Știri 10 noiembrie 2018
Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Acesta era originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian.
A slujit în armata romană şi apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.
Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi în cele din urmă decapitat.
În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sf. Mina” din Mangalia, de la ora 17:00.
Mâine, Ierarhul nostru, va oficia slujba de Sfințire mică a apei, de la ora 8:45, urmată de Sfânta Liturghie, la biserica „Sf. Mina” din parcul Tăbăcărie.
Apoi, va sfinți două icoane închinate Maicii Domnului: una, o replică după icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”, donată de către un grup de pelerini basarabeni, iar cealaltă a fost pictată la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos și donată bisericii „Sf. Mina”.
La sfârșitul slujbei vor fi împărțite 2000 de pachete cu alimente, pregătite în cinstea hramului.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mina, ale Sfinților Epictet și Astion și ale Sfinților Mucenici din Sinai și Rait.

Astăzi este Ziua Artileriei Române.
Domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu a legiferat, printr-o Poruncă Domnească din 10 noiembrie 1843, înființarea primei baterii a Țării Românești, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.
Direcțiile strategice de înzestrare ale artileriei române, pe lângă cele pe termen scurt și mediu, sunt trasate până în orizontul anului 2020 și, într-o perspectivă mai îndepărtată, până în anul 2030.