Știri 5 octombrie 2018
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 9.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură la pilda Învierii fiului văduvei din Nain.
Însoțirea a două persoane de același sex nu poate fi considerată familie.
Afirmația aparține Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a fost făcută în cadrul unei invitații adresate credincioșilor de a participa la Referendumul pentru căsătorie, din zilele de 6 și 7 octombrie.
Referendumul pentru căsătorie este un test al identității și unității românilor, în anul centenarului Marii Uniri.
Afirmația aparține teologului și publicistului Stelian Gomboș, consilier în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte și a fost făcută aseară, la lansarea propriului volum de eseuri intitulat „România în și din noi”.
Patriarhia Bulgariei susține ferm Referendumul pentru Căsătorie.
Potrivit acesteia, învățătura creștină arată că „singura legătură a căsătoriei binecuvântată și bineplăcută lui Dumnezeu este aceea dintre un bărbat și o femeie și care a primit pentru realizarea ei aprobarea Sfintei Biserici și harul dumnezeiesc revărsat în taina Căsătoriei”.
Biserica Ortodoxă Bulgară denunță „încercările tot mai insistente și mai agresive de redefinire a căsătoriei, punându-se pe aceeași treaptă cu ea toate tipurile de conviețuire între persoane de același sex sau împotriva naturii, pentru a obține recunoașterea și legalizarea socială”.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Primaria Comunei Cogealac organizează mâine, o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Aceasta se va desfășura la Centrul Medical de Permanență Cogealac, între orele 08.30- 13.30.
Centrul Regional de Transfuzii îndeamnă cetățenii și la înscrierea în Registrul National al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.
De asemenea, persoanele sănătoase sunt așteptate sămbătă în localiatea Cogealac să doneze sânge.
Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare decid cum vor marca această zi, conform planificărilor de la nivelul fiecărei şcoli.
Astăzi se împlinesc 25 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.
Transfăgărășanul se va închide la 1 noiembrie.
Anunţul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga.
El a spus că se are în vedere extinderea perioadei de utilizare a acestui drum, care la ora actuală este de doar 4 luni pe an.
În acest context, Narcis Neaga a anunţat că în această iarnă va fi lansată o nouă procedură pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru drumul Transfagărăşan.
TVA-ul în domeniul Turismului va fi de 5 la sută, de la 1 noiembrie.
Guvernul a decis, ieri, prin ordonanță de urgență să reducă TVA-ul de la 9 la sută.
Astfel, ar urma să coste mai puțin cazarea la hoteluri, serviciile de restaurant și de catering, facilitățile sportive, inclusiv accesul în parcuri de distracții și cele recreative.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că România va avea astfel cea mai redusă cotă de TVA din Europa aplicată în turism.
Parlamentul European a înăsprit standardele de poluare pentru autoturisme.
Programul se va desfășura până în anul 2030, când aproape 4 din 10 mașini vor fi electrice sau hibride.
Potrivit propunerii Parlamentului European, emisiile autoturismelor vor trebui să fie reduse cu până la 40%.
Experții spun că impactul poluării din trafic este cel mai grav în cazul copiilor, din cauza dioxidului de azot, o substanță cancerigenă.
Potrivit ultimelor studii, mașinile diesel sunt principalele responsabile pentru emisiile de dioxid de azot care la nivel european cauzează anual moartea prematură a 75.000 de persoane.