Știri 22 ianuarie 2016
Proiectul se va derula în zilele în care se înregistrează temperaturi negative, cu ajutorul Asociației „Samarineanul Milostiv” și al parohiei „Sfântul Ștefan”.
Masa va fi oferită de către voluntari, la biserica „Sfântul Ștefan” din Parcul Gării, în intervalul orar 14.30-15.30.
Un proiect asemănător se derulează deja, de câteva zile, pentru alte 15 persoane fără adăpost, în cadrul parohiei „Sf. Ier. Nectarie”, din zona „Meconst”, unde li se oferă ceai, cafea și sandwich-uri.
Totodată, din anul 2014, această parohie oferă, de două ori pe zi, o masă caldă pentru 40 de pensionari, cu pensii sub 400 lei.
Mâine se va desfășura la Constanța Simpozionul memorial „Gogu Puiu și Rezistența anticomunistă din Dobrogea. Repere istorice”.
Acesta va avea loc de la ora 16.00, la Ten Hotel Colonadelor, unde va fi prezent și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La eveniment sunt așteptați să participe: Dan Puric, Marian Cojoc, Lucia Hossu Longin, Zoe Rădulescu (fiica lui Gogu Puiu), Gheorghe Cușa (fost deținut politic) și directorul editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche, în calitate de co-organizator.
Luni, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Bretanion, primul episcop atestat al Tomisului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia duminică, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August.
Arhiepiscopia Tomisului organizează o serie de evenimente la împlinirea a o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Tema este „Preoţi militari dobrogeni în Primul Război Mondial” și se desfășoară în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Filiala Constanța.
Proiectul se va desfăşura în două etape, astfel că în prima parte vor fi evocaţi preoţi militari din cuprinsul judeţului Constanţa, iar în cea de a doua vor fi evocaţi din judeţul Tulcea şi Bulgaria.
Prima comemorare va avea loc duminică, 24 ianuarie, ora 11.00, la parohia Basarabi I, din jud. Constanța.
Aici, protosinghel Maxim Vlad, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Costin Scurtu și directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche vor evoca viaţa preotului căpitan Anastase Popescu.
Apoi, vor mai fi comemorați preoții căpitani Alexandru Moroianu, Bănică Roşescu, Ioan Roşculeţ, Ioan Georgescu, Constantin Sădeanu şi Nicolae Coadă.
Constanța se află pe primul loc între județele cu cei mai mulți copii abuzați.
Doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră.
În primele 9 luni ale anului trecut au fost înregistrate peste 10.000 astfel de cazuri, spun reprezentanții Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Cele mai frecvente situaţii de încălcare a drepturilor copilului în cadrul familiei sunt neglijarea, abuzul emoţional şi abuzul fizic. Conform statisticii, în ceea ce privește cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copiilor, pe regiuni, conduce partea de sud-est a țării, cu 2.480 de cazuri de abuz asupra copiilor.
Pe locul al doilea se situează regiunea nord-est, iar pe locul al treilea – regiunea centru.
Totodată, datele arată că cei mai neglijenți părinți sunt constănțenii, urmați de cei din județul Timiș.
Secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi a declarat că este de datoria statului să nu ignore vocea credincioșilor.
Afirmația a fost făcută cu ocazia deschiderii Săptămânii Comune de Rugăciune.
El a spus că este de datoria statului să observe că peste 99 % dintre cetăţeni au o voce comună şi să nu ignore această voce.
Potrivit lui Victor Opaschi, cultele religioase sunt asocieri libere ale cetăţenilor care-şi recunosc aceeaşi identitate şi trăire religioasă.
Profesorii vor participa la cursuri de prim-ajutor.
În urma unui acord între Crucea Roșie și Ministerul Educației, profesorii pot face cursuri de prim-ajutor, iar după realizarea acestora să primească cinci credite.
Potrivit directorului Crucea Roșie Constanța, Carmen Lungu, toți profesorii pot beneficia de aceste cursuri, mai ales că potrivit legii, toate cadrele didactice care vor ieși cu elevii la orice fel de activitate extrașcolară, trebuie să cunoască primul-ajutor.
Litoralul românesc este promovat în Finlanda.
Autoritatea Naţională pentru Turism participă zilele acestea, la târgul internaţional de turism de la Helsinki.
Printre produsele turistice promovate la standul României se numără: city breaks în Bucureşti, tururi în sudul Bucovinei, sudul Transilvaniei, Delta Dunării şi Valea Prahovei, Transilvania, Festivalul Enescu 2017, Băile Felix, precum și sejururi pe litoralul Mării Negre.
Târgul de Turism este cea mai importantă manifestare de profil din Finlanda, unde peste 1.000 de firme din aproximativ 80 de țări își promovează an de an oferta.
Liderii religioși din Sierra Leone se opun legalizării avortului.
Aceștia s-au întâlnit zilele acestea, pentru a-si exprima o poziție comună asupra unui proiect de lege introdus recent, care legalizează avortul în naţiunea vest africană.
Cu această ocazie, președintele statului african a promis să trimită actul legislativ înapoi, în Parlament, pentru revizuire.
În cazul în care devine lege, actul le va permite femeilor să facă avort în primele 12 săptămâni de sarcină.
După 12 săptămâni, avortul devine permis numai în cazurile de viol, de incest sau de risc pentru sănătatea fătului sau a mamei.
Șoferii care abuzează de claxon ar putea să rămână fără permis.
Mai mulţi parlamentari români vor să modifice Codul Rutier în acest sens.
Poliţiştii spun însă că exista o problemă cu această propunere, deoarece ei nu pot demonstra dacă un conducător auto a claxonat abuziv sau nu.
Parlamentarii nu au însă nicio soluţie pentru acest impas și nici nu au cerut opinia Poliției Rutiere.
Același proiect prevede și ca șoferii să fie obligați să lase un spațiu de doi metri pentru pietoni dacă parchează pe trotuare.
Ministerul Educației a publicat calendarul Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.
Primii care vor fi evaluaţi la finalul anului şcolar 2015-2016 vor fi elevii din clasa a VI-a.
Aceştia vor susţine proba la Limbă şi comunicare, pe 23 mai, iar pe 24 mai, la Matematică şi Ştiinţe ale naturii.
Apoi va urma evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, în perioada 30 mai – 2 iunie.
Ultimii care vor fi evaluaţi sunt elevii din clasa a II-a, între 6 și 10 iunie.