Știri 17 septembrie 2019
Aceasta va avea loc joi, la ora 12.30, la sediul Centrului Regional de Transfuzii Constanța.
Preoții vor fi însoțiți de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie.
Arhiepiscopia Tomisului se află în parteneriat cu CRTS Constanța, din martie anul trecut și până în prezent a organizat mai multe campanii de donare în cadrul parohiilor.
La Mangalia se va deschide săptămâna aceasta Atelierul de pictură icoane pe sticlă pentru copii.
Acesta se află la a III-a ediție și poartă titlul ’’Cerul oglindit în ochi de copil’’.
Atelierul va fi deschis vineri și sâmbătă la Biblioteca Municipală Mangalia.
Îndrumători vor fi monahia Apolinaria Ghiță, licențiată în Arte Plastice și Profesor Rodica Gheorghiu.
Atelierul este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, protoieria Callatis, parohia Nașterea Maicii Domnului din Mangalia și Cercul de religie ”Ucenicii Sfântului Andrei”.
Circulaţia rutieră din staţiunea Mamaia a suferit modificări.
De ieri, traficul la intersecția bulevardelor Mamaia și Aurel Vlaicu, este redirijat.
Astfel, din direcţia Pescărie spre Năvodari se merge înainte, pe 2 benzi de circulaţie, iar pe banda a treia cu posibilitatea de a efectua virajul la stânga, către b-dul Aurel Vlaicu.
Din direcţia bd. Aurel Vlaicu spre Năvodari, se poate merge înainte, în staţiune, pe 2 benzi de circulaţie, iar dinspre bd. Aurel Vlaicu spre Pescărie, se virează la dreapta, pe 2 benzi de circulaţie.
Totodată, limita de viteză va fi mărită la 60 km/h.
Vaccinarea antigripală va începe săptămâna viitoare.
Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat un milion și jumătate de doze de vaccin antigripal pentru persoanele aflate în grupele de risc, cu 200.000 de doze mai multe față de anul trecut.
Primele doze vor fi distribuite în teritoriu până la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore.
Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele la timp ar putea beneficia, de la 1 ianuarie, de un bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termen.
Declarația a fost făcută de preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Potrivit acesteia, există un proiect de act normativ al listei albe a contribuabililor bun-platnici, care prevede două posibilităţi de acordare a bonusului: anual sau la fiecare termen de plată.
În privinţa listei negre, a rău-platnicilor, președintele ANAF a precizat că aceasta a fost eliminată în cazul persoanelor fizice.
Avocatul Poporului solicită autorităților montarea de radare fixe între localități și în zone intens circulate.
Totodată, instituția recomandă introducerea în programa școlară a educației rutiere.
Solicitarea Avocatului Poporului, Renate Weber, vine ca urmare a apariției unor statistici potrivit cărora România este pe primul loc în Europa la numărul de accidente de circulație grave.
Aplicaţia online pentru înscrierea în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice se va redeschide săptămâna aceasta.
Aceasta a fost oprită săptămâna trecută, la doar câteva ore de la începerea programului, pentru o analiză a modului de funcţionare.
Prin programul Casa Verde, se acordă o subvenţie de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalaţii fotovoltaice.
Până acum au fost înregistrate peste 13.000 de cereri.
Linia de autobuze RATC 5-40 revine pe vechiul traseu.
Regia anunță că, autobuzele liniei 5-40 vor circula în stațiunea Mamaia, pe traseul Bd. Mamaia – Bd. Aurel Vlaicu și retur.
Totodată, elevii, studenții și profesorii își pot procura abonamente cu reducere de 50%, de la toate chioșcurile de bilete RATC.
Vârsta tinerilor care consumă droguri a scăzut îngrijorător în România.
Cel mai mic pacient care a ajuns la spital după ce a consumat astfel de substanţe are doar opt ani, potrivit Centrului Naţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului.
Medicii spun că părinții pot recunoaște ușor semnele consumului de droguri la copiii lor.
Studii recente arată că, în România, cele mai consumate droguri sunt canabisul, noile substanţe psihoactive, cocaina, ecstasy, ciupercile halucinogene și heroina.
Hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate din populaţia adultă a României.
Mulți dintre români nu ştiu însă că suferă de această boală.
Astfel, mortalitatea în urma complicaţiilor produse de hipertensiunea arterială a crescut cu 71% în ultimii 15 ani. Medicii recomandă măsurarea periodică a tensiunii arteriale, indiferent dacă este diagnosticată sau nu afecţiunea, deoarece se poate instala oricând.