Știri 4 august 2016
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși sfânta liturghie de la ora 8, la biserica Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din incinta Grup Social Ceres, în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Vor fi aduse spre închinare moaștele Sf. Luca al Crimeei și icoana Sfintei Irina Hrisovalanta, ce vor rămâne în biserică de astăzi, de la ora 20.00, până mâine la ora 13.00.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul Schimbarea la Față din localitatea Ovidiu, situată lângă podul de cale ferată.
Duminică, de la ora 8.00, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul serbării celui de-al doilea hram al așezământului monahal, Sf. Teodora de la Sihla.
Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos este şi motiv de bucurie pentru credincioşii români şi greci din Constanţa.
Aceasta datorită sărbătoririi hramului în biserica parohiei mixte Româno-elene „Schimbarea la faţă”, biserică ce este cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă.
Ca în fiecare an, pe 6 august, lăcașul de cult invită comunitățile de credincioși români și greci să participe la slujba Sfintei Liturghii.
Guvernul a decretat zi de doliu naţional pentru ziua de 13 august, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.
În această zi, drapelul naţional va fi arborat în bernă, iar posturile de radio şi televiziune îşi vor adapta programele în mod corespunzător.
Regina Ana – soţia Regelui Mihai I – a murit luni, într-un spital din Elveţia, la vârsta de 92 de ani.
Trupul său va fi repatriat săptămâna viitoare, la 9 august, iar sicriul va fi depus la Castelul Peleş din Sinaia, apoi la fostul Palatul Regal din Bucureşti, care adăposteşte Muzeul Naţional de Artă al României.
Înmormântarea va avea loc la 13 august, la Curtea de Argeş, în noua catedrală ortodoxă.
Ministerul Sănătăţii a identificat, la nivelul ţării, 142 de unităţi de transfuzii sanguine neautorizate, majoritatea chiar în spitalele din sistemul public.
Ministrul Vlad Voiculescu a avertizat că cele care nu sunt autorizate la data de 1 noiembrie nu vor mai primi sânge şi produse sanguine de la Institutului Naţional de Hematologie.
O femeie a murit şi o alta este în stare gravă, în continuare, din cauza unor transfuzii greşite efectuate recent în astfel de unităţi.
Guvernul a aprobat eliberarea primei tranşe în valoare de 60 de milioane de euro din asistenţa financiară rambursabilă pentru Republica Moldova.
Acordarea acestor bani se face în baza unei înţelegeri bilaterale, care prevede şi îndeplinirea de către autorităţile de la Chişinău a unor criterii, cum ar fi: demersuri pentru un acord cu FMI, pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, actualizarea reformei în justiţie şi o strategie naţională anticorupţie.
Valoarea totală a acordului este de 150 de milioane de euro.
Elevii din învățământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în noul an şcolar de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli.
Potrivit unei hotărâri adoptate de Executiv, în anul școlar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleiași valori de 37 de bani per elev, ca şi în anul precedent.
Conform Ministerului Educației, în acest an vor beneficia de program aproximativ 1.760.000 de elevi din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII din învățământul public şi privat.
Școlile și universitățile nu vor mai solicita copii legalizate.
Ministrul Educaţiei a semnat un ordin prin care obligă liceele şi facultăţile să accepte documente „conforme cu originalul” sau chiar copii după actul de identitate trimise prin e-mail.
Până acum, pentru admiterea la studiile unei instituţii de învăţământ superior, la înscriere, candidatul trebuia să prezinte, printre altele şi câteva documente în copii legalizate, precum certificatul de naştere, foaia matricolă sau o adeverinţă care să ateste calitatea de student.
Elevii care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și Bacalaureat vor fi recompensați cu bani.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, vor fi acordate stimulente financiare în valoare de 1.000 lei pentru cei cu nota 10 la Evaluarea Naţională și suma de 3.000 lei de persoană, pentru cei cu 10 la bacalaureat.
În Constanţa, 17 elevi au promovat Evaluarea Naţională cu nota maximă pe linie, în timp ce patru absolvenţi de liceu au obţinut nota 10 în urma probelor de la examenul maturităţii.
Culturile de porumb şi floarea-soarelui din judeţul Constanţa sunt grav afectate de secetă.
Potrivit directorului Direcţiei Agricole Constanţa, Ioan Albu, sunt peste 100.000 de hectare semănate cu floarea-soarelui şi în jur de 50.000 de hectare cu porumb, care sunt în mare parte afectate de secetă.
În prezent, fermierii depun, la primării, cereri pentru constatarea suprafeţelor de culturi calamitate.
Rezultatele raportului ,,Starea fizică anuală a Pământului” sunt alarmante.
Acesta a fost realizat de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA.
Anul trecut, efectul de seră, dar și creşterea temperaturii suprafeţei terestre și a oceanelor au depăşit recordurile anterioare.
Depăşirea recordului încălzirii globale din ultmele două decenii poate fi explicată cel mai bine prin implicaţiile oamenilor în acest proces.
Potrivit specialiștilor, temperatura va continua să crească, iar unele consecinţe ale fenomenului El Nino, cum ar fi seceta intensă şi efectul său asupra ecosistemului, pot fi consecinţe permanente.