Știri 8 august 2016
Fondurile de circa 100 de milioane de lei, necesare acestei creşteri, vor proveni din administrarea mai eficientă a resurselor deja existente în sistemul sanitar, iar mecanismele găsite nu afectează în niciun fel prognozele de deficit bugetar.
Ministrul Sănătăţii este de părere că decizia de creştere a remuneraţiei pentru gărzile din sistemul sanitar este unul din cei mai importanţi paşi ai ultimilor ani în beneficiul medicilor.
Caravana SMURD „Fii pregătit!” va ajunge în zonele cele mai frecventate de turiştii aflaţi la malul mării.
Astăzi și mâine, Caravana va ajunge pe plaja dintre staţiunile Saturn şi Venus, iar pe 10 şi 11 august, va fi la Mangalia, în portul turistic.
Cursurile oferite vor include atât prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundaţii, incendii, cât şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.
Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de locuri şi este dotat cu echipamente medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a participanţilor.
Creierul persoanelor supraponderale arată cu “10 ani mai în vârstă” decât cel al persoanelor mai slabe.
Creierul pierde în mod natural materie albă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.
Echipa de cercetători a constatat că pierderea a fost exacerbată de greutatea în exces a unei persoane – astfel încât la vârsta de 50 de ani excesul de greutate determină o vârstă a creierului de 60 de ani.
Experții au declarat că aceasta arată că avem nevoie să știm relativ mai mult despre modul în care excesul de greutate afectează creierul.
Studenții români vor fi formați, din anul universitar viitor, pentru 5 meserii noi.
Acestea au fost solicitate de companiile care au cerut diversificarea ofertei educaționale la nivel licență.
Guvernul a decis, la cererea angajatorilor, introducerea câtorva meserii în organigrama cursurilor și creșterea calității pregătirii absolvenților, pentru a ocupa posturile disponibile pe piața muncii.
Guvernul argumentează că noile specializări au fost introduse după analizarea cererilor economice și sociale de calificări universitare și apreciază că operațiunea va crește nivelul de angajabilitate a absolvenților.
Frecvența cancerelor digestive a crescut în ultimii ani.
Medicii spun că acest lucru se întâmplă din cauza înlocuirii alimentației tradiționale cu hrana modernă, specifică altor țări.
Potrivit medicilor, tubul digestiv nu mai are componentele chimice necesare pentru ca arderile să poată fi evacuate fără elemente intermediare, care sunt nocive și care pot dezvolta boala oncologică.
Medicii avertizează că, deși „progresele în depistarea cancerului sunt tot mai vizibile”, România nu are un sistem de screening, ceea ce a dus la creșterea frecvenței cancerelor digestive.
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au avertizat public asupra faptului că „grupările criminale care promovează ideologiile radicale” ar putea răspândi idei violente şi comportamente rebele în rândul tinerilor prin intermediul jocurilor video.
Conform unui comunicat, părinţii sunt rugaţi să împiedice tinerii să stabilească relaţii cu persoane străine cu care interacţionează prin intermediul canalelor dedicate jocurilor video.
Grupările criminale „încearcă să recruteze tineri şi adolescenţi prin intermediul unor jocuri video”.
Potrivit oficialilor, grupările criminale au identificat anumite slăbiciuni ale ţintelor prin intermediul conversaţiilor şi au profitat de pe urma lor, determinându-i să comită crime.
Meteorologii anunță că vremea va fi călduroasă în această săptămână în toată țara.
Potrivit ANM, temperaturile pot ajunge până la 37 de grade Celsius.
În week-end însă se va răcori și sunt aşteptate ploi cu posibile descărcări electrice.
Astăzi debutează Săptămâna Mării în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.
Astfel, în fiecare zi, de la orele 18.00, vor fi amenajate standuri expoziționale și ateliere interactive și vor avea loc concerte, pe faleza din fața Comandamentului Flotei.
Duminică, 14 august, de la orele 08.30 va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori, la Monumentul Crucea Marinarilor, iar luni, 15 august, de la ora 10.00 se va desfășura exercițiul demonstrativ al Forțelor Navale, pe faleza din fața Comandamentului Flotei.
Numărul româncelor care-și alăptează copiii a scăzut.
Doar 12,6% dintre sugari primesc hrană exclusiv naturală în primele 6 luni de viaţă, aşa cum recomandă medicii.
Potrivit specialiştilor, există o legătură directă între numărul foarte mic de copii alăptaţi şi rata mortalității infantile, cea mai ridicată din Europa.
Statisticile arată că, în România, procentul sugarilor alăptați în primele două ore de la naștere este de numai 15%, iar media europeană depăseşte 40%.
9 din 10 români din mediul urban folosesc internetul.
Potrivit unui sondaj IRES, 40% dintre cei intervievați spun că folosesc internetul mai mult de trei ore zilnic, 31% spun că îl folosesc între una și trei ore pe zi, iar 9% sub o oră pe zi.
10% dintre respondenți au declarat că utilizează internetul mai rar decât zilnic, iar 9% spun că nu îl folosesc deloc.
În ceea ce privește petrecerea timpului liber și socializare, cei mai mulți dintre intervievați spun că obișnuiesc să facă ieșiri în aer liber săptămânal sau mai des — 64%, în timp ce 49% se vizitează cu prietenii.
Studiul a fost realizat luna trecută, pe un eșantion de 800 indivizi cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani din mediul urban.