Știri 23 ianuarie 2019
Vineri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sf. Ierarh Bretanion, episcop al Tomisului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sf. Liturghie la mănăstirea Sf. Nicolae și Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, duminică, de la ora 9.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Astfel, marți, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, de la ora 17.
Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8.45.
Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor va sluji la Constanța.
Ierarhul va oficia Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire, duminică, de la ora…..
Biserica este situată în cartierul Inel I, pe strada Dionisie cel Mic.
Credincioșii se pot închina Icoanei Maicii Domnului Odighitria și astăzi.
Aceasta se află la biserica Sfântul Haralambie, unde va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și Acatistul Icoanei Maicii Domnului Odighitria, de la ora 17.00.
Biserica este situată în cartierul Tomis Nord, în zona Boema.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că mâine nu va avea program cu publicul, întrucât este zi de sărbătoare legală.
Cei care vor să doneze, sunt așteptați vineri, între orele 7.30 și 13.00, dar și sâmbătă, între orele 9.00 și 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Autobuzele RATC vor circula mâine în program de week-end.
Potrivit Regiei, transportul public se va desfășura în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Chioșcurile RATC vor funcționa conform programului normal.
Măsura este luată întrucât mâine, este zi de sărbătoare legală.
Trecerea de pietoni din apropierea Pieței Tomis 3 va fi semaforizată.
Măsura a fost luată pentru fluidizarea traficului din această zonă aglomerată a orașului.
Semafoarele vor fi puse în funcțiune la începutul lunii viitoare, anunță reprezentanții Primăriei.
Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri mâine, când se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române.
Vineri, în schimb, aceștia se vor întoarce în bănci.
Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată între 2 şi 11 februarie.
Profesorul Doctor Pavel Chirilă a suferit sâmbătă un accident vascular cerebral.
Starea acestuia este însă stabilă, în prezent, au anunțat apropiați ai medicului.
În ultimii ani, doctorul Pavel Chirilă, în vârstă de 72 de ani, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți medici din București, specialist în tratamente naturiste și promotor al conceptului de medicină creștină.
În plus, a ctitorit o mănăstire de maici în Pipera, o alta la Slatina Nera, dar și o biserică în Voluntari.
Educația pentru sănătate și nutriție va fi obligatorie începând cu anul școlar 2020-2021.
Noua lege a fost publicată în Monitorul Oficial, însă nu conține detalii privind această educație.
O altă modificare constă în posibilitatea de a se organiza învățământ la domiciliu pentru copiii cu cerințe educaționale specifice.
Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită mâine la Constanța printr-o serie de manifestări.
Acestea se vor desfășura în intervalul orar 10:30-12:30, în Piața Ovidiu.
Astfel, de astăzi, de la ora 16:00 până vineri, ora 9:00, se vor bloca următoarele artere de acces în zona peninsulară: strada Marcus Aurelius la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir; strada Sulmona la intersecțiile cu străzile Vasile Canarache, C.A. Rosetti, Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis și strada Traian, strada Revoluția din 22 decembrie 1989 la intersecția cu strada Crângului și strada Arhiepiscopiei cu strada Crângului.