Știri 15 octombrie 2018
Acesta este răspunsul purtătorului de cuvânt al patriarhiei,Vasile Bănescu, adresat președintelui Klaus Iohannis care a spus, după referendum, că România nu are nevoie de spaime și tulburări provocate de pericole imaginare.
Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte duhovnicească.
Aceasta se intitulează „Părinții mei duhovnicești, Arsenie Papacioc și Petroniu Tănase, mărturii și trăiri” și este semnată de Ierodiaconul Iustinian Stoica de la Muntele Athos și tipărită la Editura Doxologia.
Evenimentul se va desfășura astăzi, în Sala mică a Casei de Cultură din Constanța, de la orele 17, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Prima parte a cărții este dedicată părintelui Arsenie Papacioc, cel căruia părintele Iustinian i-a fost fiu duhovnicesc vreme de 55 de ani, iar a doua parte a cărții, mult mai densă și mai extinsă, este dedicată părintelui Petroniu Tănase, cel alături de care părintele Iustinian a viețuit peste 38 de ani.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge în acest week-end.
Prima acțiune va avea loc sâmbătă, în localitatea Corbu, la Căminul Cultural, între orele 8.30 și 13.30,.
Cea de a doua acțiune se va desfășura duminică la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2, între orele 8.30 și 13.30.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.
Românii sunt printre cei mai sedentari europeni.
Țara noastră se clasează pe locul doi conform unui Eurobarometru al Comisiei Europene.
Datele arată că numărul românilor care nu fac sport a crescut față de anii trecuți, astfel doar 2% din respondenții studiului european se implică în activități de voluntariat sportive.
Sedentarismul favorizează apariția unor patologii precum bolile cardiovasculare sau diabetul zaharat.
Mai mult, inactivitatea fizică este identificată, potrivit Organizației Mondiale a Sănătăţii, ca al patrulea factor de risc principal pentru mortalitatea globală.
Carburanţii auto au noi denumiri.
Etichetele pentru benzină sunt E5, E10 şi E85, iar cele pentru motorină sunt B7, B10 şi XTL.
Noul sistem va ajuta consumatorii să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.
Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehiculului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor.
Măsura este aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.
România importă legume şi fructe de zece ori mai mult decât exportă.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, valoarea acestora a fost de peste 780 de milioane de euro în primul semestru din acest an, în vreme ce valoarea exporturilor a fost de aproape zece ori mai mică.
În prima jumătate a anului în curs, importurile de legume şi fructe au crescut cu aproape 5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce exporturile au consemnat un avans de aproape 10%.
Programul guvernamental „Investeşte în tine” începe astăzi.
Tinerii şi persoanele cu vârsta de până la 55 de ani pot obţine, de la CEC, credite fără dobândă, garantate de stat, pentru a-şi îmbunătăţi educaţia.
Persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 55 de ani, care vor să investească în propria lor educaţie, sănătate, sport şi cultură sau a membrilor familiilor lor, un credit cu dobândă zero.
Persoanele interesate trebuie să fie cuprinse în sistemul de învăţământ sau să efectueze cursuri de specializare autorizate fie de Ministerul Educaţiei, fie de Ministerul Muncii.
Durata maximă de creditare va fi de 10 ani.
Țara noastră produce cea mai variată gamă de produse apicole din lume.
Românii consumă tot mai multe produse apicole, și aceasta datorită faptului că apiterapia autohtonă ocupă primul loc mondial.
Specialiștii spun că la începutul anilor 1990, consumul de miere era de circa 50 de grame pe an de persoană, însă, în prezent, românii consumă anual, în medie, un borcan de miere.
Potrivit Asociaţiilor de Apicultori Apimondia, România este singurul stat care a aprobat propolisul ca medicament.
Românii apelează, mai ales la începutul sezonului rece, la produsele pe bază de propolis care cresc imunitatea organismului.