Știri 26 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
S-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii.
Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie a primit încă de mic educaţie creştină.
După mutarea tatălui său la Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale.
Împăratul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis.
În temniţă, Sf. Dimitrie a binecuvântat în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân, cu numele Lie.
În urma luptei, Nestor îl ucide pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic.
În ţara noastră, aproximativ 350.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a vieţuit în viață ascetică până la sfârşitul vieţii sale.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la Catedrala patriarhală din Capitală.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti luni pe Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti.
Astfel, biserica mănăstirii Dervent își va sărbători ocrotitorul spiritual.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în noaptea de duminică spre luni, Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult, de la orele 24:00.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc mâine la biserica Sfântul ’’Vasile cel Mare’’ din zona Inel II, între orele 8.30 – 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța și parohia Sf. Vasile cel Mare, cu sprijinul parohiilor Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Spiridon, Sf. Cruce, Intrarea în biserică a Maicii Domnului și a parohiei Tuturor Sfinților.
O donare de sânge poate salva până la trei vieți.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în această noapte, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă sau de vară se va face pentru ultima dată anul viitor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept