Știri 23 septembrie 2019
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ aminteşte că o iniţiativă legislativă în acest sens a fost depusă în urmă cu trei ani în Parlament, a trecut în mod tacit de Camera Deputaţilor, prima sesizată, iar în prezent este blocată la Senat.
FSLI precizează că după aprobare va exista o formă importantă de protecţie pentru cei care lucrează în învăţământ, iar spaţiul şcolar va fi unul mai sigur.
Astăzi are loc echinocţiul şi începutul toamnei astronomice.
Acesta reprezintă momentul în care ziua este egală cu noaptea. Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică.
De astăzi, ziua începe sa scadă, până la solstițiul de iarnă, la 21 decembrie.
Nucile consumate de două sau mai multe ori pe săptămână scad riscul de deces cardiovascular.
Conform unui studiu, consumul regulat de nuci scade cu 17% riscul de deces cardiovascular, comparativ cu o dietă în care nucile sunt prezente doar o dată la două săptămâni.
Potrivit oamenilor de știință, se recomandă consumul a 30 de grame de nuci nesărate pe zi, în cadrul unei alimentaţii sănătoase, cu precizarea că densitatea calorică a acestora este ridicată.
Nucile trebuie să fie proaspete deoarece grăsimile nesaturate pot oxida în cazul nucilor vechi, care devin astfel dăunătoare.
Dicţionarul limbii engleze americane a adăugat o a patra definiţie a cuvântului „they”, în ultima sa ediţie.
Termenul „they” poate fi acum folosit pentru a face referire la o singură persoană al cărui gen nu este exclusiv masculin sau feminin.
Dicționarul a notat că „they” era folosit ca pronume singular încă din secolul 14.
Apicultorii anunță creșteri de prețuri de până la 20% la miere pentru finalul anului.
Aceștia spun că ploile abundente din primăvară nu le-au permis albinelor să lucreze, și chiar le-au îmbolnăvit.
Astfel, produsele stupului sunt mai puține decât în alți ani.
Guvernul le acordă apicultorilor afectați de vremea nefavorabilă din primăvară un ajutor total de 37 milioane de lei.
În România, consumul anual de miere pe cap de locuitor este unul dintre cele mai mici din Europa – suntem pe penultimul loc, la sub 500 de grame pe cap de locuitor.
Ultimii 5 ani au fost cei mai călduroși din istoria înregistrărilor meteorologice care au început în urmă cu 150 de ani.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, calculele arată că temperatura medie înregistrată în această perioadă a fost cu 1,1 grade Celsius mai mare decât în epoca pre-industrială.
În comparaţie cu intervalul precedent de cinci ani, temperaturile medii au fost mai ridicate cu 0,2 grade Celsius.
Potrivit raportului, manifestările şi impactul schimbărilor climatice – cum ar fi creşterea nivelului mărilor, topirea gheţarilor şi fenomene meteorologice extreme – au crescut în intervalul 2015-2019.
Erorile medicale produc 5 decese în fiecare minut în lume.
Anual, în țările cu venituri mici și medii, sunt înregistrate 2,6 milioane de decese din cauza problemelor ce țin de siguranța pacienților, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății.
Cele mai multe dintre aceste decese ar putea fi evitate printr-o cultură a siguranței pacientului care să promoveze parteneriatul cu acesta, să încurajeze raportarea erorilor medicale și învățarea din greșeli”, transmite organizația.
Zeci de mii de oameni au participat ieri la o manifestație pentru interzicerea avortului, în Bratislava.
Legislația privind avortul în Slovacia este relativ liberală față de cea din Polonia sau Malta, care au cele mai stricte legi la acest capitol între țările Uniunii.
În Slovacia în prezent avortul la cerere este legal până la a 12-a săptămână de sarcină inclusiv, în timp ce avortul din motive de sănătate este permis până la a 24-a săptămână de sarcină.
Parlamentarii conservatori doresc ca avortul să fie permis doar până în a 6-a sau a 8-a săptămână de sarcină, sau chiar să-l interzică complet.
Peste 6.000 de români s-au înscris anul acesta în Registrul donatorilor de Celule Stem.
În România, în fiecare an, 3 persoane la 100.000 locuitori sunt diagnosticate cu cancere de sânge, iar singura soluţie terapeutică o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.
Din aprilie 2013, de când Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a devenit funcţional, 235 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi.
În prezent, 37 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator.
Marile companii ale lumii se angajează să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
Este vorba despre aproape 90 de mari companii, din sectoare care variază de la alimente şi până la telecomunicaţii.
În contextul în care accelerarea schimbărilor climatice depăşeste aşteptările, oamenii de ştiinţă afirmă că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse la jumătate în următorul deceniu, pentru a evita încălzirea catastrofală a vremii.