Știri 27 februarie 2019
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sf. Gherman din Constanța, zona Poarta 6, de la ora 8:30.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea ’’Sf Ioan Casian’’ din județul Constanța, de lângă localitatea Târgușor, de la ora 8:30.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8:45.
Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Sfântul Ioan Casian organizează în perioada 28 februarie – 2 martie, Zilele Sfântului Ioan Casian.
Astfel, mâine, părintele Protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii Sf. Ioan Casian va susține conferința intitulată ”De la discernământ la trezvie”, la Casa de Cultură, de la orele 18:00.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, de la orele 24, se va oficia Sfânta Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți, de la ora 8.30.
Tot de hramul mănăstirii vor fi lansate două volume: “Ştiinţă şi credinţă. Mărturii ale savanţilor”, semnată de ieromonahul Ioan Bute şi “Din inimă! – Poeme vechi şi nouă”, ce aparţine lui Anghel Curty Jr.
O acțiune de donare de sânge va avea loc sâmbătă în localitatea Limanu.
Cei care vor să doneze sunt așteptați la Școala Gimnazială nr. 1, între orele 8.30 -13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța.
Şoferii vor putea contesta suspendarea permisului de conducere.
Un proiect de lege, aprobat de Senat, prevede anularea a 2 puncte de penalizare pentru conducătorii auto care participă la vizionarea unui film educativ, realizat de către Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic.
Vizionarea acestor filme educative se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare.
Șoferii pot face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni.
Senatul a fost prima cameră sesizată iar forul decizional este Camera Deputaţilor.
De anul viitor, copiii britanici de cinci ani din școlile primare vor învăța despre relațiile homosexuale și transgender.
Programa școlară a ministerului cu privire la noile cerințe, care va fi lansată la nivel național anul viitor, a fost publicată luni. Noua programă va anula dreptul părinților de a opta pentru ca ai lor copii din școlile secundare să participe sau nu la orele de educație sexuală.
Pâinea congelată sau parizerul scad speranţa de viaţă cu 14%.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat în Franţa, timp de 7 ani, la care au participat 44.000 de persoane.
Specialiştii spun că unele dintre aşa numitele alimente ultraprocesate, nu conţin aproape niciun element nutritiv natural şi pun în pericol vieţile celor care le consumă.
De asemenea, experţii avertizează că aceste produse au în compoziţie mult zahăr, aditivi alimentari, dar şi grăsimi hidrogenate.
Nutriţioniştii ne recomandă să consumăm mâncare gătită acasă şi să evităm alimentele de tip fast food sau cele care trec prin mai multe procese de preparare.
Judeţul Tulcea va avea anul viitor cele mai multe clase de învăţământ profesional dual din regiune.
Anul trecut, profesorii şi operatorii economici care au promovat acest învăţământ în rândul elevilor şi părinţilor au fost ameninţaţi, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Cele trei clase în învăţământ dual vor fi de mecanică şi vor funcţiona la Liceul tehnologic Anghel Saligny din municipiul Tulcea.
În județul Constanţa, există o singură clasă de învăţământ dual, iar în alte judeţe din regiune, cum ar fi Vrancea, Brăila sau Galaţi, nu există niciuna.
Poliția va începe să aplice amenzile prevăzute de lege pentru gunoiul aruncat pe domeniul public sau terenurile proprii.
Cele mai mari amenzi, de la 2.000 la 5.000 de lei, se aplică pentru gunoiul depozitat pe terenuri, dar și pentru aruncarea de ambalaje sau resturi de țigări pe trotuare, străzi, în parcuri și locuri de joacă.
Vor primi amenzi și persoanele care nu-și sortează gunoiul.