Știri 22 iulie 2019
A fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir.
Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileei cu Siria.
Înainte de a-L întâlni pe Hristos, ducea o viaţă de grele pătimiri. Mântuitorul a tămăduit-o de toată stricăciunea, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiasca dragoste.
Din acea clipă, Maria s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-L cu credinţă.
În momentul răstignirii, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi.
Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului şi tot ea a fost prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat.
După Înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii pentru răspândirea credinţei.
Tradiţia spune că a ajuns până la Roma, iar de acolo a ajuns la Efes, unde slujea Sfântului Apostol Ioan.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat astăzi Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlineşte astăzi 68 de ani.
El s-a născut la 22 iulie 1951, în comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
În anul 1987, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din Judeţul Neamţ, cu numele Daniel şi l-a avut ca naş de călugărie pe părintele arhimandrit Ilie Cleopa.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Șoferii își pot reduce mai ușor perioada de suspendare a permisului.
Potrivit unei modificări a Codului Rutier, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful Poliției Rutiere a județului pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful Poliției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române.
Dacă înainte cei care aveau permisul suspendat pe 90 de zile nu puteau cere reducere decât o dată la trei ani, legea a eliminat acest prag.
Atenție la aplicația FaceApp!
Aceasta pretinde că le arată oamenilor imaginea lor la bătrânețe, dar experţii în securitate atrag atenția că programul este foarte periculos și nu oferă nicio garanție celor care îl folosesc.
Potrivit specialiștilor, chiar dacă nu se ajunge la furtul banilor, nu este vorba doar de conținutul pozei, ci acesteia îi sunt atașate și alte informații, cum ar fi: tipul dispozitivului cu care a fost făcută, coordonatele geografice sau sistemul de operare al telefonului.
Aplicația FaceApp a devenit virală în România, este pe primul loc în topul celor mai descărcate aplicaţii, în peste 20 de state, şi are în fiecare zi peste 700.000 de utilizatori.
Primăria Constanţa a elaborat proiectul legislativ care reglementează activitatea de taximetrie din municipiu.
Documentul conţine regulile privind autorizarea taximetriştilor, dar şi sancţiuni pentru cei care nu-şi respectă clienţii, care nu îşi îngrijesc autoturismele, care se ceartă cu autorităţile de control şi care ignoră regulile de bun simţ.
Una dintre prevederile care îi nemulţumeşte pe taximetrişti este reducerea numărului de maşini.
Astfel, conform documentului, numărul maxim de autorizaţii de taxi în municipiul Constanţa, pentru o perioadă de cinci ani, este de patru la 1.000 de locuitori, stabilindu-se astfel un număr de 1.262 de autorizaţii de taxi.
Județul Constanța ocupă locul 3 la nivel național în ceea ce privește cazurile de HIV/SIDA.
În prezent, în România există aproximativ 20.000 de persoane care au virusul HIV și, anual, se mai descoperă între 600-800 de cazuri noi.
Dacă, în urmă cu câţiva ani, judeţul Constanţa număra 800 de pacienţi cu HIV/SIDA, în 2019, cifra acestora a ajuns la 1.000, susțin reprezentanții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Proiectul care prevede brăţări electronice pentru agresori a fost pus în dezbatere publică.
Persoanele care se sustrag unor măsuri preventive sau împotriva cărora au fost instituite ordine de protecţie provizorii, vor putea fi obligate să poarte dispozitive electronice de supraveghere, denumite generic brăţări electronice, pentru a fi monitorizate şi depistate mai uşor de către autorităţi.
Proiectul Legii privind monitorizarea electronică a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne şi a fost iniţiat ca urmare a noilor reglementări privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.