Știri 5 noiembrie 2018
Apoi, de la ora 10.00, va participa, la Casa de Cultură a din Constanța, la conferința „Dobrogea, pământ românesc. Drumul românilor de la Independență la Marea Unire”, susținută de pr. conf. univ. dr. Claudiu Constantin Cotan, cu prilejul aniversării Centenarului.
Miercuri, ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la biserica biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (Capela militară), de la ora 17.
Programul Zilelor Sfințirii Catedralei Naționale a fost stabilit.
Evenimentele vor începe în 25 noiembrie și se vor finaliza în ziua de 30 ale lunii.
Astfel, duminică, 25 noiembrie, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, vor oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Catedralei Naționale.
În perioada 26-29 noiembrie, se va oficia zilnic Sfânta Liturghie și va avea loc ulterior un program liturgic și cultural special. Vineri, 30 noiembrie, de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, și totodată Hramul Catedralei Naționale, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și Preafericitul Părinte patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9:30.
Înscrierea și deplasarea credincioșilor pentru evenimentele dedicate sfințirii Catedralei Naționale se va face prin intermediul parohiilor.
Biserica Ortodoxă din America a publicat un ghid de instrucțiuni pentru activitatea clericilor pe platformele de socializare.
Documentul a fost aprobat de Sinodul ierarhilor.
În introducere se menționează că acest ghid a fost promulgat de Sinod pentru a fi implementat de personalul bisericesc administrativ, dar și la nivel de misiuni, eparhii și parohii.
Ierarhii americani spun că, cităm ”scopul acestor instrucțiuni nu este acela de a inhiba utilizarea liberă a mediului online, ci mai degrabă de a proteja Biserica și utilizatorii finali de abuzarea de aceste platforme.
Totuși, utilizatorii de social media au dreptul la o interacțiune transparentă, onestă și politicoasă”, am încheiat citatul.
Consumul excesiv de sare crește riscul de dezvoltare a sclerozei multiple.
Oamenii de ştiinţă americani au constatat că în cazul acumulării unei concentrații mari de sare în organism, în celule se activează proteina beta-catenina, ceea ce duce la probleme de imunitate.
Totodată, o cantitate mare de sare în organismul uman duce la declanșarea unor procese inflamatorii, care afectează sistemul central nervos.
Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie.
Potrivit ministrului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, acesta va fi diferenţiat în funcţie de studii.
Ea a mai spus că planul a fost ca salariul minim pe economie să crească de la 1 noiembrie, dar a existat un protest din partea patronatelor şi astfel s-a amânat cu o lună.
Carnea şi pâinea se vor scumpi.
În următoarea perioadă, furnizorii de gaze şi energie au anunţat că tarifele se vor mări cu 25%.
Totodată vor creşte costurile cu materia primă şi cu forţa de muncă – au avertizat producătorii din industria de morărit şi din industria cărnii.
Aceştia mai spun că, pesta porcină africană va afecta preţul cărnii de porc la raft.
Scutecele conțin substanţe toxice, posibil cancerigene.
Testele realizate în Franţa au pus în evidenţă prezenţa reziduurilor cu risc toxic în majoritatea scutecelor, cum ar fi pesticide, dioxine și compuși organici volatili.
Pe ambalajul acestora însă nu apar informaţii referitoare la conţinut.
Cu toate că nivelul substanțelor toxice este scăzut, specialiștii spun că prezenţa lor nu este acceptabilă ţinând cont de sensibilitatea sugarilor la acestea, mai ales la nivelul şezutului.
Ei mai spun că sunt necesare reglementări mai severe şi controale mai stricte, iar etichetarea privind compoziţia scutecelor ar trebui să fie obligatorie, pentru a se asigura securitatea sanitară a sugarilor.
Copiii orfani nu vor mai putea fi cazaţi în centre de plasament, de anul viitor.
Potrivit unei noi legi, autorităţile trebuie să îi asigure fiecărui copil care nu are părinţi, un mediu de viaţă familial.
Acest proiect legislativ va face diferenţa pentru aproximativ 7.200 de copii care sunt instituţionalizaţi în centre mari rezidenţiale.
Proiectul a fost trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Copiii din creșele constănțene au parte, de anul acesta, de alimente bio.
La prima masă a zilei, copiii mănâncă pastă din avocado, iaurt de capră, telemea de capră, unt și lapte cu certificat bio, iar la gustări, fructe exotice.
Gemurile și dulcețurile sunt fără adaos de zahăr și cu un conținut de fruct de peste 65%.
Prânzul se prepară doar din carne de curcan și de vițel, iar pâinea este cu ultrafibre.
Pentru toate acestea, părinții nu plătesc niciun ban în plus.
Primăria Municipiului Constanța suportă 80% din costurile de întreținere a unui copil în creșă.