Știri 4 octombrie 2019
Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Ovidiu, de la ora 8:00.
Apoi, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 9:00.
Credincioșii vor putea intra prin Sfântul Altar și se vor putea închina moaștelor Sfinților Nectarie, Pantelimon, Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și răcire accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață, la ora 09:00.
Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vor fi perioade cu averse, vijelii și grindină, în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Astăzi este Ziua internațională a animalelor.
În anul 1931, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor care a avut loc la Florența, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor ca Ziua internațională a animalelor.
Instituirea acestei Zile a fost, la acel moment, un mod de a face cunoscută situația speciilor de animale aflate în pericol de dispariție.
Ziua internațională a animalelor este totodată, o ocazie specială de a celebra dragostea și respectul oamenilor față de animale prin activități speciale care să evidențieze importanța lor în lume.
În acest weekend sunt restricţii de circulaţie în Piaţa Ovidiu.
Măsura este luată în contextul desfăşurării „Festivalului Gastronomiei şi Vinului Românesc”.
Astfel, de astăzi și până luni dimineață, la ora 9, accesul auto va fi interzis pe străzile Marcus Aurelius, Vasile Canarache, Mircea cel Bătrân la intersecţia cu strada Sulmona; bulevardul Tomis la intersecţia cu strada Sulmona, Traian, Revoluţiei şi Arhiepiscopiei.
„Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc” are loc în Piaţa Ovidiu, în perioada 4 – 6 octombrie, între orele 11:00 şi 20:00.
20 de autobuze electrice vor ajunge în Constanța și vor circula pe liniile 43M, 100 și 100C.
Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat marți de viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu.
Mijloacele de transport vor fi achiziţionate cu fonduri europene, iar perioada de implementare este de 36 de luni.
Jumătate de milion de români au renunţat la a mai obţine îngrijire medicală, pe parcursul anului trecut.
Potrivit statisticilor, în anul 2018, aproximativ 560.000 de persoane au avut nevoie de serviciile unui medic specialist, dar au evitat acest lucru, deoarece nu-și permit cheltuielile aferente.
Studiul mai arată că 19,5% dintre locuitorii României au o problemă medicală cronică sau suferă de o invaliditate.
Paracetamolul, aspirina sau ibuprofenul nu vor mai putea fi cumpărate direct de la raft în Franța.
Propunerea aparține Agenției Naționale de Securitate a Medicamentului și urmează să se aplice din ianuarie.
Prin această măsură, s-ar putea preveni supradozarea în cazul automedicației și ar crește rolul farmacistului în consilierea pacienților.
Potrivit autorităților, aceste medicamente vor putea fi cumpărate în continuare și fără rețetă, doar că farmacistul va oferi toate informațiile legate de efectele secundare.
Studiile au arătat că paracetamolul folosit în exces poate duce la afecțiuni serioase ale ficatului, iar medicamentele anti-durere pot provoca complicații renale.
Un sfert de miliard de copii vor fi obezi în următorul deceniu.
Potrivit unui studiu al Federaţiei Mondiale a Obezităţii, numărul copiilor consideraţi obezi va creşte până la aproximativ 250 de milioane, până în 2030.
Statisticile arată că, anul acesta, cifra copiilor obezi la nivel mondial este de 150 de milioane.
Organizaţia a declarat că promovarea agresivă a alimentelor nesănătoase este vinovată de această situaţie.