Știri 1 aprilie 2019
A trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.
La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt.
Mai târziu, ajunge la Ierusalim, unde realizează starea ei de păcătoșenie și simte o mare dorinţă de îndreptare.
De aceea, pleacă în pustia de dincolo de Iordan, unde vieţuieşte timp de 47 de ani.
În această stare este descoperită de un preot pe nume Zosima care o și împărtășește cu trupul și sângele Domnului.
Conform aceluiaşi preot, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii.
S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.
Sfânta Maria Egipteanca mai este cinstită și în a cincea duminică din Postul Mare.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite la Capela tinerilor din Mamaia, în această seară, de la ora 21.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși miercuri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 7.45.
Apoi, de la ora 10.15, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Topalu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far), de la ora 16.30, urmată, la ora 19.00, de un concert prepascal de pricesne.
Acesta va fi susținut de către Arhid. Ștefan Adrian Ghiuță și invitații: Cătălina Alexa, de la parohia „Sf. Maria”, Ionela Crăciun, de la parohia „Buna-Vestire” și Ionuț Cristea, de la parohia „Sfântul Antonie cel Mare”.
Acompaniamentul la pian va fi asigurat de către Valentin Vădănoiu, iar evenimentul va fi prezentat de către lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Totodată va fi lansat și compact discul „Pricesne Ortodoxe” al Arhid. Ștefan Adrian Ghiuță.
Românii sunt obligați să plătească garanție pe ambalaj.
Legea a intrat de ieri în vigoare și prevede că toţi cumpărătorii sunt nevoiţi să achite comercianţilor o garanţie de 0,5 lei pe ambalaj sau să dea la schimb un ambalaj de acelaşi tip.
Ca să îşi recupereze garanţia, clienţii trebuie să prezinte bonul fiscal care face dovada cumpărării.
Sistemul de garanţie-returnare se va aplica pentru ambalaje primare din sticlă, plastic sau metal.
RATC prelungește traseul autobuzelor 42, până la Dana Militară.
Măsura a intrat astăzi în vigoare și face parte dintr-o campanie menită să încurajeze folosirea mijloacelor de transport în comun în locul autoturismelor care aglomerează din ce în ce mai mult orașul.
Astfel, de luni până vineri, în intervalul orar 06:30 – 08:30 și 14:30 – 17:30, autobuzele 42 vor pleca din Tomis Nord și vor circula pe ruta: Centru – Poarta 2 – Poarta 1 – Incinta Port (până la Cuibul Reginei – Dana Militară) și retur pe același traseu.
Pensiile vor fi plătite până pe 15 aprilie.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Muncii- Marius Budăi.
Conform acestuia, pentru unele categorii de pensionari, care au ieşit la pensie pe anumite legi speciale, vor exista creşteri importante prin acordarea sumelor aferente grupelor I şi a II-a de muncă.
Ministrul muncii a subliniat şi că majorarea anunţată pentru 1 septembrie, de la 1.100 la 1.265 de lei- nu este în pericol, iar banii necesari se află în bugetul pe 2019.
10 medicamente noi au fost avizate pentru a intra pe listele compensate şi gratuite.
Este vorba de anumite medicamente pentru tratamentul HIV, pentru pacienții cu limfom folicular, pentru cei cu hemofilie B, pentru pacienţii cu diabet zaharat, mielom triplu şi pentru cei cu virusul- hepatitic C.
Data introducerii lor pe aceste liste urmează să fie stabilită de Ministerul Sănătăţii.
Alocațiile copiilor vor fi majorate de astăzi.
Așa prevede noua ordonanţă de urgenţă adoptată recent de către Guvern.
Astfel, alocaţiile ar urma să crească la 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi, la 150 de lei pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.
Dioxidul de titan, din pasta de dinţi şi din medicamente, reprezintă un pericol pentru sănătate.
Acesta conține nanoparticule și este prezent pe scară largă în pastele de dinți, potrivit unei asociații franceze, care cere ca acest produs să nu mai fie utilizat.
Astfel, din cele 400 de paste de dinți de pe piață, mai mult de jumătate conțineau dioxid de titan.