Știri 25 martie 2016
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit şi dezlegare la peşte în această zi.
Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.
Astfel, polițiștii constănțeni vor desfășura diverse activități pentru a marca acest eveniment.
Mâine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45 Sf. Liturghie la Mănăstirea Strunga.
Duminică, de la ora 9, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire” din apropierea localității Mircea Vodă.
Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura mâine, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Adunarea va avea loc la ora 12 și se va pleca de la ora 13 pe traseul Catedrala Arhiepiscopală, Piaţa Ovidiu – Str. Mircea – Sala Spoturilor – Capitol – Spitalul Judeţean – Bdul Tomis – Capitol – Piața Ovidiu.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Asociațiile Ortodoxe afiliate la Mișcarea Provita și este susținută de Patriarhia Română.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
RATC dorește să achiziționeze în viitor un număr de 60 de autobuze noi.
Săptămâna trecută, RATC a testat un autobuz marca ISUZU, iar săptămâna aceasta un model KARSAN.
Directorul general al Regiei, Ovidiu Tănase spune că în dotarea regiei sunt unele autobuze care trebuie înlocuite din cauza sumelor mari investite în întreținerea lor.
Autobuzele de tip Karsan sunt destinate traficului din zonele cu mai puțini călători, iar costurile de exploatare sunt reduse semnificativ.
Tabletele şi telefoanele folosite în exces provoacă anxietate şi neadaptare socială.
Anxietatea este o problemă actuală a adolescenţilor, care se agravează din ce în ce mai mult, la nivel naţional.
Aceasta poate avea urmări grave asupra dezvoltării psihice a tinerilor şi poate apărea în diferite momente din viaţa lor.
Potrivit specialiştilor, anxietatea are mai multe manifestări: timiditate, teama de a vorbi în public, atacuri de panică, neadaptare socială, stres post traumatic şi tulburări obsesiv-compulsive.
Psihologii spun că anxietatea s-a acutizat în societatea actuală comparativ cu deceniile trecute, deoarece, în prezent, oamenii sunt mai supuşi la factorii de stres şi nu mai au timp să reflecteze la vieţile şi la credinţele lor.
Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română ar putea fi pedepsite cu închisoarea.
Așa prevede un proiect de lege depus la Senat de un grup de parlamentari.
Iniţiatorii vor reintroducerea în Codul Penal a infracţiunii de „defăimare a ţării sau a naţiunii”, care ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Aleşii invocă evenimentele care au avut loc la Târgu Secuiesc pe 1 decembrie 2015, faptul că tot mai mulţi cetăţeni de alte etnii consideră Ziua naţională a României ca zi de doliu sau că personaje istorice au fost spânzurate simbolic.
Valoarea unui tichet de masă ar putea ajunge la 13 lei, față de 9,41 cât este în prezent.
Aceasta dacă propunerea legislativă depusă la Senat de un grup de parlamentari va fi votată.
Inițiatorii legii spun că un bon de masă nu acoperă în prezent valoarea unei mese de prânz, estimată în medie la 13 lei.
Potrivit aceluiași document, un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziţionarea unei mese.
Propunerea se află în consultare publică la Senat, care este prima Cameră sesizată.
Accesul auto sau cu animale pe plaje va fi interzis în acest sezon estival.
Reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral trag un semnal de alarmă în acest sens, având în vedere amploarea fenomenului şi gestionarea dificilă a acestuia.
Amenzile sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.
De asemenea, pot fi sancţionaţi şi cei care depozitează materiale şi deşeuri de orice fel pe faleze, plaje şi în zonele de protecţie.