Știri 22 iunie 2019
S-a născut la Bucureşti în anul 1765.
A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.
Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica Întâi după Rusalii sau a Tuturor Sfinților.
Astfel, Ierarhul Tomisului va sluji la Mănăstirea Colilia, unde de la ora 7.45, va sfinți o raclă cu 32 de sfinte moaște aduse de la Sfântul Munte Athos, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Racla conține moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina, ale Sfintei Ecaterina, ale Sfinților Ierarhi Spiridon și Nectarie, ale Sfinților Epictet, Astion și Haralambie.
Mănăstirea Colilia are al treilea hram Duminica Tuturor Sfinților.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, dar și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Astfel, duminică, de la orele 18.00, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanța, zona Brotăcei.
Luni, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului.