Știri 26 martie 2019
CRTS Constanța roagă persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă între orele 09:00-13:00, la sediul Centrului, în incinta Spitalului Județean Constanța.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Astăzi este Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei.
Boala afectează peste 50 de milioane de persoane la nivel mondial.
În România, sunt aproximativ 200.000 de pacienţi diagnosticaţi cu epilepsie, dar medicii cred că numărul real al acestora este dublu.
Epilepsia se situează pe locul al doilea ca incidenţă în cadrul categoriei de boli neurologice, după migrene.
În semn de solidaritate, edificii din mai multe oraşe vor fi iluminate în mov.
Biserica Sfânta Sofia din Istanbul ar putea fi redenumită moschee.
Anunțul a fost făcut de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Întrebat dacă va fi eliminată taxa de intrare, acesta a declarat că “nu este imposibil, dar nu se va face acest lucru sub numele «muzeu», ci sub numele «moscheea Hagia Sophia»”.
Inclus în patrimoniul mondial UNESCO, muzeul are anual milioane de vizitatori.
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie.
Acesta va răspunde astfel la invitația lansată de președintele Klaus Iohannis în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Vatican,
Suveranul Pontif va avea întâlniri cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, preşedintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.
Vizita Papei Francisc este a doua făcută de un Suveran Pontif în România, după cea a Papei Ioan Paul al doilea, în urmă cu douăzeci ani.
Consumul de ouă crește riscul de boli de inimă.
Problemele apar la persoanele care mănâncă cel puțin trei ouă pe săptămână.
Un studiu arată că un aport zilnic de 300 de miligrame de colesterol, care se poate obține din gălbenușul de la două ouă mari, mărește cu 17 la sută riscul de boli cardiovasculare.
Totuși, specialiștii nu recomandă renunțarea la acest aliment, ci doar să fie consumat cu moderație.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Potrivit unei decizii a Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se va mai face până în anul 2021.
Consumul de pește Pangasius poate afecta sănătatea.
Aceasta este o specie hibrid de peşte care provine din apele Vietnamului, mai exact din râul Mekong, cel mai poluat din cauza numeroaselor fabrici din apropierea acestuia, ale căror deşeuri ajung frecvent în apă.
Potrivit experților, pangasiusul este o încrucişare între mai multe specii de peşte, a cercetătorilor chinezi, care are o toleranţă extrem de crescută la toxinele prezente în apă.
Astfel, peştele se hrănește doar cu toxine, bacterii şi microorganisme, dar şi resturi de peşti, uscaţi şi măcinaţi sub forma unei pudre.
Două drumuri județene din Constanța vor fi modernizate.
Este vorba despre DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu” și DJ 226 A – Cetatea Histria –Tariverde”.
Proiectele vor fi finanțate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 28.8 milioane euro.
Carburanții s-au scumpit semnificativ față de începutul anului.
Datele statistice arată că un plin de rezervor costă acum, în medie, cu 23 de lei mai mult față de începutul anului,.
Cel mai mult s-a scumpit benzina, cu aproape 50 de bani pe litru, iar motorina, cu 45 de bani pe litru, față de ianuarie.
Reprezentanții companiilor de petrol pun majorările pe seama scumpirii barilului și a devalorizării leului.
O măsură pe care o ia în calcul Consiliul Concurenței este ca toți distribuitorii de carburanți să fie obligați să modifice prețul o singură dată pe săptămână, la aceeași oră, ca să nu se influențeze reciproc.
Un medicament împotriva cancerului pulmonar ar putea fi adus în țara noastră din Cuba.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Potrivit acesteia, România va trebui să aştepte până când medicamentul împotriva cancerului pulmonar, va trece de perioada de studii clinice, proces care ar putea dura aproximativ un an.