Știri 29 octombrie 2018
Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie, de la ora 23.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va cinsti Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși vineri, de la orele 18, slujba Vecerniei, urmată la orele 20, de Taina Sf. Maslu la Schitul Cloșca, din localitatea constănțeană Horia.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Astăzi este Ziua Internaţională a Internetului.
Prima conexiune între două calculatoare s-a realizat în urmă cu 49 de ani, la 29 octombrie 1969.
Charley Kline a transmis de la un calculator găzduit într-o universitate din California, mesajul ‘log’ către un calculator de la Institutul de Cercetare de la Stanford, prin folosirea reţelei ArpaNet.
Aceasta avea să acopere aproape tot globul sub numele de Internet.
În anul 1971 s-au pus bazele emailului, iar doi ani mai târziu reţeaua ARPAnet s-a extins şi peste ocean.
University College din Londra a fost prima instituţie europeană conectată la reţeaua de computere.
În 1991 a apărut prima pagină Web, iar următorii 23 de ani sunt marcaţi de apariţia primelor browsere, primelor motoare de căutare, serviciilor de transfer de fişiere, reţelelor sociale şi a dispozitivelor permanent conectate la Internet.
Constănțenii sunt invitați la o conferință dedicată Centenarului Marii Uniri.
Tema o constituie ”România la Centenar – 1918 – 2018(etape majore spre România Mare: 1859, 1878, 1918”) și va fi susținută de prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, de la Universitatea Valahia din Târgoviște și istoricul Dr. Ion Constantin.
Evenimentul se va desfășura miercuri, de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. dr Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.
Conferința națională ”140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România” se va desfășura joi, la Constanța.
Evenimentul va avea loc de la ora 11, în Sala Senatului din cadrul campusului Universității Ovidius.
Vor conferenția prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, de la Universitatea Valahia din Târgoviște, istoricul Dr. Ion Constantin, preot conferențiar univ. dr. Claudiu Constantin Cotan, de la Universitatea Ovidius, dr. Andreea Maria Croitoru-Athanasiu și lector dr. Dumitru Carabaș, de la Universitatea Ovidius.
Conferința se va încheia cu un recital susținut de Corala Ortodoxă Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Organizatorii sunt Prof. Univ. dr Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.
Creşterea de 25 % a salariilor în sistemul bugetar se va aplica de anul viitor.
Anunțul a fost făcut de ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, care a infirmat o îngheţare a salariilor.
Ministrul a mai spus că este posibil ca Guvernul să anunţe în zilele următoare data de la care va creşte salariul minim pe economie.
Carburanții din România au ajuns la prețuri record.
Prețurile celor mai ieftine sortimente au trecut deja de șase lei pe litru, în tot mai multe benzinării.
Autoritățile iau în calcul plafonarea tarifelor pentru șase luni, în contextul în care Guvernul vrea să reducă acciza.
Companiile de petrol pun majorările de preț pe seama scumpirii barilului de petrol cu peste 15% de la începutul anului și a tarifelor mai mari la utiltăți.
Specialiștii se tem că măsura ar putea duce, în cele din urmă, la un nou val de scumpiri.
Statul ar putea să deschidă conturi de economii copiilor până la majorat și să acorde prime de 600 de lei.
Condiția este ca și părinții să depună cel puțin 1200 de lei pe an. Banii vor putea fi folosiți de beneficiari abia după ce împlinesc 18 ani.
În cazul copiilor instituționalizați, ajutorul statului este mult mai consistent.
Specialiștii avertizează că ajutorul de la stat poate fi o metodă de creditare, pentru că banii rămân la dispoziția guvernului, iar în timp se pot devaloriza.
Proiectul trebuie să treacă de Parlament, iar dacă se aprobă, legea intră în vigoare de anul viitor.
Alocațiile copiilor românilor din diaspora vor scădea.
Legea a fost votată favorabil în Parlamentul de la Viena.
Astfel, potrivit legii, alocațiile copiilor vor fi ajustate în funcție de costul vieții din țările de origine.
Proiectul prevede ca alocația să coboare la 97 de euro în cazul unui copil care trăiește în Ungaria și la 85 de euro pentru un copil care locuiește în România.
Până acum, alocațiile acordate în sistemul austriac de ajutoare sociale puteau ajunge până la 233 de euro pe lună pentru un copil.
Guvernul de la Viena consideră însă că această sumă este disproporționată în raport cu nivelul prețurilor și al salariilor din țările vecine.
TVA-ul în domeniul Turismului va fi de 5 la sută, de joi.
Guvernul a decis prin ordonanță de urgență să reducă TVA-ul de la 9 la sută.
Astfel, ar urma să coste mai puțin cazarea la hoteluri, serviciile de restaurant și de catering, facilitățile sportive, inclusiv accesul în parcuri de distracții și cele recreative.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că România va avea astfel cea mai redusă cotă de TVA din Europa aplicată în turism.