Știri 22 iunie
Acesta s-a născut la Bucureşti în anul 1765. A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.
Biserica Ortodoxă sărbătorește vineri Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine seară, de la ora 18, 00, slujba vecerniei, la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța, situată în zona Brotăcei.
Sâmbătă dimineață, de la ora 8,30, Arhiepiscopul nostru va oficia Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului Poarta Albă, deoarece de apropie sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care sunt și ocrotitorii celor din penitenciare La slujbă vor participa aproximativ 100 de persoane private de libertate.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în prima duminică după Rusalii, numită și Duminica tuturor Sfinților
Ierarhul nostru va fi prezent la biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul constănțean Brătianu, care își serbează hramul.
Astfel, de la ora 8, Înaltpreasfințitul Teodosie va sfinți un așezământ ce cuprinde casă mortuară, cancelarie parohială, bibliotecă și clopotniță.
Apoi, de la ora 9. 00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie.
Tot duminică, în calendarul ortodox este consemnat lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care va începe luni, 27 iunie. Acest post este închinat celor doi mari apostoli ai Creștinătății, și are o durată variabilă, stabilită în funcție de praznicul Învierii. De aceea, anul acesta postul ține doar două zile, situație similară cu cea din 1983, 1994 și 2005.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța amintește cetățenilor ce măsuri trebuie să respecte când merg la scăldat.
ISU Dobrogea recomandă frecventarea locurilor special amenajate pentru înot și evitarea scăldatului în mare, lacuri, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte și curenții foarte puternici.
Totodată, oamenii nu ar trebui să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate sau pe timp de noapte și să nu lase copiii nesupravegheați lângă și în apă.
Cetățenii mai au obligația să respecte panourile de avertizare care interzic scăldatul și să conștientizeze riscurile la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate.
80 la sută dintre medicii tineri se gândesc serios să părăsească România.
Cifrele apar într-un sondaj al Fundației Colegiului Medicilor din București.
Salariile prea mici, condițiile materiale din unitătile medicale, lipsa de suport pentru activitățile de cercetare și condițiile sociale în care își fac profesia sunt câteva dintre cauzele exodului.
Tinerii pleacă însă și pentru nevoia de recunoaștere și afirmare.
Aproape 24.000 de medici au plecat peste hotare în ultimii nouă ani, după aderarea la Uniunea Europeană.
Șase din zece oameni publică știri pe Facebook fără să le citească, arată un studiu recent.
Oamenii sunt mai dispuși să partajeze un articol decât să îl citească.
Acest tip de conținut, publicat aproape inconștient, are efecte asupra opiniilor politice și culturale ale oamenilor.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Columbia University și French National Institute, care a analizat milioane de știri partajate pe Twitter și Facebook.
Cercetătorii au aflat că pe 59% dintre link-urile publicate nu s-a dat clic nici măcar o dată.
Un alt studiu recent a arătat că majoritatea oamenilor, 70%, comentează la articolele publicate pe Facebook după ce le citesc doar titlul.
Peste trei mii de absolvenți de liceu din Constanța participă pana vineri, la proba de evaluare a competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat.
Conform prevederilor metodologice în vigoare, acest examen se susține după un grafic stabilit la nivelul unității de învățământ, în zilele programate, în intervalul orar 13 – 14.30.
Rezultatele obținute de candidați sunt afișate după evaluarea tuturor candidaților care au susținut proba în aceeași zi, în termen de cel mult două zile de la susținerea probei, informează Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Sudul litoralului va fi monitorizat de 400 de camere de supraveghere.
Acestea au fost montate, iar 60 dintre ele sunt deja funcționale.
Imaginile video sunt urmărite pe monitoare de polițiștii locali, pregătiți să trimită echipaje acolo unde este nevoie.
Proiectul implementat de Primăria Mangalia are o valoare de aproximativ o sută de mii de euro, bani din bugetul local.
Constanța se află sub cod galben de caniculă de astăzi până vineri, inclusiv.
Meteorologii au emis, azi, atenţionarea.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară.
Temperaturile vor ajunge ziua până la 37 de grade, iar nopţile vor fi tropicale cu temperaturi de peste 20 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, declarată neconstituțională, a fost adoptată de Parlament.
Senatul a adoptat, ieri, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.
Proiectul a întrunit 101 voturi ‘pentru’, 6 abțineri și un vot ‘împotrivă’.
Potrivit legii, aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg.
Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, președinte de consiliu județean și vicepreședinte de Consiliu Județean.
Anghel Iordănescu pleacă de la cârma tricolorilor.
Naţionala de fotbal a României s-a intors luni noapte la București, după ce a fost eliminată din faza grupelor de la Euro 2016, cu un singur punct în trei partide disputate
Antrenorul echipei, Anghel Iordănescu s-a declarat principalul vinovat pentru necalificare.
Selecţionerul şi-a cerut scuze faţă de suporteri şi acuză problemele din fotbalul romanesc.
Iordănescu a mai anunțat că nu va mai continua la echipa națională a României, după eliminarea din faza grupelor de la Euro 2016.
Presa sportivă anunța că oficialii FRF se gândesc deja la câteva nume pentru a-l înlocui pe actualul selecționer: neamțul Bruno Labbadia, Mircea Rednic sau Laurențiu Reghecampf.