Știri 4 aprilie 2019
Acesta va fi susținut de către Arhidiaconul Ștefan Adrian Ghiuță și invitații: Cătălina Alexa, de la parohia „Sfânta Maria”, Ionela Crăciun- de la parohia „Buna-Vestire” și Ionuț Cristea- de la parohia „Sfântul Antonie cel Mare”.
Acompaniamentul la pian va fi asigurat de către Valentin Vădănoiu, iar evenimentul va fi prezentat de către lector universitar doctor- Carmen Ciornea.
Totodată va fi lansat și compact discul „Pricesne Ortodoxe” al Arhidiaconului- Ștefan Adrian Ghiuță.
Sâmbătă, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Așezământul monahal Sfântul Apostol Andrei din satul Culmea, județul Constanța, de la ora 7:45, iar duminică, va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală ’’Sfinții Apostoli Petru și Pavel’’, de la ora 8:45.
O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Schitu.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la ,, ȘCOALA VECHE SCHITU’’- comuna Costinești, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Parohia ’’ Schitu’’.
Două noi treceri pentru pietoni au fost înființate în cartierele KM 5 și CET.
Acestea sunt amplasate la intersecția străzilor Hatman Luca Arbore cu Meșterul Manole, respectiv Caraiman cu Ion Ursu.
Măsura a fost luată de Primăria Constanța și avizată de Poliția Rutieră, pentru creșterea gradului de siguranță în aceste zone ale orașului.
În viitorul apropiat, este preconizată amenajarea de treceri pentru pietoni şi în alte zone ale Constanţei.
Academia Română împlineşte astăzi 153 de ani.
A fost fondată în anul 1866, iniţial, sub numele de Societatea Literară Română și este definită drept cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă românesc.
Transformată, în 1879, în Institut Național cu denumirea Academia Română, aceasta a primit ca misiune principală cultivarea „limbii și a istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și frumoaselor arte”, ideal pe care membrii săi l-au slujit vreme de peste un secol și jumătate.
Programele care permit obținerea de fonduri pentru cumpărarea de mașini noi se vor desfășura și în acest an.
Conform Guvernului, vor fi alocate fonduri pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Astfel, prin intermediul programului Rabla Clasic, persoanele fizice vor putea cere peste 9.000 de lei, pentru a-și înlocui mașina veche cu una nouă și mai puțin poluantă.
De asemenea, prin Rabla Plus, românii pot solicita bani de la stat de până la 45.000 de lei, pentru achiziția de mașini electrice.
Muzeul Bibliei de la Timișoara cuprinde 500 exemplare din întreaga lume.
Acesta a fost inaugurat marți în incinta Bastionului Therezia. Inițiativa a fost generată de dorința organizatorilor de a promova Sfânta Scriptură și de a sublinia influența pe care aceasta o are în istorie, artă, muzică și mai ales în viața personală a omului.
De asemenea, organizatorii spun că Biblia nu trebuie să fie o piesă de muzeu, ci trebuie citită, studiată și aplicată în viața de zi cu zi.
Expoziția va fi deschisă până joi, 25 aprilie, zilnic între orele 09:00 – 17:00, iar intrarea este liberă.
Camera Deputaţilor a adoptat ordonanţa privind contul individual de economii ‘Junior Centenar’.
Proiectul prevede pentru titularii de cont o primă de stat în valoare de 600 de lei anual până la vârsta de 18 ani, dacă suma depusă în cont de către părinți în anul respectiv este de cel puţin 1.200 de lei.
De acest program beneficiază şi copiii din centrele de plasament, depunerea anuală minimă fiind asigurată din bugetul Ministerului Muncii.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Luna aceasta vine cu facturi mai mari la serviciile de telefonie și internet.
Furnizorii de telecomunicații trimit notificări clienților, în care anunță că scumpesc abonamentele, pe motiv că au cheltuieli mai mari de funcționare.
Și investițiile în dezvoltarea rețelelor 5G riscă să fie afectate, ca urmare a deciziei Guvernului de a impune taxa de 3% pe cifra de afaceri.
Deputaţii vor să schimbe modul de calcul pentru indemnizaţia de creştere al celui de-al doilea copil.
Este vorba despre copiii născuţi în timp ce mamele sunt în concediu de creştere a primului copil.
Astfel, banii pentru al doilea vor fi calculaţi la fel ca la primul, la 85 la sută din veniturile salariale încasate înainte de prima sarcină.