Știri 9 noiembrie 2018
Acesta este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi în Biserica Greciei, şi unul dintre cei mai mari teologi ai începutului de secol XX.
S-a născut în anul 1846 şi a fost, pe rând, profesor de religie, arhimandrit, consilier patriarhal, Mitropolit onorific de Pentapole, director al unei şcoli teologice din Atena şi întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina.
S-a mutat la Domnul pe data de 8 noiembrie 1920, în urma unei boli canceroase, iar după douăzeci de ani, sfintele sale moaşte, care izvorau mir, au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.
În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia şi Patriarhia de Constantinopol, l-au canonizat ca sfânt, cu zi de prăznuire pe 9 noiembrie, urmare a numeroaselor minuni care se făceau la moaştele sale.
Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi și pe Sfinţii Mucenici străromâni Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat.
Aceștia au pătimit în timpul împăratului Diocleţian și au primit Botezul creştin de la Episcopul Chiril al Antiohiei.
Fiind sculptori renumiţi, au fost obligaţi să realizeze statuia zeului Asclepios.
Pentru că au refuzat, au fost supuşi la chinuri după care au fost puşi în sicrie de plumb şi aruncaţi în râul Sava.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine slujba de sfințire mică a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Nisipari, de la ora 8:15, urmată de Sfânta Liturghie.
Duminică, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Mina.
Cu acest prilej, mâine, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sf. Mina” din Mangalia, de la ora 17:00.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de Sfințire mică a apei, de la ora 8:45, urmată de Sfânta Liturghie, la biserica „Sf. Mina” din parcul Tăbăcărie.
Apoi, va sfinți două icoane închinate Maicii Domnului: una, o replică după icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”, donată de către un grup de pelerini basarabeni care frecventează biserica în perioada vacanțelor, iar cealaltă a fost pictată la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos și donată bisericii „Sf. Mina”.
La sfârșitul slujbei vor fi împărțite 2000 de pachete cu alimente, pregătite în cinstea hramului.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mina, ale Sfinților Epictet și Astion și ale Sfinților Mucenici din Sinai și Rait.
În Grecia, zece mii de preoți și angajați nu vor mai fi plătiți de la bugetul de stat ci din resursele proprii ale Bisericii.
Totuși, guvernul grec va transfera o subvenție anuală într-un fond administrat de Patriarhie.
A fost semnat și un acord privind bunurile imobiliare ale Bisericii Ortodoxe Elene, cel mai mare proprietar din Grecia.
Terenurile și imobilele vor fi transferate fondului, iar veniturile obținute vor fi împărțite în mod egal de biserică și de statul grec.
Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie să fie aprobat de Guvern și de Sfântul Sinod grec.
Locuitorii orașului Medigidia sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Spitalul Municipal din localitate între orele 8:30 – 13:30.
Aceasta este organizată de CRTS Constanța.
Indicele preţurilor de consum va creşte iar rata anuală a inflaţiei va scădea.
Potrivit Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, rata anuală a inflaţiei va scădea, în următoarele luni, până la 3,5 %, după ce a fost de peste 5%, cea mai mare din Uniunea Europeană.
Acesta a mai spus că tendinţa de scădere se va menţine şi anul viitor.
Trei străzi din orașul Constanţa vor fi închise temporar circulaţiei.
Primăria a început, ieri dimineaţă, lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada Badea Cârțan.
Utilajele au frezat mai multe porțiuni de drum deteriorate, iar în urma acestor lucrări, se va turna un covor asfaltic nou.
Aceleași activități vor fi efectuate în zilele următoare și pe strada Tulcei, dar și pe o porțiune din strada Ștefăniță Vodă.
Ordinul care prevedea ca toate cabinetele medicale să aibă intrare separată de restul locatarilor, a fost modificat.
Anunțul a fost făcut de Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.
Astfel, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentişti din România cabinetul trebuie să fie la 15 metri de o altă locuinţă pentru a nu produce zgomot.