Știri 1 noiembrie 2019
Biserica Ortodoxă va cinsti vinerea viitoare Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminica aceasta, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strunga, din apropierea localității Ostrov, cu prilejul hramului, de la ora 8:30.
Joi, 7 noiembrie, Ierarhul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța, fosta Capelă Militară, din zona Spitalului Județean, de la ora 17:00.
Locuitorii orașului Mangalia sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate mâine la Clubul Nautic Callatis, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria Municipiului Mangalia și un grup de voluntari.
O donare de sânge poate salva până la trei vieți.
Primăria Constanța va implementa de astăzi o serie de modificări în cartierul Tomis Nord.
Astfel, stația RATC de pe strada Cișmelei, din zona școlii generale nr. 29 ”Mihai Viteazu”, se va muta mai aproape de trecerea de pietoni, implicit mai aproape de unitatea de învățământ.
Strada Nufărului va deveni cu sens unic dinspre strada Lotus spre strada Suceava, iar pe strada Lotus, sensul unic se va institui dinspre strada Suceava spre aleea Umbrei.
Părinții sunt sfătuiți să folosească această rută pentru a-i aduce pe copii la școală.
Tot de luna aceasta se va implementa măsura sensului unic și pe strada Petru Vulcan, pe porțiunea cuprinsă între străzile Poporului și Flămânda.
Lucrările la varianta Constanţa-Ovidiu vor fi gata în următoarele zece zile.
Conform constructorului, se lucrează la porţiunea aflată pe teritoriul Constanţei după ce, în urmă cu trei ani, au fost executate lucrări de modernizare a aceluiaşi drum pe porţiunea aflată pe partea oraşului Ovidiu.
Până la finalizarea lucrărilor, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă mai ales că pe unele porţiuni se circulă pe un singur sens.
Încă o stradă din Constanța va deveni cu sens unic de luni.
Potrivit Primăriei Constanța este vorba despre strada Dumitru Marinescu, dinspre strada Ion Roată spre strada Eliberării.
Măsura a fost luată pentru evitarea formării de ambuteiaje și pentru fluidizarea traficului rutier.
Conducatorii auto sunt rugati să manifeste atenție sporită, să respecte semnificația indicatoarelor de circulație și să nu afecteze siguranța și fluența traficului.
Rata şomajului în România a ajuns în luna septembrie a acestui an la 3,9%.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, aceasta este în creştere cu 0,1% faţă de cea înregistrată în luna august.
Datele oficiale, arată că rata şomajului a fost de 4,3% în cazul barbaților şi de 3,3% în cazul femeilor.
De asemenea, numărul şomerilor estimat pentru septembrie 2019, a fost de 347.000 de persoane, în creştere faţă de luna precedentă.
Pacienții cronici nu vor mai beneficia de tratament de astăzi.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România atrage atenția asupra faptului că un număr de 71 de medicamente vor dispărea din Catalogul național de prețuri și, implicit, din farmacii.
Aceasta atrage atenţia Ministerulului Sănătății că nu ar fi trebuit să aducă pacienții în această situație limită deoarece Catalogul naţional de preţuri pentru medicamente poate fi actualizat anual sau de ori de câte ori este nevoie.
Consumul zilnic de iaurt reduce riscul de cancer pulmonar.
Nutriţioniştii americani recomandă un consum de cel mult trei porţii de produse lactate pe zi, cu conţinut scăzut de grăsimi.
Studiile arată că un consum echilibrat de lactate, în special de brânză şi iaurt, este asociat cu un risc mai mic de diabet de tip 2.
De asemenea, un consum de circa o cană de iaurt pe zi, scade riscul de cancer pulmonar cu 19%, iar efectul benefic se datorează fibrelor şi probioticelor din iaurt.