de la ora 8.30 Sf. Liturghie a hramului paraclisului mănăstirii Capidava.
La ora 13.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cernavodă, iar seara va participa la Festivalul internațional de muzică „I. D. Chirescu”, desfășurat la Casa de cultură din Cernavodă.
Pe parcursul celor două zile de desfășurare a festivalului vor participa 12 coruri laice și bisericești, printre care se numără și coralele Arhiepiscopiei Tomisului „Armonia”, „Teodoxa” și Grupul bizantin „Sf. Vasile cel Mare”.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba sfintei liturghii la mănăstirea Colilia, ce are hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Andrei Pleșu a primit ieri titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ovidius”.
Titlul a fost înmânat de către rectorul universității, profesorul Sorin Rugină.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Teodosie a mulțumit domnului Andrei Pleșu pentru exegeza corectă a unor pasaje evanghelice.
Înregistrarea integrală a conferenței „Câteva reflecții asupra prostiei” susținută de Andrei Pleșu poate fi urmărită în emisiunea „Cuvânt dobrogean” de astăzi dar și pe paginile noastre de internet.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Ilia al II-lea, a adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste din Paris.
El a subliniat că terorismul “nu are nimic de-a face” cu Islamul.
La rândul său, Direcția musulmanilor din Georgia a lansat o declarație, în care a condamnat actele de terorism.
Potrivit acesteia, “este o crimă îndreptată nu numai împotriva poporului francez, ci, totodată, împotriva umanității, care nu are nimic de-a face cu niciuna dintre religii și care nu are niciun fel de justificare”.
Supermarket-urile ar putea fi obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării.
Senatul a aprobat legea, iar nerespectarea prevederilor se sancționează cu amendă de 15.000 lei.
La nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară este estimată la 90 de milioane de tone pe an, adică în jur de 180 de kg pentru fiecare locuitor.
Legea urmează să fie votată în plenul Camerei Deputaților.
Diplomele pentru studiile neacreditate înainte de 2011 nu vor mai fi recunoscute de stat.
Noul document stabileşte că vor beneficia de recunoașterea studiilor doar cei care au absolvit programe de studii autorizate şi acreditate sau programe de studii organizate într-o limbă de circulaţie internaţională anterior începerii anului universitar 2011-2012.
La sfârşitul lunii august, Guvernul hotărâse că şi absolvenţii de studii neautorizate vor beneficia de diplome recunoscute, măsură luată ca urmare a numărului mare de procese pe care Ministerul Educaţiei le-a pierdut pe acest motiv.
Astăzi este marcată în România Ziua Naţională fără Tutun.
Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan, în România, 70 de oameni mor zilnic din cauza fumatului, iar 42 de mii de oameni suferă, anual, complicaţii din aceeaşi cauză.
În acest context, mai multe organizaţii grupate într-o coaliţie denumită „România Respiră”, cer votarea în regim de urgenţă de către plenul Camerei Deputaţilor, a legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise.
A început reabilitarea Parcului Arheologic din Constanța.
Aceasta va dura câteva luni, iar accesul este interzis în aria cuprinsă între strada Traian, bulevardul Tomis, bulevardul Ferdinand și strada Mihai Viteazu.
Anul acesta, Orășelul Copiilor, amenajat de obicei în Parcul Arheologic, va fi amplasat în parcarea Pavilionului Expozițional.
Constănțenii nu își pot ridica astăzi și mâine cardurile de sănătate.
Reprezentanții CJAS Constanța anunță că nu vor mai elibera aceste documente până săptămâna viitoare.
Fără card, pacienții nu pot beneficia de servicii medicale gratuite.
La Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța mai sunt aproximativ 17.900 de astfel de documente care așteaptă să fie ridicate de proprietari.
O nouă linie de feribot între Constanţa şi Istanbul ar putea fi inaugurată la începutul anului viitor.
Reprezentanții turci spun că transportul maritim de mărfuri scutește o parte importantă din costurile logistice.
Mai mult, scad riscurile ca marfa să nu ajungă la destinație în timp util sau în condiții bune.
Pentru România, deschiderea exporturilor pe mare nu va fi însă doar către Turcia, ci va fi extinsă către piețe emergente din Orientul Mijlociu precum Iran, Irak și Siria.
Mai mult de jumătate dintre funcționarii publici primesc salariul minim pe economie.
Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici au declanșat, ieri, noi proteste în Capitală.
Președintele SNFP, Sebastian Oprescu, a declarat că autoritățile au promis că vor fi declanșate procedurile legale privind egalizarea salariilor pentru funcțiile din adminstrația publică.
El a arătat că aproximativ 60% dintre angajații din primării, autoritățile de control pentru protecția consumatorilor sau prefecturi sunt plătiți cu salariul minim pe economie.