Știri 9 februarie 2019
Acesta a fost preot şi a trăit la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, când conducător al oraşului Magnezia din Asia Mică era Lucian.
În anul 202, în timpul împăratului Septimiu Sever, când s-a pornit persecuţia împotriva creştinilor, Sfântul a fost prins, adus înaintea lui Lucian şi obligat să jertfească zeilor.
Sfântul Haralambie nu a acceptat şi a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat cu multă credinţă.
Călăii Porfiriu şi Vaptos şi trei femei care au văzut cum a răbdat chinurile Sfântul Haralambie s-au lepădat de credinţa păgână şi s-au convertit la creştinism, însă dregătorul a poruncit ca toţi să fie ucişi.
Apoi, însuşi dregătorul l-a bătut, dar îndată i-au căzut mâinile. Sfântul Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a vindecat pe dregător printr-o minune, iar la câteva zile acesta s-a botezat. Sfântul Mucenic Haralambie a trecut la Domnul la vârsta de 113 ani.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema.
Ierarhul Tomisului îi va avea ca oaspeți pe Prea Sfințitul Veniamin- episcopul Basarabiei de Sud și Prea Sfințitul Tihon- episcop de Tiveriopol, Bulgaria.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul ale Sfântului și Dreptului Simeon, ale Sfâtului Haralambie și ale Sfântului Dimitrie- noul martir.
Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați de luni până vineri, între orele 7.30-13.00 și în fiecare ultimă sâmbătă din lună- cu excepția lunilor aprilie si decembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Numărul persoanelor care au donat sânge s-a redus cu peste jumătate în ultima perioadă, astfel că, este nevoie de 60-80 de donatori zilnic!
De asemenea, CRTS roagă persoanele care au mai donat să revină, iar pe cei care nu au mai donat, să devină donatori de sânge cât mai curând.
Mâine, o acțiune asemănătoare se va desfășura la biserica Sfântul Vasile cel Mare din cartierul contănțean- Inel II, între orele 8:30 – 13:30.