Știri 30 octombrie 2019
Subcomisia sinodală pentru canonizarea sfinților români va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.
De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989.
Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale.
Locuitorii orașului Mangalia sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate sâmbătă la Clubul Nautic Callatis, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria Municipiului Mangalia și un grup de voluntari.
O donare de sânge poate salva până la trei vieți.
ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece și precipitații mixte pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până vineri dimineață la ora 10.
Astfel, vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara.
Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor.
Intensificări ale vântului se vor semnala la munte, dar și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.
În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.
Bulevardul Tomis a intrat în reabilitare.
Potrivit Primăriei Constanța , până vineri, se va asfalta pe tronsonul cuprins între strada Tulcei și bulevardul Aurel Vlaicu.
Lucrările se vor derula pe timpul nopții, între orele 19:00 – 05:00, interval în care traficul va fi restricționat alternativ pe câte o bandă pe sens.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
Examenul de rezidenţiat va avea loc anul acesta, pe 8 decembrie.
Camera Deputaţilor a adoptat ieri proiectul pentru organizarea și finanțarea examenului.
În baza unui amendament convenit de Comisia de Sănătate, acesta se va organiza prin concurs național.
Totodată, se va oferii posibilitatea medicilor care au promovat examenul de rezidențiat, să poată fi angajați în unități sanitare care au deficit de personal.
Proiectul de lege va fi trimis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Cantautorul Mihai Constantinescu a trecut ieri la cele veșnice, la vârsta de 73 de ani.
Acesta era internat din luna mai, după ce suferise un stop cardiorespirator.
Mihai Constantinescu s-a născut pe 4 ianuarie 1946 la București.
Absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport, artistul a urmat și Școala Populară de Artă.
A făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 a intrat în grupul Mondial.
A fost interpret, compozitor și textier, coleg de generație cu Dan Spătaru și Cornel Constantiniu.
Printre piesele celebre lansate de Mihai Constantinescu se numără ”Păpușa”, “Sus în deal”, ”Iubiți și câinii vagabonzi”, dar și “O lume minunată”.
În anul 2002, Mihai Constantinescu a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii. Dumnezeu să-l odihnească!
Un marș în memoria victimelor din clubul Colectiv se va desfășura, astăzi, în Capitală, la 4 ani de la tragedia care a îndoliat România.
De asemenea, două slujbe de pomenire vor fi săvârşite de Arhiepiscopia Bucureştilor.
Bilanțul victimelor a urcat la 64 de morți în săptămânile ce au urmat dezastrului și 200 de răniți.
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în România.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşește cu 471.000 de persoane populaţia tânără de 0-14 ani, la 31 iulie 2019, faţă de 31 iulie 2018.
În cifre absolute, în iulie acest an, erau înregistraţi 3,702 milioane de vârstnici de peste 65 de ani şi 3,231 milioane de copii sub 14 ani.
Mai mulți lideri religioși fac apel la interzicerea eutanasiei.
Într-o declarație comună, semnată la Vatican, liderii religioși apreciază că sinuciderea asistată ar trebui interzisă, chiar și în cazul unor bolnavi grav, care se chinuie și care vor să fie ajutați să moară.
Reprezentanții celor trei religii monoteiste – creștinismul, iudaismul și islamul – i-au înmânat Papei Francisc declarația comună, în care numesc eutanasia “un gest imoral și fundamental greșit”, care trebuie respins categoric.
Lucrările la Podul Cumpenei au fost finalizate, iar șoferii pot circula în ambele sensuri.
Până astăzi, circulația era restricționată pe un singur sens.
Conform primăriei Constanţa, contractul de execuţie a avut o valoare de 6,2 milioane de lei.
Lucrările de reabilitare pe podul din zona Butelii au început pe 3 aprilie 2017.