Știri 19 mai 2016
Acestea au fost depuse la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată pe Aleea Capidava, unde vor rămâne până mâine.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la această biserică.
În aceeași zi, de la ora 18.00, Brâul Maicii Domnului, împreună cu Sfintele Moaște, vor fi duse în procesiune la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena.
Cu acest prilej, astăzi, la ora 16.00, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va aduce la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cernavodă spre închinare permanentă, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ale Sf. Împărat Constantin cel Mare și ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
Ierarhul Tomisului va oficia slujba de aşezare în raclă a sfintelor moaște, pe care parohia le-a primit în dar de la Chilia Înălțarea Domnului din Muntele Athos.
Sâmbătă, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie de la ora 8.30, la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța.
Apoi, de la ora 14.00, la biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Cumpăna, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Botez pentru opt copii instituționalizați aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
La ora 15.30, Brâul Maicii Domnului va pleca de la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena și va fi dus la biserica Bunavestire din Năvodari, iar sfintele moaște vor fi readuse la Catedrala Arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului, și IPS Nikiphoros, Mitropolit de Amorion, vor târnosi biserica „Sfântul Nicolae” din Năvodari, slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii, la finalul căreia credincioșii vor putea trece și închina în Sfântul Altar.
Totodată, cei prezenți vor putea cinsti și Brâul Maicii Domnului, ce va fi adus la acest lăcaș de cult.
Constănțenii sunt invitați la Festivalul Coral-Tradițional dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului Constanța.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Vor concerta Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Dionisie Exiguul” din Constanța, dirijat de elev Alexandru Burduja, Grupul psaltic „Gherontie Nicolau” al Facultății de Teologie ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, dirijor, student Ionuț Bănișor, Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, dirijor, protopsalt prof. Marian Bostan, Corala Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de pr. prof. Cătălin Stanciu și Corala „Sfântul Apostol Andrei” a Protopopiatului Fetești, dirijor, arhid. prof. Ioan Adrian Clinciu.
Intrarea va fi liberă.
Arhiepiscopia Tomisului organizează un concert de muzică clasică cu prilejul Zilelor Constanței.
Acesta se numește „Vă place Brahms?” și va fi susținut de către sopranele Bianca Luigia Manoleanu și Stanca-Maria Manoleanu, acompaniate de Remus Manoleanu la pian.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă și este organizat cu susținerea și binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea se face pe bază de invitație, iar cei interesați o pot obține de la Pangarul „Sfântul Ierarh Nicolae”, situat în apropierea Catedralei arhiepiscopale.
Guvernul a modificat taxarea pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Au fost stabilite proporții între nivelul anual și cel intermediar al rovinietei cu valabilitate de o zi, șapte zile și 30 zile pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală mai mare de 3,5 tone.
Astfel, tariful lunar va reprezenta maxim 10% din cel anual, tariful săptămânal va fi maxim 5% din cel anual și tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro.
Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern în condițiile în care Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru netranspunere în legislația națională a Directivei până la 16 octombrie 2013.
Peste 2,5 tone de caise și nectarine provenite din Turcia au prezentat depășiri a limitei maxime admise de pesticide.
Acestea au fost descoperite în urma controalelor derulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în perioada 5 – 11 mai.
Autoritatea precizează că depășirea limitelor maxime înregistrată nu produce efecte toxice acute în cazul unui consum ocazional, dar poate afecta sănătatea, în urma unui consum îndelungat a unor cantități mari de produs contaminat.
În prezent, operatorul economic care comercializa aceste cantități de fructe desfășoară operațiunea de retragere a acestora din acest lot.
Autoturismele pe motorină sunt mai poluante decât cele pe benzină.
Specialiştii în protecţia mediului spun că emisiile lor sunt mult mai periculoase decât s-a crezut iniţial.
În aceste condiţii sunt autorităţi care vor să ia măsuri radicale, de la restricţii de circulaţie şi taxe mai mari până la eliminarea maşinilor Diesel din marile oraşe.
Principalul atu al maşinilor Diesel este consumul redus şi, implicit, cheltuielile mai mici cu carburanţii, dar întreţinerea este mai costisitoare.
Sindicatele din educaţie vor să organizeze un marș de protest pe 1 iunie.
Acestea sunt nemulțumite de proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului bugetar.
Sindicatele ameninţă şi cu boicotarea examenelor naţionale.
Sunt aşteptaţi în Capitală 15 mii de angajaţi din învăţământ din toată ţara, însă potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, Guvernul rămâne deschis negocierilor şi mizează pe înţelegerea sindicaliştilor.
Zeci de tiruri cu pâine congelată ajung zilnic în țară.
Declarația aparține președintelui Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, care a afirmat că în România, intră zilnic 25 de tiruri cu pâine congelată din import, ceea ce înseamnă o cantitate de 875.000 de tone pe an.
El s-a referit, astfel, la necesitatea unei legi prin care să fie încurajată comercializarea alimentelor românești în supermarketuri.
De asemenea, o statistică recentă arată că 80% dintre legumele de pe piața românească sunt din import, iar fructele provin din Polonia, Turcia, Spania și Grecia.
Remus Cernea, Mihai Sturzu și alți deputați propun legalizarea parteneriatului civil.
Aceștia au depus recent la Senat un proiect de lege.
Ȋn decembrie 2013, Remus Cernea înregistrase, tot la Senat, o propunere legislativă privind parteneriatul civil care a fost respinsă definitiv în iunie 2014.
Patru luni mai târziu, el depunea o inițiativă similară, respinsă de Camera Deputaților în decembrie 2015.
Statul român doreşte să introducă o taxă de poluare pentru centralele de apartament.
Ministerul Energiei a lansat spre consultare publică rapoartele sesiunilor de lucru din cadrul procesului de elaborare a Strategiei Energetice a României 2016-2030.
Potrivit documentului, taxa ar putea fi aplicată pe volumul de gaz natural furnizat și ar trebui să urmărească evitarea discriminării consumatorilor.